Publicat: 20 Aprilie, 2019 - 14:28

Cu exact 25 de ani în urmă, Ion Iliescu făcea o vizită oficială de trei zile în Franța, la invitația președintelui Francois Mitterrand. Iată cum descria presa franceză acest episod:

"MITTERRAND SALUTĂ "ÎNŢELEPCIUNEA" PREŞEDINTELUI ILIESCU"

Publicat: 11 Aprilie, 2019 - 09:38

Neaoșul Vasile Mureșan (zis Sigfried, ca să fie mai pe placul nemților), purtătorul de cuvânt al popularilor europeni, ne explică ca unor proști că Parlamentul European este intransigent în legătură cu candidatura Codruței Kovesi și că nu va mai participa la negocieri atâta timp cât Consiliul se dovedește lipsit de flexibilitate (în mintea lui flexibilitate înseamnă să fie de acord cu intransigența Parlamentului și să renunțe la propriul punct de vedere, exprimat de altfel foarte clar).

Publicat: 4 Aprilie, 2019 - 22:03

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la prânz o coadă de mașini parcate de o parte și de alta a șoselei pe vreun kilometru. Undeva, la mijloc, o mulțime pestriță gravita în jurul unor mese improvizate pe care se aflau băuturi răcoritoare și ...șampanie! Pe ambele părți, șiruri lungi de folii negre de plastic acopereau o cultură misterioasă pe lângă care roiau operatori și fotoreporteri. Asistența părea să fie în așteptarea unui eveniment care întârzia să se producă.

Publicat: 3 Aprilie, 2019 - 16:33

 Președintele Parlamentului European Antonio Tajani a declarat că va trimite o scrisoare autorităților române prin care le va cere să nu pună obstacole în calea participării candidatei Kovesi la toate fazele procedurii de selecție pentru postul de procuror sef european.