Fostul deputat Brudaşcu, chemat să dea socoteală în faţa conducerii PRM

Fostul deputat de Cluj Dan Brudaşcu şi-ar putea pierde funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PRM, după ce a cerut demisia preşedintelui filialei, deputatul Petru Călian. Dan Brudaşcu a acuzat grupul peremiştilor condus de secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, că ar încerca să organizeze un puci în partid şi să îl demită pe preşedintele Corneliu Vadim Tudor. Dan Brudaşcu i-a acuzat pe Funar şi pe Călian că ar fi responsabili pentru rezultatele proaste de la alegerile din acest an, când PRM a pierdut postul de primar al Clujului şi un post de deputat iar în plus nu a reuşit să câştige nici un mandat de primar în judeţ.

Preşedintele PRM Cluj a declarat că puciul a existat doar în imaginaţia lui Brudaşcu şi a spus că acesta va trebui să dea socoteală în faţa conducerii partidului. Pe de altă parte, Gheorghe Funar, cel care l-a susţinut pe Dan Brudaşcu să devină purtător de cuvânt în Primăria Cluj şi apoi deputat, a fost mai degrabă împăciuitor. El a spus că a discutat cu preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi a ajuns la concluzia că foştilor parlamentari trebuie să li se acorde şansa de a activa în filiale ori în calitate de experţi ale actualelor grupuri parlamentare.

domeniu: 
categorie: