Discuţii despre bazele americane care vor fi amplasate în România

George Maior, secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, a anunţat marţi că, în următoarele luni, va avea loc o discuţie politică între oficialii români şi cei americani în privinţa amplasării viitoarelor baze ale SUA pe teritoriul ţării noastre. Potrivit lui Maior, până acum a fost luată decizia de redislocare a bazelor americane din Europa şi din lume, urmând a se stabili statele în care vor fi instalate aceste baze. George Maior spune că va fi vorba despre structuri mai mici, mai flexibile, capabile să răspundă noilor ameniţări globale.

El a mai spus că România este unul dintre cele mai importante state din punct de vedere militar care a fost admis luni în NATO şi că va participa cu o divizie, precum şi cu mijloace navale şi forţe aeriene la apărarea colectivă.

domeniu: 
Autor: