Publicat: 25 Noiembrie, 2019 - 14:25

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai mare procent din istoria sa (recordul a aparținut totuși FSN-ului) PSD a parcurs ceea ce Iohannis a denumit pe drept o „guvernare eșuată”.

Publicat: 20 Noiembrie, 2019 - 09:50

A fost nevoie ca Iohannis să organizeze o dezbatere cu sine însuși, înconjurat de jurnaliști de casă aleși pe sprânceană, ca să nu-l incomodeze, ca să aflăm care a fost realizarea sa (poate unica) din cei cinci ani de mandat prezidențial: „Fără mine statul de drept s-ar fi prăbușit!”. A jucat, deci, rolul de proptea a ceea ce el numește „stat de drept”, iar majoritatea celor care înțeleg în ce fel de societate trăiesc, îl numesc „statul paralel” al securiștilor și procurorilor.

Publicat: 11 Noiembrie, 2019 - 06:08

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis a reușit să pară o persoană rezonabilă, în banca ei, preocupată mai mult de standardul personal de viață decât de agenda funcției dobândite printr-un banal concurs de împrejurări. De când a deprins vorbirea și și a căpătat gustul exprimării este alt om. Cu totul altul. Cuvântarea sa din seara anunțului rezultatelor primului tur al prezidențialelor dezvăluie o personalitate dominată de ură și intransigență față de adversar.

Publicat: 7 Noiembrie, 2019 - 11:38

În plină campanie electorală pentru președinție, în care candidații nu au prea riscat să iasă în mijlocul oamenilor de la care așteaptă voturi din motive de ei bine știute, s-a întâmplat un lucru care i-a pus pe gânduri pe mulți români. Duminică seară, după o adunare în Piața Universității, o coloană de câteva mii de oameni, în majoritate tineri, a pornit în marș pe bulevardele centrale înspre Ministerul Mediului, purtând pancarte cu inscripția „Marșul pentru păduri”.