15 august 2022

Aproape 37.000 de înscrieri pentru programele de licență și masterat în sesiunea de vară a admiterii la Universitatea din București

Distribuie pe rețelele tale sociale:

189 de elevi olimpici au ales să-și continue studiile la UB
Sesiunea de vară a admiterii a reconfirmat și în acest an buna reputație de care se bucură în rândul tinerilor cele 19 facultăți ale Universității din București. Astfel, unele facultăți au înregistrat o concurență strânsă, ajungând până la 15 înscrieri / loc bugetat.
Programele de licență și masterat oferite de facultățile UB au numărat 36.873 de înscrieri. Dintre acestea, aproape 31.000 de înscrieri au fost înregistrate la studii universitare de licență la cele 19 facultăți ale UB, în timp ce programele de studii universitare de masterat oferite de către Universitatea din București au numărat aproape 6.000 de înscrieri.
Menționăm că pentru anul universitar 2022-2023, Universitatea din București a oferit celor interesați să studieze la una dintre cele 19 facultăți un număr de 4.459 de locuri bugetate, în timp ce pentru candidații la studii de masterat, UB a pus la dispoziție 3.250 de locuri bugetate.
La sesiunea de vară a admiterii la Universitatea din București pentru studiile universitare de licență, datele arată o concurență medie pe universitate de aproape 7 înscrieri / loc bugetat – mai exact, 6,93 înscrieri / loc bugetat.
O concurență mare pentru locurile bugetate s-a înregistrat la următoarele facultăți din cadrul UB: peste 15 înscrieri / loc bugetat la Facultatea de Chimie, peste 9 înscrieri / loc bugetat la Facultatea de Administrație și Afaceri și la Facultatea de Fizică, aproape 8 înscrieri / loc bugetat la Facultatea de Litere, și peste 6 înscrieri / loc bugetat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Menționăm câteva programe de licență care au suscitat în mod deosebit interesul tinerilor absolvenți de bacalaureat: programul cu cele mai multe înscrieri este Limbi moderne aplicate din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, care a înregistrat o concurență record de peste 58 de înscrieri / loc bugetat.
O concurență de peste 17 înscrieri / loc bugetat s-a înregistrat la specializările Biochimie tehnologică și Chimie Farmaceutică de la Facultatea de Chimie, în timp ce specializarea Chimie medicală din cadrul aceleiași Facultăți a numărat o concurență de peste 15 înscrieri / loc bugetat.
O concurență de peste 13 înscrieri / loc bugetat s-a înregistrat pentru programele Cibernetică informatică (Facultatea de Administrație și Afaceri), Limba și literatura italiană și Studii Americane (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine).
Concurență de peste 12 înscrieri / loc bugetat a fost înregistrată la programul Administrarea afacerilor din cadrul Facultății de Administrație și afaceri, în timp ce peste 11 înscrieri / loc bugetat au fost înregistrate la specializările Chimie (Facultatea de Chimie), Etnologie și Comunicare și relații publice (Facultatea de Litere) și Tehnologia Informației (Facultatea de Matematică și Informatică).
Nu în ultimul rând, specializări precum Fizică, Fizică informatică, Fizică tehnologică (Facultatea de Fizică) sau Limba și literatura portugheză (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) au numărat o concurență de peste 10 înscrieri / loc bugetat scos la concurs.
În plus, la sesiunea de admitere din iulie 2022, 189 de elevi olimpici au ales Universitatea din București pentru continuarea studiilor și formarea lor academică. Dintre aceștia, 113 au optat pentru Facultatea de Matematică și Informatică, 35 pentru Facultatea de Fizică, 27 pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, 6 pentru Facultatea de Istorie, 3 pentru Facultatea de Litere, 2 pentru Facultatea de Chimie și câte unul pentru Facultățile de Biologie, Drept și Psihologie și Științele Educației.
Și în cazul programelor de masterat, cele 19 facultăți ale Universității din București au înregistrat un număr mare de înscrieri în rândul absolvenților de licență. Astfel, o concurență semnificativă pentru programele de masterat s-a înregistrat la Facultatea de Fizică, unde s-au înregistrat peste 4 înscrieri / loc bugetat, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, unde s-au înregistrat aproape 4 înscrieri / loc bugetat și la Facultatea de Administrație și Afaceri, unde s-au înregistrat 3 înscrieri / loc bugetat.
Pentru anul universitar 2022-2023, cu sesiunile de admitere din iulie și septembrie, Universitatea din București propune câteva programe de studiu noi, dezvoltate ca răspuns la dinamica socio-economică actuală și la provocările viitorului. Este vorba despre programele de licență Psihologie – Științe cognitive (la Facultatea de Psihologie și Științele Educației), Geografia turismului (la Facultatea de Geografie, filiala Focșani, în sesiunea de toamnă) și Robotică (program comun al Facultății de Fizică și al Facultății de Matematică și Informatică, în sesiunea de toamnă), precum și despre programele de masterat din domeniul Psihologie: Psihoterapie focalizată pe emoții și Terapii cognitiv-comportamentale (la Facultatea de Psihologie și Științele Educației).

Cu o istorie de peste 150 de ani și un prestigiu confirmat constant, Universitatea din București este astăzi un spațiu academic dinamic și incluziv, centrat pe student și caracterizat prin creativitate, inovare și implicare socială. Compusă din 19 facultăți, cu 97 de programe de licență, 215 programe de masterat, 9 programe de masterat didactic, 21 de școli doctorale pe domenii specifice și o Școală pentru Studii Doctorale Interdisciplinare (ISDS), peste 50 de centre și 9 stațiuni de cercetare, UB s-a consacrat ca o instituție de excelență în educație și cercetare care a făcut o prioritate din pregătirea studenților săi pentru viață și profesie.
Începând cu anul 2019, Universitatea din București face parte din Alianța Europeană CIVIS – Universitatea Civică Europeană alături de alte nouă universități europene de prestigiu.