Adoptarea legii minorităţilor, ''stânjenită'' de trimiterea euroobservatorilor

Legea minoritatilor, care este contestata partial de PSD si integral de PRM, ar putea avea dificultati în a fi adoptata rapid in Senat datorita caracterului sau organic, în conditiile in care coalitia parlamentara nu mai intruneste cele 69 de voturi necesare pentru adoptarea ei, datorită celor 7 parlamentari euroobservatori ai puterii trimisi la Strasbourg. Fiind organica, legea va trebui sa fie adoptata de catre majoritatea membrilor Senatului, camera unde se stie, coalitia guvernamentala are o majoritate fragila.
Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvânt al PSD, a declarat joi, cu câteva ore înaintea dezbaterii, ca PSD va sustine proiectul de lege privind Statutul Minoritatilor numai daca initiatorii vor tine cont de o serie de observatii înaintate atât de PSD, cât si de institutiile internationale. „Nu este o lege europeana, deoarece nu are girul institutiilor europene, care sunt abilitate sa faca aceste observatii”, a aratat Diaconescu.

Oficialul PSD a mai aratat ca proiectul este destul de criticat de unele institutii abilitate sa se pronunte pe tema minoritatilor, precum OSCE, sau Comisia de la Venetia.

Ion Iliescu, fostul sef al statului, a sustinut si el ca legea creeaza anumite paralelisme între institutiile minoritarilor si cele ale statului, si a propus în plen eliminarea întregului capitol 5, cel care reglementeaza autonomia culturala.

În replica, presedintele UDMR, Marko Bela a aratat ca legea va consolida progresul înregistrat în ceea ce priveste protectia minoritatilor, iar Radu Berceanu (PD) si-a exprimat speranta ca legea va fi accepata de toata lumea pe viitor.

domeniu: 
categorie: