Începând cu 3 august 2021, românii vor călători în UE doar cu noile buletine

Share

Buletinele propuse de MAI vor avea dimensiunea unui card bancar, iar documentul va putea scuti cetățeanul de drumurile la diferite instituții ale statului, precizează directorul de la Evidența Persoanelor. Din august 2021, se va călători în UE doar cu aceste cărți electronice.

„Noua carte electronică de identitate va cuprinde un cip, care va avea imaginea persoanei și imaginea a două amprente, condiții fiind impuse de regulamentul Uniunii Europene 1857/2019 - intrat în vigoare 2 august 2019 și se va aplica direct începând cu 3 august 2021. (...) La momentul respectiv, statul român, ca orice stat membru în UE care emite documente de identitate propriilor cetățeni va fi obligat să emită acte de identitate în noul format”, a declarat directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu.

Potrivit acestuia, noua carte electronică le va permite cetățenilor să se autentifice, de la distanță, în sistemele informatice ale administrației publice, pentru a accesa toate serviciile. Buletinul va fi de dimensiunile unui card bancar.

„Nu contează că soliciți eliberarea unei autorizații, soliciți eliberarea unui certificat, a unei adeverințe, vrei să inmatriculezi o mașină, vrei să te înscrii la școală, la un curs, să-ți înscrii copilul la școală. Acestea pot fi făcute de la distanță, de acasă. De la calculatorul tău. Te loghezi în sistem, iar sistemul informatic de evidența persoanelor îți va certifica identitatea”, mai precizează Giulescu.

Documentul nu este obligatoriu, potrivit proiectului Ministerului de Interne, însă în viitor fără ele nu se va mai putea călători în afara României.

„Există o parte a societății românești care nu își dorește document cu cip. Pentru această parte, proiectul stabilește faptul că se poate admite această carte de identitate simplă, adică fără cip electronic. Totuși, această carte de identitate simplă nu îți va permite să mai călătorești în afara României. Începând cu 3 august 2021, cetățeanul român va putea călători în UE doar în baza noilor documente de identitate emise pe noul format sau în baza unei cărți emise până la data de 2 august 2021. Adică cele care sunt emise vor putea fi utilizate până la expirarea lor”, mai explică directorul DEPABD.

Chiar dacă acest card va funcționa și ca un card de sănătate, acesta nu va conține grupa sanguină sau alte detalii privind istoricul bolilor deținătorului. Cu noul buletin cetățenii se vor putea autentifica exact așa cum o fac în cabinetele medicale cu cardurile de sănătate.

„În mare măsură, (buletinul, n.r.) va cuprinde datele de identitate ale persoanelor, numele, prenumele, luăm în calcul și numele părinților. Semnătura olografă va fi înscrisă pe document întrucât este cerută de cetățenii care locuiesc sau călătoresc în afara României. În spațiul estic, este utilizată această semnătură olografă. Va fi pe document”, mai spune sursa citată.

Tag-uri Institutii: