DISCURSUL
domnului Ion Iliescu, Preşedintele României,
la Forumul Naţional al Culturii
- 19 iunie 2002 -
Prea Fericite Părinte Patriarh Teoctist,
Domnule Prim Ministru,
Domnilor Miniştri,
Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, Sucursala Regională Nord - Est a oferit la vânzare prin licitaţie cu oferta în plic un număr de 240.196 acţiuni, reprezentând 69,97 % din capitalul social al S.C.
Biroul pentru relaţii cu presa din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În perioada 21 – 22 iunie 2002, doamna Silvia CIORNEI, ministru pentru
întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie va efectua o deplasare la
Viena, unde, la propunerea părţii române, urmează a purta discuţii cu domnul
Direcţia Generală de Comerţ Interior din cadrul Ministerului pentru
Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie continuă acţiunile pentru
În această perioadă, Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi
Cooperaţie, prin intermediul Direcţiei sale Generale de Comerţ Interior,
este implicat în promovarea unor acte normative importante pentru
Ministrul educaţiei şi cercetării, doamna Ecaterina Andronescu, a participat
astăzi, alături de primul ministru Adrian Năstase şi alţi membri ai
Guvernului, la lucrările Forumului Cultural Român, eveniment desfăşurat la
În perioada 21 iunie - 14 iulie 2002 Muzeul Naţional de Artă al României
prezintă o expoziţie „Arta Contemporană Olandeză”, organizată cu sprijinul
Ministerul Informaţiilor Publice. Manifestarea face parte dintr-un amplu
Începând cu data de 19.06.2002, ora 0:30, s-a redeschis pentru circulaţia trenurilor de călători şi de marfă linia de cale ferată Galaţi - Bârlad Începând cu data de 19.06.2002, ora 0:30, s-a redeschis pentru circulaţia trenurilor de călători şi de mar
INTERVENŢIA primului ministru al României, Adrian Năstase, la deschiderea lucrărilor Forumului Culturii Române
Bucureşti, Atheneul Român, 19 iunie 2002
Domnule preşedinte,
Prea Fericirea Voastră,
Referitor la articolul cu titlul „Proteste sindicale la Bistriţa”, apărut marţi, 18 iunie a.c., în ziarul Bursa, cu privire la faptul că sindicatele PAL şi MOPAL Bistriţa solicită Guvernului să intervină pentru rezilierea contractului de privatizare a
Preşedintele Autorităţii pentru Privatizare, ministrul Ovidiu Muşetescu, prezent la Forumul Economic Româno - Elen pentru Promovarea Investiţiilor şi Schimburilor Comerciale, în cadrul Săptămânii Româneşti de Afaceri în Grecia, a declarat că, pe lângă
I.. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZILEI PRECEDENTE II. ASPECTE ECONOMICE III.ASPECTE JUDICIARE IV.EVENIMENTE RUTIERE V. AUTORI DE INFRACŢIUNI I.. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZILEI PRECEDENTE
II. ASPECTE ECONOMICE
Prezent la Atena pentru a participa la lucrările Forumului economic
româno-elen pentru promovarea investiţiilor şi schimburilor comerciale, în
cadrul manifestării „Săptămîna românească de afaceri în Grecia”, Ministrul
Ora 10.00 Participare la Forumul Naţional Cultural
(Ateneul Român)
Ora 15.30 Întrevedere cu domnul Steve Forbes, proprietarul revistei
americane “Forbes”
(Palatul Victoria)
- oportunităţi imagini
Marti, 18.06.2002, a avut loc ceremonia de depunere a
coroanelor de flori la monumentul contelui Alexandr Suvorov
Ramnitzkky, cu ocazia celei de-a 125-a aniversari a
DISCURSUL
Primului ministru, Adrian Nastase, cu ocazia
inaugurarii Centrului Euromedic International din Arad,
primul centru de Diagnostic Imagistic din Romania
Arad, 18 iunie 2002
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor aduce la cunostinta
opiniei publice urmatoarele aspecte: Lacusta marocana a fost depistata in judetul Galati, la SC Agrimat SA
Episodul de toxiinfectie alimentara semnalat la o unitate militara din
Craiova a aparut urmare a consumului de mancare gatita, preparata la cantina
unitatii.
Ministerul Agriculturii, Alimetatiei si Padurilor aduce la cunostinta
opiniei publice urmatoarele: Pentru imbunatatirea mediului de afaceri a fost adoptata Legea nr.370/2002
La preselectia organizata de ONRPFMS in data de 17. 06. 2002 au participat
106 asistente medicale din care 98 au fost admise de reprezentantii
angajatorului American. Persoanele admise au primit chestionare si
De la sfarsitul lunii februarie revine periodic in atentia mediilor de
informare Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor
(ANSIT), institutie a carei misiune este asigurarea de servicii integrate
În baza unor informaţii că mai mulţi administratori ai unor societăţi comerciale au organizat şi desfăşurat un complex de acţiuni infracţionale prin care au urmărit şi reuşit ca în condiţii nelegale să evite plata obligaţiilor către Ministerul Transpor
Semnarea Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Organizaţia
Internaţională a Muncii în domeniul eliminării muncii copilului
R A P O R T
PRIVIND SITUATIA CONTROALELOR EFECTUATE
IN VEDEREA IDENTIFICARII SI COMBATERII CAZURILOR DE MUNCA FARA FORME LEGALE
In perioada 20-21 iunie, domnul Mihnea MOTOC, secretar de stat în Ministerul
Afacerilor Externe, va participa, la Bangkok, la Conferinţa OSCE-Thailanda
Ministrul Finantelor Publice, domnul Mihai Nicolae Tanasescu, a avut, marti
18 iunie, o intilnire cu directorii Directiilor Generale ale Finantelor
La 19 iunie va avea loc, la Belgrad, Reuniunea miniştrilor afacerilor
externe din ţările membre ale Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei
(SEECP). Preşedinţia SEECP este deţinută, în prezent, de RF Iugoslavia.
45 de copii, cu varste cuprinse intre 17 si18 ani, de la Centrul de
Plasament nr. 2 din localitatea Abrud, judetul Alba, aflat in subordinea
Directiei pentru Protectia Copilului Alba, au fost internati ieri in spital
Noutati legislative in domeniul inregistrarii si autorizarii comerciantilor
Va semnalam aparitia, in Monitorul Oficial al Romaniei, a unor acte
normative care reglementeaza activitatea Birourilor unice si procedurile de