Error message

  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; nodequeue_queue has a deprecated constructor in include_once() (line 1105 of /home/amosnew/public_html/arhiva/includes/bootstrap.inc).
  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; views_display has a deprecated constructor in require_once() (line 3139 of /home/amosnew/public_html/arhiva/includes/bootstrap.inc).
  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; views_many_to_one_helper has a deprecated constructor in require_once() (line 113 of /home/amosnew/public_html/arhiva/profiles/openpublish/modules/contrib/ctools/ctools.module).

Apatie şi vrăjitoare la TIBCO

Deşi mâine este ultima zi a târgului internaţional de bunuri de larg consum TIBCO, nu foarte multă lume a preferat să-şi petreacă sâmbăta în complexul Romexpo. Strada principală, care duce la pavilionul expoziţional, era ticsită însă de tarabe care expuneau aproape orice, de la cărţi la peşte, de la panouri solare şi bărci cu motor la uleiuri aromate. Aici se mai vedea puţină animaţie, deşi mulţi se interesau de preţuri şi plecau mai departe, oftând.'Cum domn'le? O bluză de zece centimetri pătraţi să coste 600.000 lei?'. Era vorba despre standul ANTREC Bucureşti, unde erau expuse ii şi haine tradiţionale, din in, brodate manual. Am intrat în pavilionul central, unde ambianţa era 'întreţinută' de un sistem audio sofisticat amplasat la standul firmei 'Alexandrion'. Am observat că puţini expozanţi erau interesaţi de trecători, ei preferând să formeze 'bisericuţe' la diferite standuri. Trecând pe lângă standul Vel Pitar 'cel dintâi brutar', am căutat cu privirea pâinea. Printre cozonaci şi biscuiţi, undeva în spatele unei tejghele, am descoperit şi două trei pâini, 'purtând' marca Vel Pitar. 'Sunt din plastic?', întreb nedumerită de absenţa produsului principal al unei brutării. 'Nu, dar sunt vechi şi toată lumea a pus mâna pe ele', primesc răspunsul de la o domnişoară atât de puţin amabilă încât am plecat cât am putut de repede. Urmează un stand de bijuterii din argint. Coadă mare. 'Preţurile sunt mai mici aici decât în magazin?', întreb. 'Da, pentru că nu conţin TVA', îmi răspunde o tânără zâmbitoare. Încurajată de atenţia acordată, mă interesez cum i se pare ediţia aceasta a târgului. Îmi spune că 'merge mai prost decât anul trecut, lumea este mai puţină şi chiriile sunt mai mari'.

Am observat puţine standuri cu vânzare, cele mai des întâlnite fiind cele de cosmetice şi încălţăminte. Cosmeticele, mai ieftine cu câteva zeci de mii de lei decât în magazin, iar încălţămintea, chiar mai scumpă. Dar producătorii asigurau că este de 'calitate maximă'. Pe culoarele expoziţiei întâlneai, la tot pasul, tineri cu pliante. La un moment dat, aud în spatele meu 'Ia mă, că e pe gratis' şi mă întorc. O gospodină cerea 'supliment' la pungile oferite de Oti Trading SRL. Dacă la nivelul superior nu existau standuri libere, la cel inferior erau suficiente, iar acolo unde firmele expuneau mobilier din răchită sau decoraţiuni interioare, lumina era atât de slabă încât riscai să te împiedici de un scaun sau un birou.

Am ajuns şi la Salonul Magiei, situat undeva în dreapta pavilionului mare. Dar până acolo, printre copaci, m-a 'abordat' o tânără frumoasă, cu trei fuste roşii pe ea şi cu basma cu bănuţi aurii pe margine: 'hai să-ţi ghicesc, de trecut şi viitor, de cununie şi dezlegare... dai cât vrei tu'. Mă opresc şi încep să o întreb. O cheamă Crenguţa, are 16 ani şi ghiceşte de la nouă ani. De obicei stă la stand, dar acum 'era prea frumos afară'. 'Cât ceri pentru un ghicit?'. '100.000 lei, dar înăuntru e mai scump'. 'De ce?'. 'Pentru că Maria Câmpina, regina magiei albe, trebuie să-şi scoată banii pe care i-a dat pentru stand, şi-i dăm procent', îmi răspunde fata. Din difuzoare se aude o reclamă la Salonul Magiei: 'Maria Câmpina, unica regină a magiei albe din România, vă aşteaptă cu papucii, coroana şi toiagul fermecat din aur, la standul 15'. Crenguţa îmi spune că dacă tot nu vreau să îmi ghicească, vrea să plece la 'treabă'.

Mă îndrept spre cabinetul medical. Aici, linişte şi pace. Întreb medicul de serviciu dacă pe perioada târgului a avut parte de evenimente neplăcute. 'Nu, singurele probleme au fost uşoare dureri de cap, pe care le-am rezolvat cu algocalmin', mi-a răspuns doctoriţa.
Aproape dezamăgită de lipsa evenimentelor spectaculoase, mă îndrept spre Centrul de Presă. 'aici trebuie să fie ceva animaţie', îmi spun, în gând... Nici vorbă de aşa ceva. Felicia Vasile de la Direcţia de Comunicare şi Relaţii cu Presa din cadrul Camerei de Comerţ îmi spune că până şi interesul ziariştilor a scăzut, faţă de anul trecut. Aceasta ar fi concluzia generală, după câteva ore petrecute la TIBCO.

domeniu: 
categorie: