Acţiuni ale Ministerului de Interne privind liniştea publică

Ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate de cadrele Ministerului de Interne pe linia combaterii cerşetoriei, vagabondajului, prostituţiei şi a altor fapte care aduc atingere normelor de convieţuire
socială, climatului de ordine şi linişte publică, au fost depistate 704 persoane pe teritoriul a 31 de judeţe, din care: 259 cerşetori, 111 vagabonzi, 71 prostituate, 15 boschetari şi 248 – alte categorii. De asemenea, s-au aplicat 265 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 194 milioane lei. Cele mai multe acţiuni de acest gen au fost executate pe raza judeţelor Constanţa - 236 şi Neamţ – 116. Exemple: · Ofiţeri ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa l-au identificat pe Balogh Nicolae, de 68 ani, care a determinat-o pe Geamăn Victoriţa, de 83 ani, să apeleze la mila publicului, profitând de handicapul acesteia. Cel în cauză era însoţit de minorele Niţă Roxana Marinela, de 13 ani, şi Prichindel Daniela Georgiana, de 10 ani, ambele din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa. Cu ocazia verificărilor efectuate la locul de domiciliu a rezultat că toţi cei în cauză se ocupă cu practicarea cerşetoriei. Geamăn Victoriţa a fost internată în spitalul de psihiatrie Palazu Mare, iar minorele, în Centrul de Plasament Constanţa. Totodată, Balogh Nicolae a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20 milioane lei, luându-se în acelaşi scop măsura trimiterii sale la locul de domiciliu. · În conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 (art. 2, pct.3), ofiţeri ai Poliţiei Municipiului Buzău au sancţionat pe Ioniţă Gheorghe, de 25 ani, din aceeaşi localitate, cu suma de 400.000 lei. L adata de 07.08.2002, cel în cauză i-a determinat pe Tudoraghe Gheorghe, de 27 ani şi Bocioc Ion, de 25 ani, ambii din municipiul Buzău să apeleze la mila publicului pe raza oraşului menţionat. De asemenea lucrători ai Poliţiei Râmnicu Sărat au luat măsura sancţionării cu avertisment, în baza aceluiaşi act normativ, împotriva lui Gheorghe Vasile, de 69 ani, din comuna Ziduri, care practica cerşetoria pe raza municipiului amintit. · Cadre din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş au identificat-o pe Lingurar Claudia, de 20 ani, domiciliată în comuna Draga, judeţul Sălaj, care îşi îndemna şi supraveghea minora, Lingurar Larisa, de 4 ani, la practicarea cerşetoriei la o intersecţie de pe strada Gheorghe Lazăr, din Timişoara. Faţă de cea în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 2,5 milioane lei, conform Legii nr.61/1991, iar minora a fost internată în Centrul de Plasament nr.1 Timişoara. · Lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au reuşit stabilirea şi documentarea activităţii infracţionale a unui grup de 6 persoane de sex feminin, care practicau prostituţia pe raza municipiului Piteşti, întocmindu-se dosare penale. Grupul este format din Pustai Vasilica Alina, de 24 ani, judeţul Ilfov, Ivan Mirela, de 22 ani, judeţul Călăraşi, Ivan Mariana, de 24 ani, judeţul Prahova, Cozma Daniela Maricica, de 22 ani şi Simion Cristina Sunita, de 19 ani, din Bucureşti şi Tălăpan Lenuţa, de 20 ani, judeţul Buzău. Faţă de cele în cauză s-a luat măsura internării în unităţi spitaliceşti pentru efectuarea tratamentului de specialitate, întrucât toate au fost depistate ca fiind purtătoare de boli venerice. * * * În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 188 evenimente, din care 76 de competenţa Poliţiei, 7 a Jandarmeriei, 20 a Poliţiei de Frontieră, 65 a Pompierilor militari, iar restul a altor structuri. Poliţiştii au constatat 16 infracţiuni comise cu violenţă, 18 contra patrimoniului, precum şi alte fapte de natură judiciară. În acelaşi interval de timp, au înregistrat 17 accidente de circulaţie, soldate cu 6 morţi şi 13 răniţi. În acţiunile şi controalele specifice organizate pentru combaterea fenomenului infracţional, unităţile de poliţie au descoperit 42 autori ai unor fapte antisociale, din care 9 urmăriţi general. De asemenea, au aplicat 7.964 sancţiuni contravenţionale, amenzile totalizând peste 4 miliarde lei. Totodată, 8.134 jandarmi au executat 659 misiuni de ordine publică în zona parcurilor şi locurilor de agrement, pentru paza unor instituţii şi sedii, pe raza localităţilor urbane şi rurale. S-a asigurat paza conductelor de transport produse petroliere, pe tronsoane ce totalizează 576,8 km, fiind angrenaţi 534 jandarmi. Pompierii militari au intervenit la 65 evenimente, dintre care 13 au fost incendii. De asemenea, în 36 cazuri s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă. Poliţia de Frontieră a aplicat 213 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de circa 300 milioane lei. Unui număr de 1.201 cetăţeni români nu li s-a permis ieşirea din ţară, iar în baza acordurilor de readmisie, 55 cetăţeni români au fost returnaţi. Totodată, unui număr de 16 persoane nu li s-a permis intrarea în spaţiul Schengen (Austria – 9, Grecia – 4 şi Italia –3). Efective ale Comandamentului Protecţiei Civile au executat 5 misiuni pirotehnice (în judeţele Constanţa, Gorj, Neamţ, Olt şi Prahova). Exemple: · Ofiţeri ai Poliţia Municipiului Mangalia, judeţul Constanţa, au identificat pe Ricman Petraş Sorin, de 24 ani şi Ricman Ionuţ Paul, de 23 ani, ambii fără ocupaţie, cunoscuţi cu antecedente penale, din localitate, care, în ziua de 5 iulie a.c., au acostat pe o stradă din municipiul menţionat pe turistul german Rosler Kurt, de 68 ani, şi, prin violenţă, l-au deposedat de bunuri personale în valoare de 600.000 lei. Cei doi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv. · Cadre ale aceluiaşi inspectorat l-au depistat pe Mocanu Gheorghe, de 38 ani, din satul Cuza Vodă, comuna Castelu, judeţul Constanţa, care, fiind în stare de ebrietate, a distrus geamurile şi mai multe bunuri, în valoare de 9 milioane lei, de la barul „Şatra”, din localitate. Autorul, fiind recidivist, este cercetat în stare de reţinere urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru infracţiunea de distrugere. · Ofiţeri din Poliţia Capitalei au început urmărirea penală împotriva lui Macău Doru Valentin, din Bucureşti, care, în cursul lunii aprilie a.c., în calitate de gestionar la Direcţia Regională de Poştă - Oficiul nr.72 Bucureşti, prin falsificarea unor documente de evidenţă primară, şi-a însuşit suma de 200.000.000 lei, folosind-o apoi în interes personal. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate cu sus-numitul în stare de libertate. · În seara de 6 august a.c., o patrulă din Batalionul 33 Jandarmi Făgăraş, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza municipiului Făgăraş, judeţul Braşov, l-a depistat şi reţinut pe Scurtu Ion, de 40 ani, din oraşul Victoria, acelaşi judeţ, care era dat în urmărire generală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cel în cauză a fost predat poliţiei pentru cercetări. · La Punctul de Trecere Frontieră Giurgiu - Feroviar, cu ocazia controlului efectuat la ieşirea din ţară, în trenul Rapid 382, a fost depistată Toader Petronela, de 21 ani, din comuna Români, judeţul Neamţ, care s-a legitimat cu un paşaport simplu românesc, falsificat prin înlocuirea fotografiei titularului. Sus-numita urmează să fie prezentată la Parchet, pentru a se dispune măsurile legale. · Lucrători din Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Neamţ au depistat pe Tigata Bran Luminiţa Mihaela, de 21 ani, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, care a încercat să obţină un paşaport turistic, în mod ilegal, prezentând la ghişeu actele de identitate ale unei persoane din judeţul Neamţ. Cea în cauză a fost predată poliţiei pentru continuarea cercetărilor. · În ziua de 7 august a.c., ora 11, Păvăloaie Constantin, de 50 ani, din comuna Slatina, judeţul Suceava, în timp ce conducea un microbuz „Mercedes Sprinter” pe D.N.17, în localitatea Ciceu-Mihăieşti, judeţul Bistriţa Năsăud, din cauza oboselii, a adormit la volan tamponând în partea din spate un atelaj hipo care se deplasa în aceeaşi direcţie. Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane care se aflau în atelaj. · Lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Timişoara Nord au depistat pe GEREBEŞ MIHAIL, de 48 ani, din comuna Sînmartin, judeţul Bihor, autor al infracţiunii de tentativă de omor comisă asupra soţiei sale Gerebes Gizela. Acesta a fost predat Poliţiei Municipiului Oradea în vederea continuării cercetărilor. N O T Ă În urma ploilor torenţiale însoţite de furtună, grindină şi viituri, la data de 07.08.2002, s-au înregistrat următoarele: Judeţul Alba (Lupşa) - 2 gospodării inundate şi 1,8 ha teren agricol. Judeţul Argeş (Bascov) – a fost inundat subsolul primăriei; (Boteni) –D.J. 119 Boteni –Văleni a fost distrus pe un tronson de 650 m. (Şuici) – D.J. 704 G Şuici – Ciocăneşti a fost deteriorat pe un tronson de 6 km; au fost rupte două poduri; Judeţul Bacău (Cireşoaia) - o gospodărie inundată, o alunecare de teren pe drumul principal, pe un tronson de 40 m; Judeţul Bihor (Marghita) -a fost inundat subsolul Spitalului „Dr. Pop Mircea”; Judeţul Dâmboviţa (Vulcana Băi) – a fost avariat drumul comunal pe un tronson de 300 m, au fost distruse 3 poduri; Judeţul Dolj (Lipovu) –30 gospodării inundate, întreruperea circulaţiei feroviare, pe Magistrala 900, circa 1 oră, la ieşirea din Staţia CF Filiaşi; Judeţul Hunedoara (Geoagiu - Băi) – a fost inundat subsolul hotelului „Ceres”; Judeţul Mehedinţi (Drobeta-Turnu Severin) – 7 de gospodării şi 12 de anexe avariate; (Gura Văii) – 12 de gospodării inundate parţial, drumul D.E. 70 a fost distrus pe o porţiune de 200m la km 348, în faţa hotelului „Continental”; Judeţul Mureş (Miercurea Nirajului) – au fost avariate acoperişurile a trei blocuri şi două case; Judeţul Olt (Drăgăneşti-Olt) – 50 gospodării inundate, D.J. 546 A Drăgăneşti – Olt – Slatina a fost inundat pe un tronson de 1 km, a fost afectată reţeaua electrică care alimentează localităţile Dăneasa, Radomireşti, Mihăieşti, Stoicăneşti, Seaca, Văleni, Sprâncenata. Judeţul Teleorman (Nanov, Măgura, Storobăneasa) – au fost distruse culturi de porumb, floarea- soarelui, legume, viţă-de-vie. Efectivele Ministerului de Interne au participat la limitarea şi înlăturarea efectelor inundaţiilor generate de precipitaţiile abundente căzute în judeţele menţionate, după cum urmează: - 2 cadre din Comandamentul Protecţiei Civile; - 26 poliţişti; - 35 jandarmi; - 64 pompieri cu 9 autospeciale, din Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.

domeniu: 
categorie: 
Autor: