Publicat: 10 Aprilie, 2015 - 14:16
Share

În săptămâna 'Școala altfel', Televiziunea Română și-a deschis porțile pentru mai mult de 200 de grupuri de copii

Săptămâna aceasta, TVR este teritoriul copiilor. Începând de luni, în fiecare zi, de la ora 8,00 la ora 18,00, culoarele și studiourile, regiile de emisie sau spațiile de montaj ale Televiziunii Române răsună de glasurile copiilor.

Mai mult de 200 de grupuri de copii de grădiniță, gimnaziu și liceu vizitează în aceste zile toate sediile Televiziunii Române, în cadrul programului 'Școala altfel'.

Peste 5.000 de copii din București și din împrejurimi — Cernica sau Balotești—, dar și din Ploiești, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Alexandria, Călărași, Băicoi (județul Prahova), Țăndărei (județul Ialomița), Fetești (județul Ialomița), Techirghiol și Târgu Mureș au dorit să vadă cum se fac știrile și emisiunile la sediul central al TVR. În același timp, la cele cinci studiouri teritoriale TVR din Cluj, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu Mureș și-au anunțat vizita peste 2.700 de copii.

Unii dintre micii vizitatori au asistat și participat la repetiții și chiar la filmări ale unor emisiuni TVR, precum 'Plusuri și minusuri' (TVR 1), 'Hai-hui' (TVR 1), 'Se zice ca...' (TVR 1), 'Arte, carte și capricii' (TVR 2), 'Vorbește liber' (TVR 1), au experimentat rolul de reporter TV sau cameraman, în timp ce alții au preferat pupitrul Știrilor. Cu ochii măriți de uimire, curioși și plini de întrebări, mulți și-au promis că, atunci când vor fi mari, vor reveni pentru a se alătura echipei TVR.

Copiii au pătruns în culisele Televiziunii Române și au vizitat studioul și regia Știrilor, studiourile și regiile de unde se realizează emisiuni de divertisment, culturale sau talk-show-uri, studioul 4 de unde s-a transmis, în direct, Revoluția din 1989, dar și cabinele de montaj pentru a vedea cum ajunge o emisiune la forma finală pe care o urmăresc acasă, pe micile ecrane.

În București, ghizii din acest an sunt specialiști în relații cu publicul, resurse umane, comunicare corporate, referenți relații externe, experți relații externe, dar și jurnaliști, realizatori și redactori. La TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iasi, TVR Timișoara și TVR Târgu Mureș, rolul de ghid a fost asumat de coordonatori ai diferitelor departamente, jurnaliști TV, cameramani sau regizori.

Programul 'Școala altfel' a fost lansat de Ministerul Educației și constă în derularea, la nivelul fiecărei unități de învățământ, în prima săptămână a lunii aprilie, a unui orar special format doar din activități extra școlare.

Televiziunea Româna organizează vizite și în afara programului 'Școala altfel'. Pe parcursul întregului an, grupuri de elevi sau adulți ne scriu pe adresa [email protected] și vin să vadă culisele TVR.