Deturnare de fonduri PHARE la Partida Rromilor?

Până de curând, Fundaţia Rom-Star din Bacău era cunoscută drept o organizaţie non guvernamentală al cărei principal obiect de activitate era legat de sprijinirea integrării etniei rromilor în comunitate. O serie întreagă de prioecte în acest sens au fost derulate de către această fundaţie cu sprijinul unor importante organisme internaţionale care au asigurat şi o bună parte din finanţarea acestor activităţi.

De curând, însă, s-a descoperit că Rom- Star nu ar fi chiar atît de corectă atunci cînd îşi prezintă realizările obţinute în urma acestor finanţări externe. Totul a pornit de la o constatare a lui Georgel Andriescu, primarul comunei Gura Văii, care a avut surpiza să vadă numele instituţiei pe care o conduce în proiectele derulate de fundaţia Rom-Star.

'Am constatat cu surprindere că într-o broşură editată de Rom-Star are precizat că această organizaţie a concesionat de la Primăria Gura Văii un teren în suprafaţă de 100 de hectare de teren, lucru care este complet neadevărat. Mai mult, am văzut, tot în această broşură, că numărul de pacienţi pe care îi are punctul sanitar deschis în satul Temelia cu sprijinul acestei organizaţii este mai mare de 4.000. Ori eu ştiu că medicul de la acest dispensar nu are în evidenţe mai mult de o mie de pacienţi. Nu am nimic cu membrii sau cu conducerea acestei fundaţii. Ba chiar avem o colaborare destul de bună. Mă deranjează, însă, ca numele Primăriei Gura Văii să fie implicat, fără ştiinţa noastră, în nişte proiecte de care noi nu avem habar', ne-a declarat primarul Andriescu.

De cealată parte, Paustin Bălan ne-a declarat că Fundaţia Rom-Star a derulat, în colaborare cu Fundaţia Soros două proiecte. Unul legat de înfiinţare a unui punct sanitar în localitatea Temelia şi un al doilea, care a avut drept obiect sprijinirea agricultorilor de etnie rromă din Gura Văii. 'Suma totală a fondurilor puse la dispoziţie de Fundaţia Soros a fost de 9.000 de dolari. Banii au venit în douăetape, o dată în 1999 şi o dată în 2000. Dacă reprezentaţii acestei fundaţii ar fi constatat că banii nu sînt administraţi cum trebuie, nu ne-ar mai fi sprijint şi a doua oară, pentru derularea acestui proiect. Din acele fonduri au fost achiziţionate un tractor şi alte utilaje agricole care au fost folosite de către reprezenţii etniei rromilor din Gura Văii la lucrările agricole. Tractorul există, se poate vedea, aşa cum pot fi văzute şi celelate utilaje agricole. Cît priveşte înfiinţarea punctului sanitar, a fost închiriat mai întîi un sediu în satul Temelia unde a fost deschis acest dispensar. Proiectul şi-a urmat cursul său iar dispensarul medical funcţionează şi astăzi', ne-a declarat preşedintele Fundaţiei Rom-Star.

Prefectul Radu Cătălin Mardare ne-a declarat astăzi că va trimite o echipă de control la Gura Văii pentru a verifica dacă toate acuzaţiile care îi sunt aduse preşedintelui Partidei Rromilor sunt reale.

'Paustin Bălan mi-a prezentat un memoriu în care preciza că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nejustificate şi nu reprezintă decât simple speculaţii menite să îl discrediteze din punct de vedere politic. Tot ceea ce s-a construit până acum la Gura Văii cu fonduri obţinute de către Fundaţia Rrom-Star poate fi verificat. Este şi motivul pentru care voi trimite la Gura Văii câţiva inspectori din Corupul de Control', ne-a declarat prefectul Radu Cătălin Mardare. Şi preşedintele Consiliului Judeţean, Neculai Lupu ne-a declarat că a primit un memoriu similar din partea lui Paustin Bălan.

Neculai Lupu ne-a mai precizat că solicitat departamentului de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean să verifice dacă fondurile primte de Fundaţia Rom-Star au fost obţinute cu sprijinul administraţiei publice.
Georgel Andriescu, primarul comunei Gura Văii nu pare deloc speriat de posibilitatea venirii atâtor organisme de control în localitate.

'Am auzit chiar că este posibil să sosească şi o echipă a Corpului de Control a Primului Ministru. Eu îmi asum răspunderea pentru tot ce am declarat. Încă o dată vreau să precizez că nu este posibil ca numele unei instituţii de genul Primăriei Gura Văii să fie implicată, fără ştirea autorităţilor locale în prezentarea unor proiecte de care nimeni nu a avut habar', a mai spus primarul Andriescu.

După demararea anchetelor de către autorităţile locale care s-au autosesizat în acest caz, Paustin Bălan se pare că nu va scăpa nici de judecata ţigănească. Vasile Ion, zis Gringo, fostul preşedinte al Partidei Rromilor, în prezent director general al societăţii Perla Moldovei, ne-a declarat că se va implica personal în cercetarea acestui caz. 'Dacă un român ar fi fost bănuit că foloseşte banii etniei rromilor în scopuri personale aş fi putut spune că poate fi vorba de o eventuală discriminare. Consider, însă, o crimă faptul că un reprezetant al etinei rromilor a încercat să se folosească de banii care ar fi trebuit să ajungă la acestă comunitate', ne-a spus Vasile Ion.

Mai mult, fostul preşedinte al Partidei Rromilor ne-a declarat că la urechile sale au ajuns chiar zvonuri despre o posibilă implicare a lui Paustin Bălan în luare de mită pentru obţinerea vizelor Schengen. 'Voi verifica personal, atât cât imi stă în puteri, dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi sau nu adevărate', ne-a mai asigurat Vasile Ion.

domeniu: 
categorie: 
Autor: