Publicat: 26 Aprilie, 2020 - 20:04
Share

Hai să facem câteva socoteli simple. De la apariția primului caz de infecție cu coronavirus în urmă cu două luni și ceva s-au înregistrat în România 11.000 de cazuri. Vinovat de decesul celor șase sute de pacienți a fost coronavirusul, în proporție de 90% în combinație cu alte comorbidități comune vârstei a treia. Diferența aparține celor vindecați sau în curs de vindecare, excepție făcând alte vreo 200 de decese pronosticate ca bilanț final de un institut american de specialitate.

Publicat: 15 Aprilie, 2020 - 16:13
Share

Excepționalul editorial al academicianului Ioan Aurel Pop („Periculoșii bătrâni”) pune degetul pe rana atitudinii oficiale reflectată prin articolele Ordonanței de Urgență: aproape fiecare paragraf al acesteia este discutabil și apt de a fi calificat de la stupid la absurd, în afară de unul: prevederea potrivit căreia persoanele de peste 65 de ani (denumite generic „bătrâni ”) au voie să iasă din casă doar într-un anumit interval orar, sau cu declarație pe proprie răspundere că motivul este unul serios, vital chiar.  Interdicția reprezintă o formă incalificabilă de discriminare, oricare ar fi motivațiile invocate, între care predomină „grija față de vârsta a treia”. În opinia autorilor reglementării, consemnarea la domiciliu a vârstnicilor i-ar proteja pe aceștia de posibile infecții, protejând în același timp și sistemul de sănătate de  fluxuri greu gestionabile de pacienți infectați, mai ales în contextul în care s-a ajuns la concluzia că datorită comorbidității, aceștia au șanse mai mici să fie tratați și vindecați.

În realitate, însă, socoteala guvernanților de pretutindeni, din China până în America,  ține de faptul că epidemia poate fi ținută mai ușor sub control excluzând din calcule categoria căreia îi este aplicată această ștampilă. Discriminarea este procedura preferată a dictaturilor și regimurilor autoritare, fie că e vorba de sex, rasă sau vârstă. În cazul nostru, vârsta a fost cea mai la îndemână - deși mă întreb dacă aceleași  hotărâri ar fi fost luate dacă Iohannis avea 66 de ani iar Orban tot pe acolo. Pragul acesta formal nu ține cont de faptul elementar că există variații importante de abilități și de rezistență în cadrul acelorași categorii de vârstă, că sunt numeroși bătrâni la 40 de ani și nu puțini vârstnici activi și creativi la 70. Discriminarea aceasta este interpretată ca putând face mai ușoară viața celor care trebuie să rezolve problemele legate de ținerea sub control a răspândirii virusului. Din păcate cred că nici un niciun moment responsabilii nu s-au gândit că mult mai eficientă poate fi încrederea pe care o pot inspira celor solicitați să aibă grijă de cei din jur protejându-se pe sine. Că efectele unui demers logic și convingător pot fi net superioare celor ale interdicțiilor și sancțiunilor. Despre acest lucru vorbea recent Alina Mungiu într-o corespondență din Germania în care se referea la faptul că autoritățile au renunțat la măsuri de forță de genul amenzilor (cu care se mândrește Vela) în favoarea dialogului eficient, în condițiile în care cetățeanul crede că guvernanții fac ce este mai bine pentru el, manifestând încrederea care lipsește aproape cu desăvârșire la noi, în dialogul dintre părți.