Distincţii acordate de preşedintele Iliescu

În cadrul unei ceremonii, desfăşurate astăzi, 30 noiembrie 2002, la Palatul Cotroceni, Preşedintele României, Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Cavaler, pentru: senatorul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului şi Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, senatorul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru îndelungata activitate politică şi parlamentară, pentru contribuţia deosebită avută în elaborarea Constituţiei şi a unei legislaţii moderne şi democratice, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Preşedintele României, Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce, primului-ministru al Guvernului României, Adrian Năstase, pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

De asemenea, Preşedintele României, Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, senatorului Petre Roman, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, senatorului Dan-Mircea Popescu, senatorului Ion Predescu, senatorului Ghiorghi Prisăcaru, senatorului Ion Solcanu, senatorului Doru Ioan Tărăcilă, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler, senatorului Norica Nicolai, senatorului Mihai Ungheanu şi senatorului Attila Verestoy, pentru îndelungata activitate politică şi parlamentară, pentru contribuţia deosebită avută în elaborarea Constituţiei şi a unei legislaţii moderne şi democratice, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Preşedintele României, Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, deputatului Florin Georgescu, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, deputat Radu Ciuceanu, deputat Viorel Hrebenciuc, domnului deputat Alexandru Lăpuşan, domnului deputat Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, domnului deputat Valeriu Stoica, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler, doamnei deputat Viorica Afrăsinei, doamnei deputat Smaranda Dobrescu, doamnei deputat Paula Maria Ivănescu, doamnei deputat Monica Muscă, domnului deputat Ovidiu Cameliu Petrescu, domnului deputat Attila Varga, domnului deputat Gheorghe Tokay, domnului deputat Eberhard-Wolfgang Wittstock, pentru îndelungata activitate politică şi parlamentară, pentru contribuţia avută în elaborarea Constituţiei şi a unei legislaţii moderne şi democratice, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

De asemenea, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, la propunerea primului ministrul al României, pentru competenţa şi profesionalismul dovedit în procesul reformelor şi dezvoltării ţării noastre, cu ocazia Zilei Naţionale a României, doamnei Hildegard Carola Puwak, ministrul integrării europene, domnului Mihai Nicolae Tănăsescu, ministrul finanţelor publice, doamnei Rodica Stănoiu, ministrul justiţiei, domnului Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării naţionale, domnului Ioan Rus, ministrul de interne, domnului Leonard Cazan, ministrul dezvoltării şi prognozei, domnului Marian Sârbu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale, domnului Dan Ioan Popescu, ministrul industriei şi resurselor, domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, domnului Petre Lificiu, ministrul apelor şi protecţiei mediului, domnului Miron Tudor Mitrea, ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, domnului Matei Agathon Dan, ministrul turismului, doamnei Silvia Ciornei, ministrul pentru întreprinderile mici, mijlocii şi cooperaţie, doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei şi cercetării, doamnei Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei, domnului Giorgiu Gingăraş, ministrul tineretului şi sportului, domnului Dan Nica, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, domnului Octav Cozmâncă, ministrul administraţiei publice, domnului Vasile Dâncu, ministrul informaţiilor publice, domnului Şerban Mihăilescu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Governului, domnului Acsinte Gaspar, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, domnului Ovidiu Muşetescu, ministrul al Autorităţii pentru Privatizarea si Administrarea Participaţiunilor Statului, domnului Vasile Puşcaş, ministru-delegat la ministerul integrării europene, negociator şef cu Uniunea Europeană şi domnului Şerban Constantin Valeca, ministrul delegat la ministerul educaţiei şi cercetării pentru activitatea de cercetare.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Tănase Joiţa, Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru rolul deosebit în promovarea actului de justiţie.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Dan Şerban Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ, pentru activitatea profesională deosebită şi pentru conducerea şi coordonarea competentă a Consiliului Legislativ.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului profesor universitar doctor Dan Drosu Costa Şaguna, preşedintele Curţii de Conturi, pentru conducerea competentă a Curţii de Conturi, instituţie cu un rol deosebit în exercitarea actului de control.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Alexandru Radu Timofte, directorul serviciului Român de Informaţii, pentru serviciile excepţionale în conceperea şi organizarea activităţilor de informaţii cu relevanţă deosebită în apărarea siguranţei naţionale.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Gheorghe Fulga, directorul Serviciului de Informaţii Externe, pentru coordonarea cu profesionalism a activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Mare Ofiţer, cu însemne pentru militari, domnului general de brigadă Gabriel Naghi, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru devotamentul şi competenţa dovedite în organizarea şi conducerea Serviciului de Protecţie şi Pază.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Tudor Tănase, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pentru profesionalismul şi activitatea depusă, precum şi pentru deosebitele calităţi manageriale pe care le-a dovedit la conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, a acordat Ordinul “Virtutea Militară” în grad de Mare Ofiţer, cu însemne pentru militari, domnului general de corp de armată (r) Ioan Talpeş, consilier prezidenţial şi Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, domnului Mihai Constantinescu, consilier prezidenţial, doamnei Corina Creţu, consilier prezidenţial, doamnei Simona Miculescu, consilier prezidenţial, domnului Octavian Ştireanu, consilier prezidenţial şi domnului Gheorghe Zaman, consilier prezidenţial, pentru competenţa, loialitatea şi profesionalismul dovedite în promovarea şi afirmarea intereselor ţării.

domeniu: 
categorie: 
Autor: