Florin Cîţu: Lună de lună în România au fost 4 milioane de oameni în şomaj tehnic

Share

Premierul Florin Cîţu a spus, luni, referitor la protestul minerilor din Valea Jiului, că nu este o soluţie care rezolvă problemele.

"Este un domeniu dificil şi ştim foarte bine că această tranziţie la economia verde în toată UE vine cu probleme. Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă. Nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele. Acest Guvern a arătat foarte clar şi anul trecut şi anul acesta, salariile au fost plătite la timp. Avem soluţii şi pentru următoarele trei luni de zile. În acelaşi timp, eu cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei. De aceea spun că soluţia pe care au ales-o nu cred că este una bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile, şi ale minerilor, lună de lună în România au fost 4 milioane de oameni în şomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate", a susținut Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Tag-uri Nume: