Buletin de presă al MI din 21 iunie 2002

S U MA R:
I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZILEI PRECEDENTE
II. ASPECTE ECONOMICE
III. ASPECTE JUDICIARE
IV.EVENIMENTE RUTIERE V. INFRACTORI IDENTIFICAŢI I. CARACTERIZAREA GENERALĂ A ZILEI PRECEDENTE

II. ASPECTE ECONOMICE

1. Înşelăciune, jud.Prahova
2. Înşelăciune jud.Buzău
3. Delapidare mun.Bucureşti

III. ASPECTE JUDICIARE
1. Omor jud.Iaşi
2. Tentativă omor jud.Vaslui
3. Vătămare corporală gravă jud.Dolj
4. Viol mun.Bucureşti
5. Deţinător ilegal de cartuşe jud.Dolj
6. Tâlhărie jud.Arad
7. Sustragere material lemnos

IV.EVENIMENTE RUTIERE
1. Accident mortal jud.Mehedinţi
2.Accident cu rănire gravă jud.Suceava

V. INFRACTORI IDENTIFICAŢI
1. Urmărit general pentru furt,arestat jud.Ilfov
2. Identificat, prins şi arestat pentru furt jud.Constanţa

I. În ultimele 24 de ore, unităţile centrale şi teritoriale de poliţie au desfăşurat activităţi de cercetare, constatare şi soluţionare a evenimentelor sesizate şi au participat la asigurarea ordinii şi liniştii publice pe raza de competenţă.
Dintre infracţiunile cu pericol social ridicat, prejudicii mari, mod de operare deosebit sau care au lezat grav viaţa şi integritatea persoanei au fost raportate producerea a 92 evenimente şi constatarea a 30 infracţiuni de natură economică, precum şi 44 infracţiuni de natură judiciară.

Pe linie de poliţie rutieră s-au înregistrat 40 accidente de circulaţie, din care:15 în mediul urban şi 8 în mediul rural, soldate cu 4 morţi şi 21 răniţi grav.
Au fost aplicate 8.289 amenzi în valoare totală de 4.542.785.000 lei,.
De asemenea, au fost prinşi 93 autori infracţiuni, din care 14 urmăriţi general,8 autori identificaţi şi prinşi în cauze cu A.N. şi 71 infractori care au comis fapte în ultimele 24 de ore.

II/.1. Pe baza probelor administrate, ofiţerii Serviciului Poliţiei Economico-Financiare din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova au dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul BOTEANU GEORGE CONSTANTIN, de 35 ani, din Sinaia, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că :
În perioada 01.03.-05.04.2002, în calitate de administrator al S.C. GEOVIS COM S.R.L. Sinaia şi dealer al S.C. MEFIN S.A. Sinaia, pentru achitarea mărfurilor ridicate în baza contractului, a emis mai multe file CEC fără acoperire, cauzând un prejudiciu total de 3.011.772. 568 lei, nerecuperat.
Fiind prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

II./2.Ofiţerii Serviciului poliţiei economico-financiare din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, au început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune împotriva numiţilor RIPEANU DRAGOŞ-MIRON, 41 ani şi DRAGNEA VALENTIN, 41 ani, ambii din municipiul Bucureşti.
În calitate de administratori la S.C.»K.R.D. TRADING BUCUREŞTI»- Sucursala Ploieşti, sus-numiţii, în perioada ianuarie-mai 2002 au achiziţionat ulei comestibil şi băuturi alcoolice de la S.C.»AGRICOVER S.A. Buzău, S.C. «VINCON» S.A. Focşani şi S.C. «VINCON DISTRIBUTION» S.R.L. Bucureşti, pentru care au emis furnizorilor 24 bilete la ordin şi 23 file CEC în valoare totală de 2.740.185.000 lei, fără a avea disponibil în cont şi fiind în interdicţie bancară.
Cercetările sunt continuate cu învinuiţii în stare de libertate iar din prejudiciu s-a recuperat valoarea de 140.000.000 lei.

III/1. La 20.06.2002, ora 09,00, în comuna Ciurea, judeţul Iaşi, pe fondul unor discuţii contradictorii, MANOLACHE GHEORGHE, 63 ani, a aplicat mai multe lovituri cu o coasă nepotului său RADU PETRU, 33 ani, ambii din localitate, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat.
După comiterea faptei, autorul a încercat să se sinucidă aruncându-se într-o fântână, fiind salvat de mai mulţi cetăţeni.
Cercetările continuă cu cel în cauză internat în spital, sub pază.

III/.2 La 20.06.2002, ora 09,30, în comuna Zapodeni, judeţul Vaslui, pe fondul geloziei, MIRON VALICA, 44 ani, a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona abdominală concubinei sale PONEA LILIANA, 34 ani, ambii din localitate, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Cercetările continuă cu autorul în stare de arest preventiv.

III/.3. În după-amiaza zilei de 19.06.2002, în municipiul Craivoa, judeţul Dolj, BUZATU ION, 23 ani, din localitate, aflat în stare de ebrietate, a acostat mai mulţi cetăţeni şi, în urma unui conflict spontan, unul dintre aceştia i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng, producându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
Cercetările continuă în vederea identificării şi prinderii autorului.

III/.4. La 19.06.2002, ora 14,30, în municipiul Bucureşti, O.B.C., 14 ani, elevă, a fost acostată de ILIE GIGI-CĂTĂLIN, 17 ani, care, după ce a condus-o în apartamentul său, împreună cu DRAGNEA VASILE, 17 ani şi MOLDOVEANU MARIUS, 18 ani, toţi din localitate, prin violenţă au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.
Cercetările continuă cu autorii în stare de reţinere.

III/.5. la 19.06.2002, cadre de profil din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj au depistat pe HOTU GRIGORE, 30 ani, din comuna Gherceşti, judeţul Dolj, care deţinea fără autorizaţie 7 cartuşe şi 88 tuburi de cartuşe calibru 12 şi 16.
Cercetările continuă cu autorul în stare de libertate.

III/6. la data de 20.06.2002, în jurul orelor 09,00, Poliţia municipiului Arad a fost sesizată de către numitul GAES MIHAI, de 47 ani, din Timişoara, cu afecţiuni auditive, despre faptul că, în dimineaţa de 16.06.2002, în jurul orelor 04,00, pe faleza râului Mureş din Arad, a fost agresat de trei tineri cu afecţiuni de vorbire şi auz (surdo-muţi), cu care anterior a consumat băuturi alcoolice pe ştrandul «Neptun» din Arad, după care a fost deposedat de un telefon celular marca «Nokia» 5510 şi un minicalculator de buzunar.
Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei municipiului, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, i-a identificat şi depistat pe cei trei autori în persoana numiţilor:
1. MARITA RĂZVAN MARIUS, de 23 ani din comuna Vladimirescu, judeţul Arad, angajat ca şi tinichigiu la S.C. COMERA S.R.L. Arad, studii 11 clase, fără antecedente penale;

2. DAMIAN MIRCEA SIMION, de 21 ani, din Arad, fără ocupaţie, studii 8 clase, fără antecedente penale;

3. COSNITA ALEXANDRU, de 21 ani, din Arad, reuşindu-se recuperarea telefonului celular sustras de la victimă.

Urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea luării măsurilor legale.

III/.7. La data de 20.06.2002, orele 1,00, plutonier CAPRARU EUSEBIU, plutonier SUCEVEANU ADRIAN, ajutori şef de post în comuna Brădeşti, împreună cu primarul localităţii şi cu pădurarii Ocolului Silvic, pe baza unei sesizări, s-au deplasat în zona împădurită «17 sate», unde au surprins mai multe persoane care sustrăgeau material lemnos.
Întrucât făptuitorii au devenit recalcitranţi, plt.CAPRARU EUSEBIU a solicitat sprijin Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc şi a făcut uz de armă cu armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical.
Echipa de control, împreună cu efectivele care s-au deplasat în sprijin de la Poliţia municipiului Odorheiu Secuiesc, au reuşit identificarea făptuitorilor în persoana numiţilor: FERENCZ DOMOKOS de 36 ani, BALAZS GABOR de 47 ani, MARTON DOMOKOS de 25 ani, SIMO TIBOR de 22 ani, MOG LEVENTE de 28 ani, SZELZES CSABA de 24 ani, BALAZS IMRE de 18 ani, PETER JOZSEF ZSOLT de 25 ani, GABOR ARON CSABA de 23 ani, toţi din oraşul Vlăhiţa. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru infracţiune silvică şi sunt cercetaţi în stare de libertate.
S-a ridicat, în vederea confiscării, cantitatea de 20 metri cubi material lemnos.

IV.1. La 20.06.2002, ora 00,30, în comuna Prunişor, judeţul Mehedinţi, PĂLĂRIE TIBERIU-IONEL, 27 ani, din oraşul Strehaia, acelaşi judeţ, în timp ce conducea autoutilitara proprietate personală, a accidentat mortal pe BABALAC GHEORGHE, 54 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure.
Cercetările continuă.

IV.2. La 20.06.2002, orele 07,30, ADOCHITEI PETRU, de 45 ani, din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere categoriile « B, C,E » din anul 1993, în timp ce conducea autoturism ul marca « Daewo Espero » cu nr. SV-05-ATK, aparţinând R.A. Aeroportul Salcea, pe B-dul George Enescu din localitate, a surprins şi accidentat grav pe ANDRISAN DORINA-ADRIANA, de 32 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea străzii, prin spatele unui autocamion, prin loc nemarcat, fără să se asigure.

V.1. Cadre din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov au depistat, prins şi încarcerat pe GOLAES PETRA, 50 ani, din comuna Bragadiru, judeţul jIlfov, urmărită general prin Dispoziţia IGP din 17.05.2002, pentru furt.

V.2. Lucrători din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa au identificat, prins şi cercetează în stare de arest preventiv pe VIERU MIHAI, 26 ani, din municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, autorul furtului din locuinţa lui BOANCA ION, din aceeaşi localitate.

domeniu: 
categorie: 
Autor: