Astărăstoae: Nu sunt acuzat de fapte de corupţie

Prof. dr. Vasile Astărăstoae a semnat următoarea declaraţie de presă:

Cu privire la comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie dat astăzi, 21 decembrie 2011, fac următoarele precizări:
1. Mă aşteptam ca acest comunicat să apară înainte de a avea loc alegerile pentru conducerea Colegiului Medicilor din România, la fel ca ţi comunicatul ANI şi sper că va avea acelaşi efect.

2. Mă bucur că dosarul a fost trimis în faţa dosarul a fost trimis în faţa instanţei pentru că astfel va deveni public şi se va constata nevinovăţia mea în faţa acestor acuzaţii. Am solicitat în scris să se trimită dosarul la instanţă şi în aceste condiţii am posibilitatea să aduc probleme în apărare.

După cum se observă şi din comunicat, nu sunt acuzat de fapte de corupţie, menţionate anterior prin declaraţiile DNA, deşi s-a încercat să se inducă această idee în opinia publică.

Pentru o mai bună informare este bine să fie consultat site-ul www.umfiasi.ro, unde sunt postate rapoartele, realizate de experţi independenţi (Adevărul despre platforma de e-learning).

domeniu: 
categorie: