Publicat: 29 Iulie, 2015 - 14:14
Share

Marți, 28 iulie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat în zona pieței Fortuna din municipiul Arad, o persoană care oferea trecătorilor, spre comercializare ambulantă, pachete cu țigări.

Jandarmii au procedat la legitimarea persoanei, în vederea stabilirii identității. După verificări, a rezultat că este vorba de o femeie în vârstă de 41 de ani, Rodica S., cu domiciliul în municipiul Arad.

La controlul efectuat, asupra persoanei și în autoturismul acesteia, au fost găsite 61 pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci.

Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării întregii cantități de țigări și predării lor Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.