Dan Barna: Vestea mai puţin bună este participarea, istoric, fără precedent, redusă

Share

Copreşedinte USR PLUS, Dan Barna, consideră a fi "un lucru trist" faptul că doar trei români din zece s-au prezentat la urne la alegerile parlamentare.

"Vestea mai puţin bună este participarea, istoric, fără precedent, redusă, numărul foarte mic de români care au decis să iasă la vot şi acesta este, din punctul meu de vedere, un lucru negativ al acestor alegeri, faptul că, pe de o parte, clasa politică nu a reuşit să dea mesaje suficient de puternice pentru a se înţelege acest lucru. Dar mai este un element. Dacă ne uităm în Statele Unite - la fel de în pandemie şi la fel de într-o situaţie cu adevărat dramatică, cu un sfert de milion de morţi - totuşi a fost cea mai mare prezenţă la vot din istoria lor, ceea ce ridică, cumva un semn de întrebare despre cât de mult ne pasă nouă, ca societate, despre direcţia pe care o are ţara noastră, pentru că faptul că doar trei români din zece au decis să iasă şi să spună cum vor să arate România este un lucru trist. Şi absenteismul nu este un răspuns pentru această problemă, pentru că niciodată absenteismul nu dă soluţii. Este un gust amar legat de participarea redusă", a declarat Barna, pentru Digi24.

Tag-uri Nume:

Tag-uri Institutii: