În 1988, Ion Iliescu ştia că Ceauşescu va pica!

Este deja cunoscut că, împreună cu alţi membri marcanţi ai PCR, Ion Iliescu, actualul preşedinte al României, intrase în conflict deschis cu familia Ceauşescu, în ultimii ani de totalitarism. Un episod mai puţin cunoscut din lupta “fiului de ilegalist” cu ultimul dictator al ţării s-a petrecut în toamna anului 1988, cu mai bine de un an înainte de Revoluţia din Decembrie. La acea vreme, Iliescu era director al Editurii Tehnice şi Ştiinţifice, fiind atent urmărit de organele de securitate ale statului. Deşi, în interiorul partidului se ştia acest lucru, el a fost invitat la Iaşi, pentru susţinerea unei conferinţe despre dezvoltarea tehnicii de tipărire, de “tovarăşul” Ilie Dodea, directorul Centrului de Librării şi Difuzare a Cărţii, un alt “dizident” de partid, detronat pentru curajul de a ataca deschis cabinetele unu şi doi. Conferinţa urma să fie susţinută la Sala “Henri Coandă” de la Palatul Culturii, pusă la dispoziţie de Ioan Arhip, directorul de atunci al Complexului Muzeal “Moldova”, martor-cheie al acelor evenimente. “Iliescu admira foarte mult Casa Pogor şi Palatul Culturii”, povesteşte Ioan Arhip, “de aceea, chiar la cererea sa, Dodea mi-a solicitat această sală. Am acceptat imediat. A doua zi dimineaţă, însă, securistul care răspundea de Cultură, col. Ion Ştefănescu, a venit la mine, în jurul orei zece, şi mi-a interzis să deschid sala”. Prezentarea a avut, totuşi, loc la Centrul de Librării (actuala Casă a Cărţii) şi, foarte important, cu uşile închise. “Ulterior, am aflat că, la acea întâlnire mai mult secretă Iliescu l-ar fi atacat pe Ceauşescu. Nu am fost martor la conferinţă. La ora 12.30, însă, bădia Ion (n.n. Ion Iliescu) a venit la mine, în birou. L-am servit cu o dulceaţă de cireşe amare şi cu apă rece. Ştiam că asta îi place. Ne cunoşteam din ’49, de la UAER (n.n. Uniunea Asociaţiei Elevilor din România)”, îşi aminteşte Ioan Arhip. Tot el ne-a povestit: “La un moment dat, mă întreabă cum mă descurc cu muzeele. Îi spun care este situaţia. Era destul de greu, pentru că, pe atunci eram pe autofinanţare. Apoi, brusc îmi zice:  Îi spun că nu ştiu dar că tot ce-i posibil”. Discuţia celor doi a continuat în termeni generali, după care Iliescu făcu un semn că cel mai bine ar fi ca ea să fie continuată afară, unde nu prea existau şanse să fie “ascultaţi”,  la câţiva metri, în faţa Palatului Culturii, lângă statuia lui Ştefan cel Mare. “Apoi, bădia m-a apucat de braţ şi mi-a zis: 'Arhip, rezistă, rezistă! Fă tot ce poţi ca să salvezi muzeele şi oamenii pentru că nu mai este mult şi va crăpa Elefantul!'  După plecarea lui Iliescu, în biroul fostului director al Complexului Muzeal “Moldova” intrase colonelul de Securitate Ion Ştefănescu, însoţit de trei subalterni. Aceştia i-au cerut să dea o notă explicativă despre discuţia cu Iliescu, însă au fost refuzaţi. Această atitudine dar şi refuzul de a amenja o sală dedicată “Epocii de aur” în interiorul Palatului Culturii din Iaşi au dus la demiterea, câteva luni mai târziu, în decembrie 1988, a lui Ionel Arhip de la conducerea instituţiei.“Încă din ’77, de când era prim-secretar la Iaşi”, îşi mai aminteşte profesorul Arhip, “mi-a interzis să-i mai spun tovarăşe. Eu îi spuneam bădie, iar el, domnule. A, şi încă ceva… Încă de atunci îl avea pe Măi dragă!.

domeniu: 
categorie: