Astăzi a avut loc Şedinţa Comitetului Operativ Consultativ a Judeţului Maramureş

În şedinţa Comitetului Operativ Consultativ de astăzi, 13 octombrie a.c. la care au participat prefectul Ioan Buda, subprefectul Viorel Deghid, preşedintele Alexandru Cosma, vicepreşedinţii Livia Sima şi Pamfil Bercean, alături de secretarii generali Stefan Gonczi şi Ionel Pop a fost discutată situaţia privind distribuţia produselor lactate şi de panificaţie în judeţul Maramureş şi probleme referitoare la Referendumul din perioada 18-19 octombrie a.c.
În zonele Codru şi Valea Chioarului s-au constatat deficienţe la aprovizionarea cu produse lactate Aplicarea programului lapte-corn în judeţul Maramureş se
desfăşoară în conformitate cu prevederile OUG 96/2002, modificată prin OUG 70/2003. Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară, Oficiul Pentru Protecţia Consumatorului au verificat permanent modul de distribuţie şi calitatea produselor lactate şi de panificaţie. Produsele conţin elementele de identificare, condiţii de păstrare şi termenul de valabilitate indicate de producător. Ele sunt ambalate şi servite din ambalaje de unică folosinţă. În ultima perioadă au fost constatate deficienţe la aprovizionarea cu produse lactate în zona Codru şi Valea
Chioarului, mai precis societatea Eurolat nu asigură ritmicitatea transportului produselor. Preşedintele Alexandru Cosma a dispus pentru reglementarea situaţiei măsuri concrete, cu termen de soluţionare imediat pentru eliminarea deficienţelor. Una dintre măsurile luate pentru livrarea produselor lactate cu întârziere a fost de somare ca în termen de 48 de ore să fie respectate condiţiile din contract, pentru a
nu se ajunge la rezilierea acestuia. Astăzi după amiază a fost convocată de urgenţă o întâlnire cu toţi factorii şi instituţiile implicate în aplicarea la nivelul judeţului a programului lapte-corn.

Măsuri pentru popularizarea Referendumului în şcoli Prefectul Ioan Buda a solicitat Inspecoratului Şcolar Judeţean Maramureş ca profesorii să popularizeze în şcoli referendumul şi importanţei votării noii Constituţii. În acest sens, prefectul Ioan Buda şi preşedintele Alexandru Cosma se vor întâlni zilele următoare, în Baia
Mare şi Sighetu Marmaţiei, cu profesorii, pentru a dezbate în rândul elevilor cu drept de vot modificările aduse Constituţiei.

domeniu: