CJ Covasna- nevoit să îndepărteze 25 de drapele de pe clădirea proprie

Prefectura Covasna a înaintat o adresă Consiliul Judeţean Covasna în vederea îndepărtării celor 25 de drapele arborate pe clădirea instituţiei, transmite corespondentul AMOS News. De la începutul anului, pe clădirea CJ Covasna au fost amplasate în total 27 de drapele, din care unul este cel al României şi altul al Uniunii Europene, restul aparţinând diverselor state din UE.

Deşi ilegalitatea acţiunii CJ Covasna a fost semnalată de nenumărate ori, arborarea drapelelor diverselor state fiind ilegală cu unele excepţii, CJ Covasna nu a luat în seamă atenţionările, nici chiar pe cele verbale ale prefectului de Covasna, Gyorgy Ervin.
Prezent în urmă cu câteva săptămâni la Sfântu Gheorghe cu ocazia învestirii subprefectului interimar de Covasna, secretarul de stat Victor Paul Dobre s-a declarat uimit de multitudinea drapelelor arborate de CJ Covasna, clădire pe care a "confundat-o cu un hotel".

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că este convins că CJ Covasna va fi cooperant în urma sesizării scrise şi va îndepărta restul drapelelor, pe clădire urmând a rămâne doar cele ale României şi UE.

domeniu: 
categorie: 
Autor: