Exporturile au crescut cu 8,1 la sută în primul semestru

În semestrul I 2003, exporturile FOB au fost de 7,49 miliarde euro (8,25 miliarde dolari SUA), valoarea acestora fiind cu 8,1 la sută mai mare faţă de semestrul I 2002, informează Institutul Naţional de Statistică. Exprimat în dolari, volumul exporturilor a fost mai mare cu 32,9 la sută. Pe grupe de ţări, valoarea exporturilor către ţările dezvoltate a crescut cu 7,5 la sută, iar dintre acestea, cea a exporturilor spre ţările Uniunii Europene a avut o creştere de 6,7 la sută.

Ponderea exporturilor pe grupe de ţări în total exporturi a fost de 75,1 la sută, pentru ţările dezvoltate şi de 68,3 la sută, pentru Uniunea Europeană. Valoarea exporturilor în ţările în curs de dezvoltare a fost cu 3,9 la sută mai mare faţă de primele şase luni ale anului trecut şi a reprezentat 14,5 la sută în total exporturi, în timp ce exporturile în ţările în tranziţie au crescut cu 21,2 la sută.

În semestrul I 2003, primii zece parteneri comerciali în derularea exporturilor (însumând 75,9 la sută din total exporturi) au fost: Italia (25 la sută din total exporturi), Germania (15,8 la sută), Franţa (7 la sută, Marea Britanie (6,4 la sută, Turcia (5 la sută), etc.

Exporturile FOB realizate în luna iunie 2003 au fost de 1,26 miliarde euro, valoare care este mai mare cu 3,6 la sută faţă de media anului 2002, respectiv cu 0,3 la sută faţă de luna mai 2003 şi mai mică cu 1,8 la sută faţă de luna iunie 2002.

Valoarea exporturilor FOB exprimată în moneda americană a fost de 1,48 miliarde dolari SUA, mai mare cu 21,7 la sută comparativ cu luna iunie 2002, evoluţie cauzată de devalorizarea monedei americane.

În semestrul I 2003 importurile CIF au însumat 9,8 miliarde euro (10,82 miliarde dolari SUA), valoare cu 10,4 la sută mai mare decât în semestrul I 2002 (în valori exprimate în dolari SUA, creşterea este de 35,9 la sută).

Pe grupe de ţări, comparativ cu semestrul I 2002, valoarea importurilor din ţările dezvoltate a crescut cu 6,9 la sută, iar în cadrul acestora importurile din ţările Uniunii Europene au crescut cu 8,1 la sută. Ponderile celor două grupe de ţări în total importuri au fost de 64,4 la sută pentru ţările dezvoltate, respectiv de 58,2 la sută pentru Uniunea Europeană.

Valoarea importurilor din ţări cu economii în tranziţie a crescut cu 22,4 la sută şi a avut o pondere de 23,2 la sută în total. Importurile din ţări în curs de dezvoltare au fost cu 8,4 la sută mai mari. Pe primele locuri în derularea importurilor din semestrul I 2003, reprezentând 69,9 la sută din total importuri, au fost Italia (20,7 la sută din total importuri), Germania (14,9 la sută), Federaţia Rusă (8,8 la sută), Franţa (6,8 la sută), Turcia (3,6 la sută).

Importurile CIF realizate în luna iunie 2003 au fost de 1,74 miliarde euro, valoare ce este cu 7,5 la sută mai mare faţă de luna iunie 2002, cu 10,9 la sută faţă de media anului 2002 şi cu 3,5 la sută mai mică faţă de luna mai 2003. Valoarea importurilor CIF exprimată în dolari SUA a fost de 2,03 miliarde, mai mare cu 33 la sută faţă de luna iunie 2002.

Deficitul comercial FOB/CIF în luna iunie 2003 a fost de 478,1 milioane euro (557,2 milioane dolari SUA), iar în semestrul I 2003 de 2,31 miliarde euro (2,56 miliarde dolari, faţă de 333,8 milioane euro (315,6 milioane dolari SUA) în iunie 2002 şi de 1,95 miliarde euro (1,75 miliarde dolari SUA) în semestrul I 2002.

domeniu: 
categorie: