11 ani de la catastrofa aviatică de la Baloteşti

În urmă cu 11 ani, în 31 martie, Aeronava Airbus "Muntenia" s-a prăbuşit la doar două minute după decolarea de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti - Otopeni. În accident şi-au pierdut viaţa 11 membri ai echipajului şi 49 de pasageri. Aeronava Tarom plecase spre Bruxelles, în jurul orei 9.00. La două minute după decolare, la 20 kilometri nord de municipiul Bucureşti, avionul a intrat în picaj. Toţi pasagerii (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români şi 32 de belgieni, printre care un copil de şase ani şi un altul de patru luni) şi toţi membrii echipajului şi-au pierdut viaţa. Prăbuşirea avionului la Baloteşti este cel mai grav accident din istoria aviaţiei din România, soldându-se cu 60 de morţi.

Rudele victimelor, personalul aeroportului şi forţele de ordine îşi amintesc că la 31 martie 1995 în Bucureşti ningea abundent şi era ceaţă, iar condiţiile meteo au lucrat împotriva piloţilor aeronavei Airbus "Muntenia".

Cinci ani mai târziu, oficiali din Ministerul Transporturilor informau că investigaţiile tehnice au indicat drept cauze ale accidentului tracţiunea asimetrică a motoarelor, posibila incapacitate (medicală) a pilotului comandant survenită în timpul zborului şi comenzile insuficiente efectuate de către copilot în condiţiile apariţiei primilor doi factori.

domeniu: 
categorie: