Candidatul PNL la Primăria Piteşti susţine: 'Starea de sărăcie a piteşetenilor s-a agravat'

Candidatul PNL la Primăria Piteşti a dezvăluit ieri priorităţile programului său electoral, cu care se va prezenta în campanie în faţa cetăţenilor. Acestea sînt combaterea corupţiei, reducerea gradului de sărăcie al populaţiei şi protecţia mediului. Gogu Davidescu a avertizat că ,,în Consiliul Local se încearcă legalizarea unei alte măgării pentru clientela politică a PSD şi anume atribuirea către Asociaţia Oamenilor de Afaceri a unei suprafeţe de 8000 de metri pătraţi din terenul Parcului Ştrand. Sînt atîtea locaţii care ar fi potrivite pentru construirea de birouri, şi nu neapărat parcul respectiv. Dacă membrii Asociaţiei sînt atît de bogaţi, de ce nu-şi cumpără teren? O altă măgărie este faptul că se doreşte realizarea unui parteneriat public privat, care nu foloseşte în nici un fel piteştenilor, ci doar le se vor cheltui banii daţi ca taxe şi impozite,,.

Liderul liberal a averizat că dacă va fi aprobată hotărîrea de Consiliul Local, în cazul în care prefectul nu o va ataca în contenciosul administrativ, personal va face demersuri în Justiţie pentru anularea ei.

În altă ordine de idei, candidatul PNL la Primăria Piteşti s-a declarat de acord cu propunerea preşedintelui României ca averile acumulate pe căi ilicite să fie confiscate:,, Domnul preşedinte are dreptate. În schimb, Adrian Năstase atunci cînd susţine impozitarea cu 90% a averilor nejustificate nu face decît să de adovadă de imperinenţă şi să legalizeze mijloacele ilicite de dobîndire a averilor,,.

domeniu: 
categorie: