Arhiva publicaţiilor Amos News din perioada 2002-2011

Şaptesprezece migranţi opriţi la frontiera română din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

Data publicării: 12/27/2011 - 15:32

Poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut, în ultimele 48 de ore, şaptesprezece persoane, cetăţeni tunisieni, afgani, libieni, marocani şi algerieni, care ce încercau să treacă ilegal frontiera, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 90 de ani a fost externat

Data publicării: 12/27/2011 - 15:29

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 90 de ani a fost externat, conform AFP. Ducele a fost operat de urgenţă vineri din cauza unei artere blocate. Chirurgii i-au implantat un stent.

Cursuri valutare anunţate de BNR, 27 Decembrie 2011

Data publicării: 12/27/2011 - 15:18

Banca Naţională a României a anunţat, Vineri, cursurile valutare rezultate pe baza cotaţiilor societăţilor bancare autorizate.

Asistenta care a uitat un bebeluş în incubator a fost condamnată

Data publicării: 12/27/2011 - 15:14

Asistenta care a uitat un bebeluş în incubator a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Femeia a fost condamnată să plătească 200 de euro daune morale şi amendă 75 de mii de euro. Copilul a rămas cu sechele majore.

Un bebeluş născut astăzi a primit exoticul nume de Ştefan

Data publicării: 12/27/2011 - 14:54

Într-un Decembrie cu aromă de brad, vin fiert şi scorţişoară, Moşul a fost deosebit de generos cu o familie din Sectorul 4, aducându-i cel mai de preţ dar: acela de a fi părinte.

Program de lucru cu publicul la DGITL Sector 4 pentru înscrierea mijloacelor de transport

Data publicării: 12/27/2011 - 14:49

Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 informează că în perioada 27 – 30 Decembrie 2011, deţinătorii de mijloace de transport au posibilitatea de a le înscrie şi radia.

Bulgaria reduce TVA cu 1%

Data publicării: 12/27/2011 - 14:44

Cabinetul de la Sofia va reduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu 1% până în 2013 şi va înfiinţa o poliţie fiscală, a declarat ministrul bulgar de Finanţe, Simeon Djankov, într-un interviu acordat cotidianului Standard.

'Cele trei dive' şi pianistul Horia Mihail invitaţi de Crăciun la România TV

Data publicării: 12/27/2011 - 14:25

Înainte de a părăsi Bucureştiul în Ajunul Crăciunului, după concertul final al turneului naţional “Cele trei dive” de la Sala Radio din Bucureşti, cântăreţele Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu, Leontina Văduva însoţite de pianistul Horia Mihail au înr

Copiii dependenţi de dializă îşi petrec sfârşitul de an împreună

Data publicării: 12/27/2011 - 14:22

Consiliul Judeţean Cluj organizează, în perioada 27 Decembrie 2011 - 03 Ianuarie 2012, tabăra „Lumina de acasă”, eveniment care se desfăşoară în cadrul „Zilelor Sănătăţii Rinichiului”.

Brazilia a devenit a şasea economie a lumii

Data publicării: 12/27/2011 - 14:10

Brazilia a devenit a şasea economie a lumii, depăşind-o pe Marea Britanie, conform unui raport al Centre for Economics and Business Research (CEBR), citat de BBC.

Atlas: Italia

Data publicării: 12/27/2011 - 14:00

Colectia de vederi.

 

Record de viteza - 'omologat' de politisti - pe A2: 211KM/H!

Data publicării: 12/27/2011 - 13:54

Un bărbat a fost depistat de poliţiştii rutieri circulând cu 211 km/h pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa.

A început demolarea extensiei ilegale a hotelului lui Bosanceanu, din Constanţa

Data publicării: 12/27/2011 - 13:52

Demolarea extensiei construite fara autorizatii a hotelului ISTRIA din Constanţa a început. Persoanele care protestau împotriva demolării au fost evacuate din clădire.

Două fetiţe siameze s-au născut la maternitatea din Piteşti

Data publicării: 12/27/2011 - 13:39

Două fetiţe siameze s-au născut, Luni, la maternitatea din Piteşti. Fetiţele sunt lipite în zona toracelui şi se crede că au o singură inimă.

Întreruperi programate ale gazelor naturale pentru astăzi, 27 Decembrie

Data publicării: 12/27/2011 - 13:15

Distrigaz Sud Reţele efectuează lucrări programate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu gaze naturale.

Un tânăr surdomut a fost împuşcatde poliţişti pentru ca-si agresa mama

Data publicării: 12/27/2011 - 13:12

Un băiat a fost împuşcat de către jandarmi în timp ce îşi agresa mama.

Indicatori monetari - Noiembrie 2011

Data publicării: 12/27/2011 - 13:02

Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii noiembrie 2011 de 209393,6 milioane lei.

'Statul islamic' din Irak a revendicat atentatele comise la Bagdad

Data publicării: 12/27/2011 - 12:29

Statul islamic din Irak a revendicat atentatele comise joi la Bagdad, soldate cu 60 de morţi, a anunţat Centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE), conform AFP.

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

Data publicării: 12/27/2011 - 12:15

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

• 19 fapte ilegale (5 infracţiuni şi 14 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini;

Un bărbat ameninţă că se va arunca de pe un hotel din Mamaia

Data publicării: 12/27/2011 - 12:01

Un bărbat ameninţă că se va arunca de pe un hotel din Mamaia pentru a-l salva de la demolare. Hotelul ISTRIA urmează să fie demolat, iar omul protestează pentru că locuieşte acolo şi plăteşte un preţ foarte bun.

De Boer: Venirea lui Chivu ar reprezenta o achiziţie foarte importantă

Data publicării: 12/27/2011 - 11:53

Cristian Chivu a intrat în vizorul echipei spaniole Real Madrid, a anunţat antrenorul lui Ajax Amsterdam, Frank De Boer, conform presei italiane.

Peste 400.000 de români poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan

Data publicării: 12/27/2011 - 11:32

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 410.152 de cetăţeni români, dintre care 299.615 de bărbaţi şi 110.537 de femei, poartă numele Sfântului

Contribuabilii vor putea depune declaraţiile inclusiv pe data de 27 Decembrie

Data publicării: 12/27/2011 - 11:09

Contribuabilii vor putea depune declaraţiile şi plăti obligaţiile fiscale cu termen legal 25 decembrie 2011 inclusiv pe data de 27 decembrie 2011, în condiţiile în care data de 25 decembrie cade într-o zi de duminică, iar pe 26 decembrie nu se lucrează

Album: Paris – La Belle Epoque

Data publicării: 12/27/2011 - 11:00

Pictat de Jean Beraud (1849 – 1935).

 

Ceaţă densă pe mai multe drumuri importante

Data publicării: 12/27/2011 - 10:40

Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR informează că la această oră circulaţia rutieră pe mai multe artere rutiere importante este îngreunată din cauza ceţii dense.

Avertizare de ceaţă pentru cinci judeţe şi municipiul Bucureşti

Data publicării: 12/27/2011 - 10:30

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, o avertizare nowcasting de ceaţă valabilă pentru pentru cinci judeţe şi municipiul Bucureşti.

De sărbători, Corul Sound se află într-un turneu de concerte în sudul Italiei

Data publicării: 12/27/2011 - 10:14

Cu ocazia acestor sărbători de sfârşit de an, Corul Sound al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, condus de dirijorul Voicu Popescu, se află într-un turneu de concerte în sudul Italiei, în Sicilia, la Milazzo.

Panorama editorialelor (27 Decembrie 2011)

Data publicării: 12/27/2011 - 10:00

Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...

Daniel NICOLESCU: Carigrafii la Tănase

Data publicării: 12/27/2011 - 09:01

În luna martie a acestui an, Octavian Andronic aducea pe simezele Cercului Militar Naţional expoziţia 2 în 1. Era vorba despre rodul unei colaborări, nu doar genetic-artistice, ci şi de circumstanţă expoziţională, cu fiica sa, Ana Ştefania.

Atlas: Romania

Data publicării: 12/27/2011 - 04:00

O tara, totusi, minunata.

 

Pages