Grupuri care dirijează reţelele de cerşetori

Ca urmare a tendinţelor unor persoane de a-şi mări profiturile pe căi ilicite constituindu-se în grupuri care dirijează reţelele de cerşetori, încălcând frecvent normele de convieţuire socială, tulburând ordinea şi liniştea publică în zonele aglomerate, turistice şi de agrement, precum şi din cauza pericolului pe care îl constituie pentru fluenţa traficului rutier vânzătorii ambulanţi care distribuie ziare pe carosabil, au fost iniţiate activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea acestor categorii de fapte. Astfel, începând cu data de 07 august a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Comandamentul Naţional al Jandarmeriei au organizat şi executat zilnic acţiuni, controale şi razii, îndeosebi în marile centre urbane şi zonele turistice - inclusiv pe litoral.
Totodată, au fost intensificate activităţile pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, depistarea boschetarilor, vagabonzilor, infractorilor voiajori, a celor care practică jocurile de noroc neautorizate, acţiuni care s-au desfăşurat, sistematic, zi şi noapte, în mediile şi zonele care prezintă interes.
În vederea realizării acestor obiective, zilnic au fost organizate şi executate aproximativ 1000 acţiuni, razii şi controale, fiind angrenate circa 3.300 cadre de poliţie pentru identificarea, depistarea, trierea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care săvârşesc acest gen de fapte.
În total, de la declanşarea acţiunii şi până în prezent, au fost depistate 4.600 persoane, din care:
1.400 cerşetori;
700 vagabonzi;
500 prostituate;
10 proxeneţi;
230 boschetari;
1.760 alte categorii de persoane, cum sunt: minorii fugiţi de la domiciliu ori din centre de plasament, urmăriţi general şi local, cele care se sustrag executării închisorii contravenţionale.
Toate aceste persoane au fost verificate în evidenţele Poliţiei, amprentate, fotografiate, iar pentru 3.680 persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 2,8 miliarde lei.

Exemple :

- Lucrătorii Poliţiei Judeţului Constanţa au depistat pe DECEANU IONELA, de 19 ani, din municipiul Constanţa, care avea emise pe numele său 34 mandate de executare a închisorii contravenţionale (total 1.030 zile), fiind prezentată Judecătoriei, iar în baza Legii nr.82/1999 a solicitat transformarea detenţiei în zile de muncă în folosul comunităţii.

- Poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi au sancţionat conform Legii nr.61/1991, republicată, pe numita CORDUNEANU CORINA-ELENA, de 40 ani, din municipiul Iaşi, pentru faptul că a determinat-o pe bunica sa IONESCU EUGENIA, de 68 ani, să cerşească în Piaţa agroalimentară din localitate.

- Cadre din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au depistat pe CAPRICEANU DUMITRU-DANIEL, de 24 ani, din Bucureşti, care înlesnea practicarea prostituţiei de către numitele VIŞAN MARIANA, 20 ani, din comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa şi MUSTAFA ZELIHA, 30 ani, din municipiul Constanţa.
Cercetările sunt continuate cu cei trei în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie.

- Acţionându-se pe trenul de persoane nr. 2544, pe relaţia Zărneşti-Braşov, a fost depistat un grup format din 31 persoane, care se deplasa în municipiul Braşov pentru a practica cerşetoria. Cei în cauză au fost amprentaţi, fotografiaţi şi predaţi Poliţiei oraşului Zărneşti pentru luarea măsurilor ce se impun.

- Au fost identificate: R. MIHAELA, 18 ani, din Târnăveni, P. ROXANA, 16 ani, din Mediaş, M. ELENA, 15 ani, din Târgu Mureş şi P. SIMONA, 16 ani, din comuna Sângeorgiu de Mureş, toate fără ocupaţie, care practicau prostituţia pe drumul de centură a municipiului Târgu Mureş, fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr.61/1991, republicată, şi trimise la domiciliu.

Activităţile desfăşurate până în prezent în zonele aglomerate şi localităţile turistice, precumşi în locurile şi mediile pretabile de fapte antisociale, au fost apreciate de către cetăţeni, Poliţia contribuind, astfel, la apropierea de Comunitate.
Demersul nostru pentru combaterea cerşetoriei, vagabondajului, prostituţiei şi altor fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice se desfăşoară şi cu sprijinul altor instituţii ale statului, pre***** şi cu organizaţii nonguvernamentale care au atribuţii pe linia integrării sociale a acestor categorii de persoane.

domeniu: 
categorie: