Ministerul Educației a deschis selecția pentru completarea corpului de experți în management educațional

Share

Ministerul Educației a deschis selecția pentru completarea corpului de experți în management educațional. Este “titlul” pe care trebuie să îl aibă cei care vor să ocupe funcții de conducere, inclusiv postul de director de școală. Corpul de experți a fost înființat în 2011. De atunci, din județul Timiș, au intrat în registrul național aproape 900 de cadre didactice.

Pentru a fi admiși în lista corpului de experți în management educațional, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Printre ele se numără participarea la programe de formare, calitatea de titular sau calificativul “foarte bine”, în ultimii 4 ani.

Evaluarea portofoliilor candidaților are loc în perioada 4 - 7 ianuarie 2021, iar afișarea rezultatelor, în 8 ianuarie.

După depunerea și rezolvarea eventualelor contestații, urmează emiterea ordinului de ministru privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate, în Registrul Național de Experți în Management Educațional.

Termenul limită pentru actul normativ este 29 ianuarie.

 

Tag-uri Institutii: