Un bărbat a fost găsit carbonizat în interiorul locuinței sale

Share

Un bărbat a fost găsit carbonizat în interiorul locuinței sale care a fost cuprinsa de un incendiu în noaptea de duminică spre luni, în localitatea dâmboviţeană Crângurile.

"Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Crângurile (satul Răţeşti). La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul casei şi într-un dormitor al acesteia, existând riscul extinderii şi la o gospodărie învecinată, la locuinţă şi anexe, care au fost protejate şi salvate din calea flăcărilor. Din nefericire, proprietarul, în vârstă de 85 de ani, a fost găsit decedat (carbonizat) în interiorul locuinţei", informează ISU Dâmboviţa.

Tag-uri Institutii: