Publicat: 26 Aprilie, 2019 - 10:48
şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti

Ajunsă la a X-a ediţie, Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti va alinia la start aproximativ 4.600 de liceeni, cu 800 mai mulţi faţă de ediţia din 2018 dintre care, 3.000 vor intra în concurs sâmbătă, 18 Mai 2019, iar pe 25 Mai, alţi 1.600 de participanţi vor susţine examenul de testare a cunoştinţelor în vederea admiterii în cea mai titrată Universitate de Medicină din România.

Un număr record, de 3.000 de liceeni din clasele a XI-a şi a XII-a, cu 300 mai mulţi faţă de ediţia anterioară, s-au înscris la Simularea Examenului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, pentru domeniul Medicină, concurs programat în data de 18 mai 2019, în timp ce pentru domeniile Medicină Dentară şi Farmacie s-au înscris 1.175 , respectiv 400 de liceeni, aceştia urmând să susţină testarea cunoştinţelor în data de 25 Mai 2019. Înscrierilor au avut loc în perioada 4 martie-19 aprilie, iar taxa de participare a fost de 80 de lei.

Pentru a face faţă unui număr atât de mare de participanţi, în vederea susţinerii simulării examenului de admitere la Medicină, organizatorii vor pune la dispoziţia celor 3.000 de concurenţi, 48 de săli de examen ( 25 - Palatul Facultăţii de Medicină, 2 - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, 3 - Institutul Naţional de Sănătate Publică, 10 - Facultatea de Farmacie, 7 - Academia de Studii Economice Bucureşti, clădirea Virgil Madgearu, 2- Academia de Studii Economice Bucureşti, clădirea Ion Angelescu). Intrarea în sălile de examen va fi permisă până la ora 10, pentru ca la ora 10:30 să se afişeze subiectele de concurs.

"Din punctul de vedere, al unui fost participant la simulare, actual student în anul IV şi coordonator al simulării din acest an, consider că este important înainte de toate să creem o atmosferă cat mai apropiată de realitatea examenului de admitere. Simularea va cuprinde subiecte de dificultate medie, realizate cu sprijinul cadrelor universitare ale UMFCD, pentru a-i ajuta pe liceeni să îşi testeze cunoştinţele acumulate şi să aibă timp să aprofundeze materia, în aşa fel încat la examenul final din vară aceştia să fie mulţumiţi de rezultatele lor. Tot prin ochii lor privind, ştim că este important să le oferim şi o mica parte din tot ceea ce îi aşteaptă atunci cand vor deveni studenţi, fapt pentru care am gandit acest targ de proiecte şi prezentare a vieţii de student la medicină. Vor înţelege astfel că oricat de greu ar fi examenul de admitere, el este doar începutul unei etape grele, dar frumoasă din viaţa lor", a declarat Adrian Păun, coordonator al Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină Generală, ediţia 2019. 

Întreg procesul de înscriere de pe site-ul Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi de pe platforma UMFCD a fost atent supravegheat şi coordonat de o echipă de 30 de studenţi la medicină. În ziua desfăşurării Simulării - Ediţia a X- a, organizatorii pregătesc un proiect special- 'UMF Survival Fair' ce este gândit să vină în sprijinul tuturor elevilor care doresc să descopere mai mult din viaţă de student la medicină, oportunităţile pe care le pot avea, multitudinea de proiecte în care se pot implica pentru a se dezvolta, atât în plan personal, cât şi profesional şi vor beneficia la final de un tur ghidat al Palatului Facultăţii de Medicină pentru cunoaşterea istoriei acestuia.