Datoria statului a crescut cu 124 de miliarde lei în doar un an

Share

Datoria guvernamentală a ajuns la finele lui 2020 la 498,3 miliarde lei şi la o pondere de 47,7% din PIB, faţă de 35,3% din PIB cât reprezenta în 2019, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe.

În 2019, datoria administraţiei publice se ridica la 373 miliarde lei.

Cea mai mare parte a datoriei aparţine adminsitraţiei publice centrale, în sumă de 482 miliarde lei, restul fiind în contul administraţiei locale.

Din suma totală datorată la finele anului trecut, 480 miliarde lei au scadenţa pe termen mediu şi lung.

Din punct de vedere al instrumentelor, cea mai mare parte, respectiv 417 miliarde lei sunt titluri de stat vândute de Finanţe, iar 69 miliarde lei împrumuturi şi 11,4 miliarde lei numerar şi depozite.

Tag-uri Institutii: