Comunicat de presa

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:50

Una dintre priorităţile Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) pe termen lung este debirocratizarea mecanismului de finanţare/ implementare, în vederea creşterii atractivităţii şi eficienţei fondurilor europene.

Un prim pas în realizarea acestui obiectiv este îmbunătăţirea aplicaţiei informatice MySMIS, prin simplificarea procesului de depunere a proiectelor şi fluidizarea procedurilor de verificare în etapele de evaluare şi monitorizare. Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune, apelăm şi la experienţa beneficiarilor în utilizarea acestei aplicaţii.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:50

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un microbuz condus de un cetăţean român, opt cetăţeni afgani.

* Şoferul mijlocului de transport, care i-a preluat pe cei opt cu scopul de a-i ajuta să ajungă într-un stat din vestul Europei, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:38

O echipă de masteranzi reprezentând Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a obţinut un rezultat excepţional, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului concursului global de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada şi obţinând astfel primul premiu I din istoria facultăţii la un concurs internaţional de studii de caz din domeniul ştiinţelor economice.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:28

Agenda acestei vizite a inclus întrevederi cu primarul municipiului Constanţa, domnul Vergil Chiţac, precum şi cu prefectul judeţului, domnul Silviu Iulian Coşa.

În cadrul discuţiilor cu primarul Constanţei, doamna Auer a pus în evidenţă disponibilitatea Ambasadei Franţei în România de a contribui la consolidarea actualului parteneriat dintre oraşul de la Marea Neagră şi oraşul francez Brest, dar şi de a dezvolta alte parteneriate şi proiecte comune în domeniul economic, cel al educaţiei, al turismului sau pe plan cultural.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:21

Centrul Cultural Vrancea, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, organizează a XII-a ediţie a Târgului de Mărţişor, promovând o tradiţie îndrăgită a primăverii.

Târgul se va deschide vineri, 26.02.2021, la ora 09.00, pe esplanada Sălii Balada din Focşani, respectând normele de prevenire a pandemiei de coronavirus, conform legislaţiei în vigoare.

Târgul Mărţişorului se va desfăşura în intervalul: 26 februarie - 1 martie 2021 şi promovează meşteşugul tradiţional al fabricării mărţişoarelor.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:12

Direcţia Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, în spiritul transparenţei decizionale, informează publicul interesat cu privire la elaborarea proiectului de hotărâre privind suspendarea plăţii taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia în anul fiscal 2021, iniţiat de către consilierii locali: Tudoraşcu Raul Sebastian, Marean Claudiu Vasile, Oltean Sabina Larisa, Vîlcan Marcela, Rotar Corina, Fulea Ionuţ şi Lupea Ioan Gabriel.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:00

Astăzi, 24 februarie a.c., a sosit în România pe cale terestră, o nouă tranşă de vaccin livrată de compania Moderna, care constă în 79.200 de doze.

În data de 2 martie 2021, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 26.800 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 10.200 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 10.290 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 8.500 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.400 doze;

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 12:00

Sărbătoarea iubirii de anul aceasta s-ar putea numi Dragobere. Reputația berii în România a crescut cu peste 6 procente din 2018 în 2020. Potrivit studiului Reputation RepTrak® Pulse realizat în 29 de state europene, dintre toate categoriile de bauturi alcoolice analizate in studiu, berea și industria berii se bucură de cea mai bună reputație în țara noastră și în Polonia.

 

Berea înregistrează o performanță excelentă pentru majoritatea indicatorilor de reputație

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:51

Mihai Voicu, Partener în cadrul Societății de Avocați ONV LAW, a fost ales recent în calitate de Președinte pentru Europa al rețelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reunește 95 de societăți independente și peste 1.500 de avocați din toată lumea.

 

Mihai Voicu coordonează divizia Business Law (Corporate, Drept Comercial, Fuziuni și Achiziții, Fiscalitate, Insolvență și Dreptul Muncii) în cadrul ONV LAW, iar anterior a deținut alte două mandate de Vicepreședinte în cadrul Legal Netlink Alliance.

 

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:40

În data 23.02.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 47.600 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 27.300 mijloace de transport (dintre care 15.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.700 persoane cu 12.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 24.900 persoane cu 14.700 mijloace de transport.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:33

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a dat publicităţii raportul de activitate pentru anul 2020. Acesta oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor realizări ale instituţiei şi prezintă cele mai importante noutăți apărute în anul 2020 în ceea ce privește sistemul funcţiei publice și organizarea internă a Agenţiei.

 

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:17

Cele mai bune zone de locuit ȋn București, din punct de vedere al indicelui calitate-preț, din cele 32 ȋn care este ȋmpărțit orașul, sunt cele aflate spre periferie, arată o analiză Investpoint. Astfel, Eroii Revoluției, Popești-Leordeni și Pantelimon sunt primele trei cartiere pe care ar trebui să le aibă ȋn vedere cei care ȋși caută o locuință sau vor să investească ȋn Capitală. 

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:17

Salonul virtual al studiilor în Franța și al formărilor universitare în limba franceză din România va avea loc între 25 februarie și 5 martie

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 11:08

Când spunem că ne place sau iubim pe cineva, experimentăm atracția interpersonală - forța plăcerii sau a iubirii noastre pentru o altă persoană. Analiza psihologică se poate aplica oricăror tipuri de relații. Atracția interpersonală apare între prieteni, membri ai familiei, în atracția romantică și între persoane în general, în orice context de viață.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:54

 

Academia Micilor Developeri, școala românească de IT care și-a dublat cifra de afaceri, în pandemie
Numărul copiilor care au urmat online cursuri de programare s-a dublat, în ultimul an

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:44

În data de 23.02.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii aflaţi în stare de reţinere pe o durată de 24 ore:

1. BARBU PETRU IOAN, primar al comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- delapidare prev. de art. 295 alin. 1 C.pen.,
- fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C.pen.,
- uz de fals prev. de art. 323 C.pen.,
fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (5 acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.,

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:39

Decret semnat de Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021).

    

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:31

Informaţie de presă

O aeronavă MiG-21 LanceR dublă comandă, din dotarea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, a fost implicată marţi, 23 februarie, în jurul orei 18.30, la finalizarea unui zbor de instrucţie, într-un incident fără urmări grave.

Echipajul aeronavei nu a fost rănit, iar aeronava nu a înregistrat avarii majore.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:19

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a participat marţi, 23 februarie 2021, la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, desfăşurată în format videoconferinţă.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 10:10

Consiliul Concurenţei recomandă autorităţilor competente elaborarea unor reglementări îndrumătoare, eventual grupate într-un ghid unic, care să permită operatorilor accesul la un proces transparent de autorizare şi control în domeniul tratării şi eliminării deşeurilor medicale.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:58

Preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu, a avut marţi, 23 februarie, o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), în cadrul căreia au fost discutate modalităţile concrete prin care PSD poate transpune la nivel legislativ priorităţile mediului de afaceri, ca parte a efortului de sprijinire a sectorului privat în contextul pandemiei şi crizei economice.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:49

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind agenda şedinţei Guvernului României din 24 februarie 2021

Agenda şedinţei de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

I. PROIECTE DE ORDONANŢE DE URGENŢĂ

1. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi al Legii contabilităţii nr.82/1991
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2021/02/OUG-4.pdf

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:37

Începând de miercuri, 24 februarie 2021, ora 09:00, demarează campania de vaccinare a profesorilor din Capitală. Centrele de vaccinare de la Romexpo, amenajate de către Primăria Sectorului 1, sunt pregătite şi dotate corespunzător pentru vaccinarea în cele mai bune condiţii a cadrelor didactice. În cadrul centrelor, sunt stabilite fluxuri clare pentru persoanele care se vor prezenta la vaccinare. Există o zonă de primire în care cetăţenii sunt înregistraţi, o zonă de aşteptare, zona de vaccinare propriu-zisă şi o zonă de aşteptare post vaccinare, toate cu respectarea distanţei sociale.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:22

Participarea senatorului Aurel Oprinoiu, preşedintele Comisiei pentru mediu a Senatului, on-line, la "Conferinţa privind Semestrul European" şi "Conferinţa interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa economică" ca parte a dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei portugheze a Consiliului Uniunii Europene - luni, 22 februarie 2021

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:10

"În maxim 10 luni sibienii vor avea la dispoziţie 44 de centre de închirieri de biciclete situate în întreg oraşul pentru care vom achiziţiona 540 de biciclete produse în Canada şi alte 12 triciclete pentru seniori şi persoane cu dizabilităţi produse în Germania. Am semnat astăzi contractul pentru achiziţia dotărilor şi amenajarea acestor centre. În paralel continuăm crearea de piste mai sigure pentru biciclete: coridorul Ştrand - parcul Sub Arini, pistele de pe str.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:07

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08,00), pe A2 Bucureşti - Constanţa, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri.

De asemenea, tot în condiţii de vizibilitatea redusă sub 100-200 de metri se circulă şi pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A4 Ovidiu - Agigea.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 09:00

Atelier de producere a rachiului în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Data atelierului: 24 -25 februarie, 2021

Locaţie: Muzeul ASTRA, Gospodăria din Bălăneşti şi Povarna din Sârbeşti

Orele: 11.00- 15.00

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 08:46

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a avut marţi, 23 februarie, la sediul ministerului, o întrevedere cu Excelenţa Sa doamna Lea Stancic, ambasadorul Republicii Slovenia la Bucureşti.

Discuţiile au fost axate, în principal, pe eficientizarea administraţiei publice din România şi pe colaborarea româno-slovenă în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) şi al programelor de cooperare teritorială europeană INTERACT III, INTERREG EUROPE, URBACT III şi Programul Transnaţional Dunărea.

Miercuri, 24 Februarie, 2021 - 08:33

Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, situaţia din ziua de 23 februarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

Persoane vaccinate:

Tip vaccin - Pfizer
Persoane vaccinate în ultimele 24 ore
Doza I - 7.730
Doza II - 11.932

Marţi, 23 Februarie, 2021 - 19:00

Vremea se va încălzi în cursul acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă spre finalul lunii februarie valorile termice vor scădea din nou iar probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va creşte, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 22 februarie - 7 martie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Subscribe to Comunicat de presa