Boc a cerut prefecţilor să urmărească aplicarea priorităţilor şi politicilor guvernamentale

Primul-ministru Emil Boc a prezentat prefecţilor, în cadrul videoconferinţei desfăşurate sâmbătă la Palatul Victoria, priorităţile şi politicile guvernamentale şi le-a cerut reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să urmărească şi să se implice în aplicarea eficientă a acestora.

Premierul a făcut unele precizări referitoare la aplicarea Legii unice de salarizare în sistemul bugetar, precum şi în ceea ce priveşte proiectul legii pensiilor.
„Legea salarizării unitare trebuie aplicată pentru a asigura un tratament egal şi nediscriminatoriu tuturor acelora care sunt plătiţi din fonduri publice”, a afirmat şeful Executivului. Primul-ministru s-a referit la cazurile salarizării cadrelor didactice, arătând că în acest domeniu se aplică majorări salariale diferite, respectiv cu 17% pentru profesorii care nu au obţinut sentinţe judecătoreşti favorabile şi cu 33% în plus pentru cadrele didactice care au obţinut sentinţe judecătoreşti favorabile. Premierul a apreciat că discrepanţele legate de creşterile salariale sunt determinate atât de sentinţele judecătoreşti care acordă angajaţilor din învăţământ majorarea salarială de 50%, deşi Guvernul a acceptat pentru profesori, în 2008, o creştere de 17% şi a abrogat deja prin acte normative diferenţa de 33%, cât şi de includerea în contractele colective de muncă a unor sporuri nerecunoscute de legislaţia în vigoare. "Vreau să transmit profesorilor că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: trebuie să fim realişti şi să ne uităm la economie, atât poate România să plătească. Guvernul nu îşi permite să facă un pas înapoi de la ce înseamnă stabilitatea economică", a precizat primul-ministru. Premierul a adăugat că fondurile incluse în bugetul pe 2010 permit asigurarea plăţii majorate a salariilor profesorilor cu 17%, conform legislaţiei în vigoare. În ceea ce priveşte drepturile salariale suplimentare câştigate în instanţă de cadrele didactice, acestea se vor plăti eşalonat. „Dacă astăzi noi scăpăm de sub control cheltuielile publice, compromitem viitorul României. Guvernul este apărătorul a 22 de milioane de români. Sindicatele apără interesele sectoriale ale diverselor categorii profesionale şi le respectăm.(…) Astăzi, luăm măsuri mai aspre, ca mâine viitorul să fie mai bun. Dacă vom ceda şi vom trece la populism şi demagogie nu vom face altceva decât să compromitem soarta României pe mulţi ani de aici înainte”, a subliniat primul-ministru.

În ceea ce priveşte proiectul legii pensiilor, aflat în dezbatere în Parlament, primul-ministru a precizat că acest act normativ va elimina pensiile speciale şi va asigura o creştere sustenabilă a acestor drepturi, în perioada următoare. “Pensiile nu scad odată cu intrarea în vigoare a legii noi. Este prevăzut un mecanism de creştere a pensiilor începând cu 2011”, a subliniat primul-ministru, adăugând că a discutat cu sindicatele în sensul majorării punctului de pensie, începând de anul viitor, astfel încât valoarea acestuia să fie menţinută la minim 40% din salariul mediu brut pe economie. De asemenea, în ceea ce priveşte vârsta standard de pensionare, şeful Executivului a precizat că a discutat cu sindicatele în sensul reducerii acesteia cu 1-2 ani pentru femeile care au doi sau mai mulţi copii.

Totodată, primul-ministru a atras atenţia prefecţilor asupra unor întârzieri la plata drepturilor sociale, menţionând în acest sens plata indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Premierul Emil Boc a avertizat că îi va demite şefilor direcţiilor judeţene de muncă şi finanţe care, „din incompetenţă sau comoditate”, nu procesează la timp dosarele şi nu solicită deschideri de credite bugetare pentru plata acestor drepturi, inducând astfel ideea că statul nu dispune de bani din cauza crizei. Statul dispune de fonduri pentru plata salariilor şi a indemnizaţiilor, a subliniat primul-ministru. "Vreau să vă atrag atenţia să îi trageţi de urechi, fie pe cei de la direcţiile de muncă, fie pe cei de la direcţiile de finanţe în cazul în care apar întârzieri nejustificate la plata unor indemnizaţii sau drepturi. Avem bani pentru salarii, pensii, alocaţii prevăzute de lege - nu pentru alte drepturi care nu au acoperire legală - şi acolo unde apar întârzieri datorită indolenţei, incapacităţii profesionale sau prostiei v-aş ruga să luaţi măsuri pentru a-i demite. (...) Unde nu interveniţi, schimbăm în bloc şi prefect, şi director de muncă sau ce mai înseamnă acolo, pentru că eu m-am săturat să tot primesc la Bucureşti critici de acest fel. Dacă voi nu interveniţi, voi fi obligat să intervin cu miniştrii de la Bucureşti şi să tăiem capete", a spus primul-ministru Emil Boc.

Şeful Executivului a subliniat că una dintre cele mai importante obligaţii pe care le au prefecţii vizează menţinerea dialogului social cu sindicatele şi patronatele. Premierul a cerut prefecţilor să fie deschişi dialogului social, arătând că prin discuţii cu partenerii sociali pot fi identificate soluţii punctuale, uneori fără a fi nevoie de alocări financiare.

În cadrul videoconferinţei cu prefecţii, primul-ministru a informat reprezentanţii Guvernului în teritoriu asupra unor alte măsuri luate de Executiv. Astfel, premierul a menţionat că a fost decisă  prelungirea aplicării reglementărilor prin care remuneraţiile şefilor de agenţii guvernamentale şi ale companiilor cu capital de stat să fie limitată la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, pe parcursul întregului an 2010. De asemenea, reprezentanţii statului în Consiliile de administraţie ale societăţilor cu capital parţial sau majoritar de stat vor avea, pe parcursul întregului an, o indemnizaţie egală cu 1% din indemnizaţia directorilor sau preşedinţilor consiliilor de administraţie (CA). Totodată, primul-ministru a menţionat Executivul a adoptat o hotărâre potrivit căreia elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse vor primi un sprijin de 200 de euro în vederea achiziţionării de calculatoare, de această măsură urmând să beneficieze 25.000 de tineri în vârstă de până la 26 de ani.  Premierul Emil Boc a cerut prefecţilor să menţină legătura cu şcolile pentru a informa asupra acestei măsuri, astfel încât să fie depuse solicitări pentru obţinerea acestui sprijin până la 21 aprilie.

Un alt subiect abordat de primul-ministru s-a referit la aplicarea Programului guvernamental Renaşterea Satului Românesc – 10 case pentru specialiştii din mediul rural. Premierul a cerut prefecţilor să transmită solicitările autorităţilor locale pentru construirea de locuinţe prin acest program până la 31 martie, arătând că nu vor fi admise întârzieri. În acest context, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a precizat că au fost  primite de către ANL aproximativ 5.000 de solicitări din partea autorităţilor locale, însă a remarcat unele diferenţe care există între numărul solicitărilor transmise din teritoriu şi cel al cererilor primite de către ANL.  Potrivit ministrului Dezvoltării, după 31 martie vor fi stabilite primele amplasamente pentru construcţia locuinţelor prin acest program, precum şi prioritizarea solicitărilor primite de la autorităţile locale.

În ceea ce priveşte cofinanţarea proiectelor eligibile din fonduri europene, primul-ministru a menţionat că pentru a veni în sprijinul autorităţilor locale Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care s-a introdus mecanismul garanţiilor guvernamentale pentru asigurarea părţii de cofinanţare de către administraţia locală. „Vă cer să-i informaţi pe toţi primarii care derulează proiecte finanţate din fonduri europene că au această posibilitate a asigurării cofinanţării prin mecanismul garanţiilor guvernamentale. Sunt 300 de milioane de euro alocaţi în acest sens”, a spus primul-ministru.

La videoconferinţa cu prefecţii desfăşurată astăzi la Palatul Victoria au mai participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor, Daniel Funeriu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţie Sociale, Mihai Şeitan.

domeniu: 
categorie: