Dincolo de convenţii: ”Elixirul dragostei” la Opera din Braşov

Comentariu realizat de Costin Tuchilă – Un spectacol foarte bun este recenta premieră a Operei din Braşov, Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, în regia lui Cristian Mihăilescu.

Primele două reprezentaţii au avut loc la sfârşitul lunii noiembrie 2010, a treia, de duminica trecută, reprezentând pentru trei dintre solişti debuturi în roluri: Mirela Zafiri (Adina, debut), Mihai Irimia (Nemorino), Vitalii Dumitru (Belcore, debut), Cristian Fieraru (Dulcamara), Carmen Topciu (Gianetta, debut). Acesta este al patrulea titlu din creaţia lui Donizetti aflat în repertoriul Operei braşovene, după Don Pasquale, Lucia di Lammermoor şi Fiica regimentului.

 

donizetti

Gaetano Donizetti

Opera, atât de populară încă de la lansare, a maestrului italian rămâne, după aproape 18 decenii de la premiera ei absolută (12 mai 1832, Teatro della Cannobbiana din Milano) printre preferinţele publicului şi ale interpreţilor, dovedind că permite versiuni noi, atrăgătoare pentru publicul de astăzi prin resursele stilistice de expresivitate pe care muzica şi libretul le oferă.

c mihailescu 

Cristian Mihăilescu

O astfel de versiune, distinctă de alte montări, este cea a regizorului Cristian Mihăilescu la Braşov, beneficiind în spectacolul pe care l-am văzut de interpreţi admirabili, deopotrivă inventivi şi perfect integraţi concepţiei de ansamblu. Dinamic, fără momente care să treneze, mizând atât cât trebuie pe elemente surpriză, cu o scenografie inspirată (Ştefan Iuca), spectacolul foloseşte ingenios planul de referinţă la commedia dell’arte pe care libretul lui Felice Romani îl conţine. Această trimitere nu este însă de natură a întoarce la structuri osificate, la clişee, ci dimpotrivă, este perfect integrată în conturarea personajelor într-un spirit mobil şi cât se poate de agreabil, aruncând asupra lor lumina cea mai potrivită, de altfel în consens cu partitura lui Donizetti, care reuşea în Elixirul dragostei desprinderea de tiparul comic rossinian exact dinăuntrul acestuia.

elixir foto 1

Scenă din Elixirul dragostei: Mirela Zafiri (stânga jos), Carmen Topciu, Vitalii Dumitru (în picioare)

Dacă Doctorul şarlatan, tip extras din commedia dell’arte, aici vânzătorul ambulant Dulcamara, îşi face apariţia ieşind dintr-un balon, ceea ce ar duce cu gândul la recuzita consacrată, el devine însă repede ţinta satirică printr-un efort de distanţare susţinut regizoral – perfect plauzibil. Căci dacă Dulcamara face şi desface în aparenţă trama, nimeni altul decât el este personajul ridicol, înşelătorul înşelat. Aşa încât modul de interpretare a Barcarolei „a due voci” din actul al II-lea devine un element important de construcţie regizorală: Dulcamara cântă fonfăit, burlesc acest duet, spre amuzamentul general, iar partenera, Adina, preia şi ea spre final procedeul, ceea ce, în cazul vocii de soprană, e de un efect satiric dublu. În plus, efectul comic este bine susţinut scenic.

elixirdeamor

Belcore, soldatul îngâmfat şi obraznic, care crede că poate avea totul la picioare graţie uniformei, nu este nici el tratat simplist, în alb şi negru. Adina, fata bogată, cultivată, capricioasă, priveşte cu o nuanţă de detaşare şi uşoară ironie legenda lui Tristan şi a Isoldei pe care o citeşte, nuanţă observabilă în jocul Mirelei Zafiri şi chiar în intonaţia primei arii, „Della crudele Isotta”. Personajul e conturat din linii fine, are dimensiune psihologică, păstrând totodată o dezinvoltură meridională subliniată cu graţie de interpretă. Nemorino este şi el tratat neconvenţional, ceea ce dă un plus de veridicitate fabulei scenice. Scenele de grup sunt la rândul lor compuse sugestiv, cu grijă pentru orice mişcare şi gest iar numerele de balet (coregrafia: Nermina Demian) subliniază plastic atmosfera.

mirela zafiri

Mirela Zafiri. Fotografie de Valentina Bălaşa

În distribuţia pe care am văzut-o, spuneam, montarea cu Elixirul dragostei se bucură de o interpretare admirabilă. Mirela Zafiri este o excelentă alegere pentru rolul Adina, atât ca voce cât şi ca joc scenic. Pe lângă caracteristicile propriu-zise ale vocii, foarte potrivite acestui rol, de la supleţe la bogăţia de culori timbrale, are o intonaţie lejeră în pasajele cele mai dificile şi o consistenţă muzical-teatrală realmente încântătoare în evoluţia solistică dar şi în duet sau în ansamblu. În aria „Della crudele Isotta”, un surâs discret marca abil nuanţa de detaşare de care vorbeam, acutele din final (si, mi) păstrau în explozia lor acea rotunjime catifelată a intonaţiei, care le conferă multă personalitate. Momente muzicale de vârf au fost cele două duete Adina – Nemorino din actul I şi al II-lea, aria „Prendi, per me sei libero” din actul secund, plină de formule cadenţiale pe două octave, cântate cu o risipă de culori de Mirela Zafiri, scena finală. Construcţia muzicală de ansamblu şi jocul actoricesc plin de naturaleţe, cu treceri subtile de la graţie la exuberanţă, au conturat un personaj care într-adevăr se reţine – şi nu aş exagera defel afirmând că Mirela Zafiri întruchipează o Adina ideală.

Mihai Irimia

Mihai Irimia

O voce bună, caldă, bine impostată, are tenorul Mihai Irimia. Desigur, în această operă, centrul de interes rămâne, în partitura lui Nemorino, Romanza din actul al II-lea, „Una furtiva lagrima”, cântată expresiv, sensibil, cu o frazare întru totul convenabilă liniei melodice. Am remarcat aici ideea regizorală: apariţia Adinei, în planul din spate al scenei, în finalul ariei. Sensibil, cu ton învăluitor, emoţionant, fagotul solist în „Una furtiva…” Duetele cu Mirela Zafiri au fost la rândul lor interpretate cu rafinament coloristic de Mihai Irimia.

vitalii dumitru

Vitalii Dumitru

Cele două partituri pentru voci grave din această operă, personaje cu caractere complet diferite, au revenit baritonilor Vitalii Dumitru şi Cristian Fieraru, cântăreţi şi ei foarte diferiţi. Primul, o voce cu armonice mai înalte, uneori apropiată de cea de tenor, a compus un Belcore nu neapărat „agresiv”, ci oarecum stilizat, cu resurse de sentimentalism, evitând şi el capcana posibilului clişeu, inclusiv din punct de vedere muzical. Remarcabilă, în acest sens, versiunea Cavatinei din actul I, „Come Paride vezzoso”, cu multă expresie mai ales în registrul acut.

c fieraru

Cristian Fieraru

Într-un rol de bas comic, ieşit din îndelungata tradiţie a personajului buffo, Cristian Fieraru a conturat cu precizie atât caracterul muzical al Doctorului Dulcamara, cât şi intenţia regizorală. Voce puternică, amplă, cu timbru recognoscibil, Cristian Fieraru s-a impus prin siguranţa frazării, dicţie, un legato expresiv şi nu în ultimul rând, prin prezenţa scenică. Foarte sugestiv în decupajul burlesc al Barcarolei, „Io son ricco e tu sei bella”, a încântat prin falsul ton maestuos, potrivit contextului, în Cavatina din primul act, „Udite, udite, o rustici” şi deopotrivă în recitativul şi scena următoare.

Elisir_big

Elixirul dragostei, pagină de manuscris, Preludiu

În rolul Gianettei, puţin ofertant în această operă, mezzosoprana Carmen Topciu a reuşit să creioneze un personaj verosimil. Corul pregătit de Diana Ramona Bâldea are omogenitate şi echilibru vocal, contribuind din plin la reuşita acestui spectacol dirijat de Dorel Munteanu, care a dat culoare ansamblurilor, fără nici o exagerare de ordin stilistic. Orchestra Operei braşovene a avut o evoluţie bună, cu momente solistice (fagot, trompetă) pline de expresivitate.                            
           

domeniu: 
categorie: