Consulul Marii Britanii la Bucureşti a fost suspendat în urma unor critici aduse Londrei în materie de imigraţie

Scandal politico-diplomatic în Marea Britanie, via Bucureşti, provocat de consulul Ambasadei Marii Britanii în România, James Cameron, care a fost suspendat şi riscă sancţionarea pe cale disciplinară, după ce a criticat politica Londrei în materie de imigraţie. Potrivit cotidianelor The Independent şi The Scotsman, însuşi ministrul britanic al imigraţiei, doamna Beverley Hughes, ar putea fi afectată de acest scandal. Srisoarea care a generat disputa a fost trimisă prin poşta electronică deputatului David Davis, considerat ministrul imigraţiei din umbră al conservatorilor.

Consulul britanic la Bucureşti, James Cameron, a fost suspendat după ce a acuzat-o pe Beverley Hughes, secretar de stat pentru imigraţie în guvernul lui Tony Blair, că ar fi permis unor imigranţi din state central şi est europene, printre care România şi Bulgaria, să intre pe teritoriul britanic, deşi cererile lor nu erau în regulă.

Astăzi, în Camera Comunelor de la Londra, are loc o dezbatere pe această temă în care opoziţia conservatoare va cere demisia doamnei Hughes.

Parlamentarul conservator David Davis, care în aşa numitul 'cabinet din umbră', guvernul opoziţiei, se ocupă de afacerile interne, a primit un e-mail de la James Cameron, în care acesta sesiza unele nereguli. Consulul britanic de la Bucureşti spunea că în cererile lor, emigranţii din state care vor intra în Uniunea Europeană la 1 mai, dar şi din România sau Bulgaria, au folosit documente false, dar că autorităţile britanice, deşi sesizate asupra acestui fapt, le-au acordat acestora permisiunea de a rămâne în ţară. David Davis spune că dezvăluirile de la Oficiul pentru imigraţie din Sheffield, ar fi doar 'vârful aisbergului'.

Doamna Hughes, a răspuns criticilor opoziţiei, susţinând că n-ar fi ştiut de aceste lucruri până luni, când David Davis le-a făcut publice, deşi fusese audiat la ministerul de externe britanic în urmă cu o săptămână. Ea a acuzat opoziţia conservatoare că ar folosi acest informaţii în scop politicianist, şi a declarat că nu va demisiona.

domeniu: 
categorie: