ANOSR va continua demersurile privind menţinerea gratuităţii la transportul feroviar

Share

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a anunţat miercuri, după întâlnirea avută cu premierul Florin Cîţu şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, că va continua la Parlament demersurile privind menţinerea gratuităţii la transportul feroviar.

"În cadrul discuţiilor, ANOSR a susţinut argumentele deja exprimate pe diferite canale şi la diferite şedinţe în favoarea menţinerii dreptului studenţilor de a beneficia de gratuitate la transportul feroviar, pornind de la nevoile studenţilor şi punctând inclusiv avantajele aduse CFR Călători. Cu toate acestea, prim-ministrul s-a poziţionat ferm împotriva gratuităţii studenţilor la transportul feroviar, invocând considerente ideologice. Suntem profund indignaţi de faptul că reprezentanţii Guvernului nu au acceptat nici măcar extinderea limitei de vârstă sau asigurarea gratuităţii de la domiciliu la centrul universitar. Vom continua demersurile la Parlament şi sperăm că partidele îşi vor respecta angajamentele date", potrivit unui comunicat remis de ANOSR.

În cadrul întâlnirii, a precizat organizaţia, au mai fost abordate aspecte privind angajabilitatea, internaţionalizarea, accesul la resurse educaţionale.