Au trecut 200 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare

Răspunzând invitaţiei ce i-a fost adresată, prefectul judeţului Satu Mare, Valer Marian, a participat, în data de 9 august, împreună cu alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene la manifestările organizate cu prilejul aniversării a 200 de ani de la data în care Papa Pius al VII-lea a semnat actul prin care s-a constituit Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare. După participarea la liturghia săvârşită de preoţii din episcopie, la care a fost prezent şi reprezentantul Sfântului Scaun la Bucureşti, arhiepiscop şi nunţiu papal dr. Jean-Claude Perisset, prefectul a asistat la vernisajul expoziţiei găzduite de secţia de artă a Muzeului judeţean şi intitulată „Valorile artistice ale Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare”, expoziţie cuprinzând documente şi fotografii de arhivă şi obiecte de tezaur aparţinând episcopiei.

În cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţii episcopiei şi cu înaltul prelat de la Vatican, prefectul a pledat pentru menţinerea climatului de toleranţă religioasă între locuitorii judeţului, exprimându-şi disponibilitatea pentru continuarea dialogului constructiv, singura modalitate prin care se pot rezolva eficient toate problemele şi găsi noi căi de comunicare şi colaborare între toate cultele din judeţ.

domeniu: 
categorie: