Iliescu:'Cei care vorbesc acum despre Piaţa Universităţii sunt nişte frustraţi'

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a acceptat să acorde un interviu ziarului 'Adevărul', interviu în care vorbeşte despre evenimentele tensionate din decembrie 1989 şi nu numai.
- Domnule Ion Iliescu, in ultima perioada s-au reluat o serie de teme din perioada anilor '90, iar dvs. nu ati avut nici un raspuns. De ce?
- În primul rand, as vrea sa spun in legatura cu 'spectacolul' la care asistam ca este vorba de o diversiune. La 15 ani sunt reluate teme si argumente care au fost vehiculate intr-un mod obsesiv, mai ales cu prilejul a ceea ce s-a numit fenomenul Piata Universitatii. Dar de ce dupa 15 ani se reiau aceste teme care au fost 'batatorite' excesiv in acest timp? Cui slujeste aceasta actiune? Este marea intrebare care m-a si nedumerit, m-a revoltat si m-a indignat. E o campanie care se vrea o presiune organizata, dirijata asupra opiniei publice si inclusiv asupra unor instante care cerceteaza unele fenomene. in al doilea rand, nu am vrut sa intru in polemica, pana acum, cu nimeni. Cu cine sa intru in polemica? Oamenii care apar in prim-plan ca promotori ai acestei campanii sunt ei insisi amestecati in fapte de violenta si n-au nici un fel de autoritate morala.

- Adica cine e amestecat in fapte de violenta?
- Vad ca, in calitate de reclamanti, apar tocmai cei ce au fost foarte activi in actiuni violente impotriva institutiilor statului, care au fost prezenti peste tot - la 12 ianuarie, la 18 februarie cand a fost devastata cladirea Guvernului, in Piata Universitatii, in tulburarile din 13 iunie. Ei acum se prezinta ca justitiari. Cu ce autoritate morala?

- Credeti ca sunt forte politice in societatea civila care vor sa va incrimineze?
- Fara indoiala. Sunt cei care au intretinut, in toata aceasta perioada, o stare de tensiune permanenta. Sunt oameni care au ramas cantonati la nivelul sloganurilor vehiculate in Piata Universitatii si a perioadei care a precedat Piata Universitatii. Sunt oameni frustrati, care in perioada dictaturii lui Ceausescu 'n-au suflat in front'. N-au avut curaj sa se afirme in nici un fel si au ramas cu un anumit complex de inferioritate. N-au avut nici un rol in infaptuirea Revolutiei Romane si s-au simtit, cumva, frustrati ca nu sunt luati in seama. Au incercat sa se afirme post-factum, dar 'obiectul muncii' disparuse, Ceausescu nu mai era, si atunci si-au cautat obiectul afirmarii acestor resentimente si a unei uri care s-a tot amplificat in timp...

Este o crestere a psihologiei urii in societatea romaneasca. Este regretabil ca acest lucru se intampla dupa 15 ani, cand societatea romaneasca a cunoscut transformari profunde, trecand de la dictatura la democratie si stat de drept. Aveam sentimentul ca, trecand prin multe incercari, am ajuns la un anumit stadiu de normalitate, inclusiv dupa cele trei alternante la guvernare. Cred ca intreaga aceasta actiune vizeaza nu atat denigrarea persoanei lui Ion Iliescu - cat actiunea si politica pe care le-a intruchipat seful statului roman pe parcursul mandatelor sale.

- Povestiti-ne despre o sedinta din 11 iunie...
- As vrea sa o luam metodic. Sunt doua teme vehiculate si care formeaza, am vazut, si obiectul unor reclamatii la instantele de cercetare. Una, despre revolutie: este reluata teza 'confiscarii' Revolutiei, a 'loviturii de stat', se lanseaza ideea ca 'povestea' cu teroristii a fost inventata de cei care au preluat puterea, ca sa-si consolideze aceasta putere acaparata. Asta e o prima teza. A doua, mineriadele, in general, si cea din '90, in particular, fiind acuzat Iliescu ca a apelat la mineri in locul organismelor abilitate ale statului, deci politie si armata. De ce? Pentru a suprima, se spune, opozitia si a inabusi protestele studentilor. Ambele sunt la fel de false, si as vrea sa le luam pe rand. Despre Revolutie. Revolutia Romana a avut particularitatile ei, care au detasat-o de toate celelalte care s-au petrecut in spatiul in care ne aflam. Toate celelalte tari au avut sansa ca acest proces sa aiba un caracter relativ pasnic, inclusiv URSS cu perestroika lui Gorbaciov.

- Dvs. va asteptati la o iesire in strada, in perioada aceea, in '89?
- Da.

- Dar inainte de 16 decembrie?
- Cu 2-3 ani inainte, discutam ce sansa avem noi, in conditiile in care se miscau lucrurile in toate celelalte tari din jurul nostru.

- Cu cine discutati?
- Mai aveam unele dialoguri cu unii prieteni, pentru ca, altminteri, eu eram una dintre persoanele cele mai strict supravegheate de securitate, pana in cursul diminetii de 22 decembrie 1989. Aveam, in ultimii ani, supraveghere 'la zi', ceea ce se cheama filaj la vedere. Trei echipaje, 3 Dacii care ma urmareau permanent. Doua erau dupa mine, indiferent unde ma miscam, o a treia in dreptul casei, sa supravegheze sotia si pe cei care intrau sau ieseau din casa. Dar asta o faceau la vedere, nu se mai jenau, in ultimii ani, cand eram director la Editura Tehnica, iar pe linie de partid nu mai eram nici macar membru intr-un birou de organizatie de baza.

Asta, apropo de trimiterile la trecutul meu de activist, din partea unora care, atunci, erau in comitete de partid sau secretari de partid, avand diverse functii politice. Mi-am dat seama, deci, din unele contacte pe care le aveam, ca nu era de asteptat, dinspre structurile de conducere politica, dinspre oamenii cu raspundere pe linie de partid si de stat sa se nasca vreo initiativa. Am vazut ca si in structurile Armatei si ale Securitatii, la fel, nu era de asteptat vreo asemenea actiune care sa fi inlaturat prin forta, sa spunem, pe Ceausescu. De aici, reflectiile ca in Romania va fi o singura iesire: o revolta sociala.

Pentru ca nu puteam sa ramanem in afara acestui proces de prabusire a sistemului. Avusese loc deja caderea Zidului Berlinului, asa cum spuneam, in Bulgaria, o Plenara a CC-ului il inlaturase pe Jivkov. Toata lumea astepta sa se produca ceva si la noi. Alta sansa decat o explozie sociala nu era, si asta s-a si confirmat. Putea sa se declanseze acest proces la Iasi, in 14 decembrie, unde a existat o incercare de a organiza o demonstratie. Ea a fost sesizata din timp de organele de securitate si au fost arestati cei care au initiat-o. Dar, procesul a izbucnit la Timisoara, in imprejurarile bine cunoscute.

- V-ati gandit, in acele zile, sa va duceti in fata, sa preluati organizarea?...
- Eram in acele zile, asa cum v-am spus, sub supraveghere directa; cele trei echipaje, toata noaptea de 21 spre 22, au stat in fata casei. Dimineata am plecat spre Casa Scanteii - unde aveam biroul la etajul 7 , la Editura Tehnica - cu cele doua echipaje dupa mine, care s-au oprit in parcare, in fata. Lucrurile erau cunoscute de colaboratorii mei de la editura, care priveau pe fereastra masinile care ma insoteau de fiecare data, 'umbrele' mele, cum spuneau ei. Dimineata am vazut ca se scurg grupuri de muncitori de pe platforma electronica, pe langa Casa Scanteii, spre centrul orasului.

La ora 11 a venit un prieten din editura si mi-a spus: 'umbrele tale au disparut'. Era, deci, un prim semnal. Apoi a aparut de la Televiziune stirea despre fuga lui Ceausescu. Au inceput sa apara oamenii in Studioul 4. Am fost chemat la etajul 1 din Casa Scanteii, unde exista un televizor pentru a vedea ce se intampla.

- Cine v-a chemat?
- Un ministru adjunct, Heghedus, de la Ministerul Culturii. in toata Casa Scanteii, doar ministrii aveau televizoare in birourile lor. Pe vremea aceea, nu era voie sa se procure aparate, chiar alb-negru. Era interzis. Toate editurile, spre exemplu, erau unitati de stat si nu aveau voie sa aiba in dotare astfel de aparate.

- Deci v-a chemat un ministru adjunct?
- Nu aceasta e esential. Nu m-am dus singur. Era o agitatie generala explicabila de entuziasm, era o atmosfera generala de euforie, de bucurie. Apoi, am revenit la etajul 7, mi-am strans lucrurile, mi-am luat ramas-bun de la colegi; am coborat, mi-am luat masina, am dus-o acasa... Au plecat atunci mai multi, impreuna cu mine, vreo cinci masini m-au insotit pana acasa. Printre ei, colegi din editura si alti cativa din Ministerul Culturii. M-am dus acasa, mi-am lasat masina, i-am spus sotiei ca ma duc spre Televiziune. Unul dintre prieteni m-a luat cu masina lui pana la Televiziune. Se cunoaste aparitia mea la Televiziune.

- Stiati ca toata lumea vorbea de d-voastra ca de un succesor al lui Ceausescu?
- La Europa Libera se vorbise despre mine in acest sens. Adevarul e ca eu eram o figura destul de cunoscuta. Dupa 1971 am fost scos din structurile centrale, trimis spre 'reeducare' la Timisoara, apoi la Iasi, Consiliul National al Apelor si, in fine, la Editura Tehnica. Asa cum spuneam, in ultima perioada eram foarte strict supravegheat de Securitate. Aceasta n-a scazut din popularitatea pe care o castigasem in cursul anilor - in miscarea studenteasca, in miscarea de tineret, in anii petrecuti la Timisoara, la Iasi, la Consiliul National al Apelor unde am revenit in activitatea profesionala pe care o incepusem cand am terminat facultatea, ca inginer proiectant. Si, in fine, ultimii cinci ani de zile si ceva ca director al Editurii Tehnice. unde lucrau saizeci de oameni, dintre care 30 redactori.

Aceasta era institutia pe care o conduceam atunci, in 1989. Deci, in ziua de 22 decembrie, la fuga lui Ceausescu s-a declansat un moment unic, ca traire umana - pe de o parte, un moment de usurare, de eliberare, de descatusare a energiilor si un sentiment de fraternitate si de solidaritate generala. Toate relele, toate resentimentele disparusera; oamenii se imbratisau, isi exprimau entuziasmul. Dar, adresandu-ma din Studioul 4 cetatenilor, m-a dominat un gand: asistam la prabusirea unui sistem. Era firesc entuziasmul popular. Dar, ce va fi mai departe? Cum se va structura procesul de transformare a societatii, cum se vor structura institutiile statului?

De aceea, in cuvantul meu am facut un apel general: cine doreste sa se implice sa ne intalnim la ora 5, in sediul Comitetului Central, sa incercam sa inchegam ceva, un proiect de program al Revolutiei Romane, sa vedem cine anume poate sa se angajeze intr-o asemenea operatiune. Adevarul e ca, atunci cand am ajuns la sediul Comitetului Central, piata era plina, in interiorul cladirii era o inghesuiala enorma. M-am adresat, din balcon, multimii din piata. Vreau sa spun ca si la Televiziune, si in balcon am simtit o receptie foarte calda din partea multor oameni care ma cunosteau, am devenit un fel de catalizator al vointei oamenilor de a actiona unitar. S-a realizat spontan un fel de coeziune. De altfel, aveam sa aflu ulterior ca si la Timisoara, pe 20 decembrie, cand s-a proclamat orasul liber, in Piata din centrul Timisoarei s-a strigat si 'Ion Iliescu'.

Teroristii nu au fost inventia noastra
- Cum au aparut teroristii?
- Se spune despre teroristi ca ar fi fost inventia noastra, a celor care am constituit Consiliul Frontului Salvarii Nationale, pentru a ne consolida puterea! Este una din marile minciuni vehiculate ulterior, intr-o campanie de denigrare, care a avut apogeul in perioada 'Pietei Universitatii'. Cum s-au petrecut lucrurile. La ora 5 m-am adresat din balconul Comitetului Central multimii adunate in piata. Atunci am abordat si tema organizarii primelor alegeri libere, unul din punctele care au intrat si in textul comunicatului CFSN-ului. Eu am propus sa le programam pentru luna martie. Caramitru, care era langa mine, a avut ideea sa propunem luna aprilie, luna Pastelui, ca sa aiba semnificatia renasterii societatii romanesti. Cei din piata au aprobat, si asa a intrat in comunicatul CFSN.

Dupa aceea am incercat sa constituim un grup de redactare a unei proclamatii catre tara. in biroul lui Ceausescu era inghesuiala mare. Un etaj deasupra, in sala de marmura, care acum apartine grupului PSD - acelasi lucru: sala era intesata de lume, incat era imposibil sa stai de vorba. in fine, ne-am adunat intr-un birou, undeva la etajul trei, circa 15 persoane, printre care Barladeanu, Mazilu, Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Militaru si altii, si am inceput sa creionam un program pentru Revolutia Romana, sub forma unei proclamatii, care a devenit apoi Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Am apucat, cred, sa creionam din cele 10 puncte ale programului vreo patru-cinci.

La ora sase si jumatate, era de-acum intuneric, s-a tras un prim foc de arma asupra biroului nostru; s-a auzit o bubuitura puternica si fereastra a fost strapunsa de un glont, dupa care a urmat o canonada care nu s-a mai oprit toata noaptea. Ne-am dispersat. Am vazut ca n-aveam pe unde sa iesim, pentru ca deja se tragea atat din interior spre exterior, cat si din exterior; in sediu erau multi care pusesera mana pe arme, lasate de securistii care parasisera cladirea. Deci, n-am putut sa iesim nici prin zona de centru, nici prin poarta B pe unde intrasem, nici prin poarta C, spre Academiei. Am reusit, in fine, sa ies impreuna cu vreo cativa prin poarta D, pe langa Sala Omnia. Atunci l-am cunoscut personal pe Gelu Voican si pe un tanar, Mihai Ispas.

Cu ei ne-am strecurat spre str. o­nesti si am iesit in bulevard. Am oprit un taximetrist, care a fost foarte amabil, si l-am rugat sa ne duca pana la MApN, in Drumul Taberei. Cei cativa care ne reunisem la Ministerul Apararii Nationale am decis sa mergem sa continuam ceea ce incepusem la Televiziune. Seara tarziu ne-am reunit la etajul XI, in sala de consiliu a Televiziunii, unde am finalizat redactarea Comunicatului catre tara. Am adoptat si denumirea de Consiliu al Frontului Salvarii Nationale, ca structura de stat, si, daca va amintiti, in comunicatul CFSN am si definit obiectivele sale. Am spus ca 'scopul Frontului Salvarii Nationale este instaurarea democratiei, libertatii si demnitatii poporului roman. Din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea. intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale'.

Aceasta exprima caracterul revolutionar al miscarii - care-si propunea sa schimbe structurile politice ale statului. Era insa o declaratie a unei structuri care se autoproclamase ca atare, dar care nu avea inca nici un suport in spatele ei. Singurul suport real era armata, care trecuse de partea revolutiei. Redactarea acestui comunicat se producea sub tirul concentrat de focuri de arma, indreptate asupra etajului XI. Dupa ce l-am terminat, cand am mers spre Studioul 4 ca sa-l prezentam, a trebuit sa trecem prin pasarela aceea de legatura dintre turn si zona studiourilor. in momentul in care treceam prin pasarela s-a tras asupra noastra.

- Cine a tras?
- Si eu as dori sa stiu! Am comentat acest lucru si in cartea despre Revolutia Romana. Cand treceam prin pasarela, deci, s-a tras, m-am aruncat la podea, o bucata mare de geam a cazut peste mine, mi-a patruns prin haina si camasa, m-am ranit si la mana, si la genunchi. Asa am ajuns in studio. Am prezentat comunicatul. Apoi, ne-am intors la etajul XI, unde toata noaptea am stat sub focuri intense. S-a tras ca pe front asupra etajului XI. Multi ani dupa aceea se pastrau urmele de gloante in tamplaria metalica a ferestrelor. Care este explicatia mea? Cum puteam fi noi initiatorii unei asemenea actiuni, cum sustin unii. Noi am fost principala tinta a acestei actiuni diversioniste, atat in sediul CC, cand inca nici nu ne constituisem in vreun fel, apoi la Televiziune si, dupa aceea, timp de trei zile cat am stat in sediul MApN din Drumul Taberei.

Scopul a fost tocmai impiedicarea structurarii noii puteri. Acesta era obiectivul acestei actiuni diversioniste, care a costat pierderea atator vieti. intrebarea care ne-a preocupat atunci si ne preocupa si astazi este cine au fost initiatorii si executantii acestei actiuni! Cine a pus in miscare aceasta actiune!

- Deci, este o problema nerezolvata?
- Este una din problemele reale, care ne-a preocupat pe toti. Noi puteam fi printre cei eliminati.

- Care este teoria dumneavoastra?
- Eu cred ca a fost, ceea ce am si spus de-a lungul vremii, o diversiune indreptata impotriva noilor structuri de putere, pe cale de a se constitui. Noi, atunci, am suspectat Securitatea pe ansamblu. De aceea, am si decis desfiintarea institutiei, ca atare, si subordonarea ei Armatei. Au fost verificate inclusiv efectivele USLA puse sub controlul Armatei. A fost, totusi, un grup, cred, organizat de diversionisti, o mana de oameni, profesionisti, pregatiti special, devotati lui Ceausescu, care puteau sa actioneze colectiv sau individual, al caror singur obiectiv era sa intarzie structurarea noii puteri.

- De cine tinea acest grup de care spuneti?
- in orice caz, nu m-am ocupat personal de aceasta problema. Ea a format obiectul analizelor structurilor abilitate, ca si ale Comisiei Speciale parlamentare care s-a ocupat de aceste probleme. Banuiala noastra a fost ca tot din zona structurilor subordonate Departamentului Securitatii. O grupare special instituita si legata nemijlocit de Ceausescu...

- Exista declaratii conform carora si Armata...
- Ceea ce este real este ca s-au impuscat intre ei militari, pentru ca scopul acestei diversiuni probabil acesta a si fost. Sa declanseze o reactie in lant, ca sa se suspecteze reciproc intre ei atat civilii, cat si militarii. intrucat nici interogarea comandantului Securitatii, generalul Iulian Vlad, nu a oferit clarificari, s-a ajuns la concluzia ca este vorba de un grup de profesionisti fidel lui Ceausescu. Cata vreme Ceausescu ramane in viata, ei vor continua sa-si indeplineasca misiunea. Cu fiecare zi, cu fiecare ceas, se amplifica numarul de victime. De aici a aparut ideea unui proces...

Executia lui Ceausescu a fost o decizie corecta
- Cine a avut ideea unui proces? La vremea aceea era pedeapsa cu moartea...
- Eu am fost cel care a exprimat cele mai multe indoieli in legatura cu ideea procesului. Daca Ceausescu ar fi putut fi retinut in conditii de securitate, organizarea in conditii normale a unui proces dupa toate regulile ar fi fost fara indoiala de preferat. Dar, asa cum am spus, era in joc continuarea pierderii de vieti omenesti. De aceea a aparut justificata ideea unui proces revolutionar organizat, in conditiile exceptionale in care ne aflam. Deliberarea si decizia au fost luate intr-un grup restrans dintre membrii CFSN-ului (Petre Roman, Brucan, Stanculescu, Voican, Militaru), care au constituit ulterior nucleul de baza al biroului CFSN, care ne adunasem in cladirea Ministerului Apararii, din Drumul Taberei, si el aflat sub tirul continuu executat din cladirile vecine, care a si produs victime intre militarii care pazeau institutia.

Cert este ca, dupa executia dictatorilor, pe 25 decembrie, au incetat si confruntarile armate, ceea ce a demonstrat corectitudinea deciziei luate. Totodata, este evident falsul afirmatiilor privind inventarea 'scenariului' cu teroristii de catre cei ce au pus mana pe putere, care ar fi profitat de aceasta, pentru a-si consolida puterea. in primul rand, asa cum s-a vazut, noi am fost prima tinta a acestei diversiuni in toate cele trei locuri in care ne-am aflat; in al doilea rand, constituirea de facto a noii structuri de putere - Consiliul Frontului Salvarii Nationale a intarziat cu cinci zile: abia pe 27 decembrie, dupa incetarea diversiunii armate, ne-am putut reuni cu toti membrii CFSN, desemnati in Comunicatul din noaptea de 22 decembrie. Timp de o saptamana, practic, Romania nu a avut guvern. Abia in sedinta sa din 27 decembrie CFSN l-a numit pe Petre Roman prim-ministru. Singura institutie care, in aceasta perioada, a functionat cu toate structurile sale a fost Armata. Daca in aceasta perioada de grele incercari tara nu s-a afundat cu totul in haos si anarhie, aceasta s-a datorat, in primul rand, trasaturilor de caracter ale poporului roman, echilibrului sau, lipsei sale de receptivitate la excese si la politici aventuriste.

Nu sunt si nu am fost un om infatuat. Nu m-a ametit niciodata microbul puterii, cum se intampla cu unii care exercita functia suprema in stat, dar trebuie sa marturisesc ca ceea ce mi-a dat tarie in asumarea marilor raspunderi pe care mi le-am asumat atunci a fost tocmai aceasta incredere si suportul moral din partea cetatenilor tarii, lucru confirmat pe deplin la alegerile din mai, cand, in ciuda unei campanii desantate de defaimare din perioada premergatoare, in special din perioada fenomenului Piata Universitatii, am fost votat cu o majoritate covarsitoare de 85 la suta.

În al treilea rand, a avut loc o inrautatire dramatica a climatului in care a debutat activitatea CFSN si, daca, dupa fuga lui Ceausescu, am trait un moment de descatusare, de entuziasm, de fraternitate si solidaritate, fara precedent, o data cu declansarea actiunilor armate s-a instaurat un climat de teama, de incertitudine si de suspiciune generala. inchipuiti-va cum s-ar fi desfasurat activitatea noilor structuri, a CFSN-ului daca nu ar fi existat acest 'episod' al teroristilor! in al patrulea rand, chiar si procesul lui Ceausescu ar fi putut fi realizat in cu totul alte conditii. Imaginea Romaniei, a Revolutiei din decembrie, ar fi avut, deci, din toate punctele de vedere, de castigat! Este la fel de falsa ideea ca CFSN ar fi fost conceput si structurat inainte de 22 decembrie, cu 'oamenii lui Iliescu' si toate etichetele posibile la adresa celor care au intrat in componenta CFSN.

Doresc sa repet, ceea ce am spus nu o data, cu cei mai multi dintre membrii CFSN nu am avut nici o legatura, nici nu-i cunoscusem inainte. Doar pe cativa, din cei 39 membri desemnati in comunicatul CFSN, ii cunoscusem inainte. Petre Roman a fost unul dintre ei. il cunoscusem pe tatal sau, iar cu el avusesem unele legaturi pe linie profesionala, avand aceeasi profesie. ii stiam pe Barladeanu si pe Corneliu Manescu, fara sa fi avut relatii directe. La fel, pe Brucan, pentru a-i aminti pe 3 din cei 6 veterani ai Pcare semnasera scrisoarea de denuntare a dictaturii lui Ceausescu. Pe lista au fost incluse cateva nume de disidenti, care erau deja publice: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Mazilu...

- Dar asta a fost ulterior executiei lui Ceausescu.
- Nu, eu vorbesc de lista celor 39, inclusa la finalul comunicatului din noaptea de 22 decembrie, in care au fost inclusi, de asemenea, oameni care erau de fata, alaturi de noi, in sediul Televiziunii, ca si unii din sediul CC-ului, sau dintre cei ce fusesera pe baricada din noaptea de 21, precum si unii tineri studenti, profesori s.a.m.d. Este, deci, falsa ideea ca 'a venit Iliescu cu gruparea lui'.

- Ati avut vreodata remuscari ca Ceausescu a fost impuscat oarecum si cu contributia dumneavoastra, pentru ca ati fost in acel grup care...
- Am si vorbit despre ezitarile in legatura cu procesul; dar asa cum am spus, am luat decizia constient, cu totii, impreuna, pornind de la ideea de a reduce numarul de victime si a salva revolutia.

- Ati avut vreodata remuscari pentru ceea ce s-a intamplat atunci?
- Nu-i vorba de remuscari. Ce ne puteam noi reprosa, intrati intr-un 'foc' neprovocat de noi? Eram obligati de imprejurari sa adoptam solutia cu cele mai putine pierderi posibile. Ne aflam, in acelasi timp, in fata a doua elemente de conjunctura. Pe de o parte, mureau oamenii, si orice intarziere in adoptarea deciziei amplifica pierderile; in al doilea rand, erau detinuti cei doi. Noi nici nu stiam ceva despre unitatea militara in care se aflau; o unitate cu dotare modesta. Circulau tot felul de zvonuri pe care nici cei de la Armata nu le stapaneau (despre pericolul unor desanturi, care sa-i elibereze) sau despre posibilitatea patrunderii civililor, daca ar fi aflat de existenta lor la Targoviste. Amintiti-va atmosfera din noaptea de 25 decembrie, cand a aparut stirea cu executia lui Ceausescu. Eu si grupul mentionat eram la Ministerul Apararii.

De la Televiziune veneau telefoane disperate din partea lui Victor Ionescu, la randul sau sub presiunea publicului care vroia sa aiba certitudinea executiei. Sergiu Nicolaescu s-a dus la TVR cu o caseta, pe care o 'cenzurasem' la vizionarea din sediul MApN in prezenta a circa 15 participanti, pentru a elimina doua momente. Apareau figurile celor care au participat la proces, deci judecatori, procurori, avocati si martori, si trebuia sa-i protejam pe acestia. Si, in al doilea rand, doream sa eliminam imaginea cu trupurile celor doi. Victor Ionescu l-a somat pe Sergiu Nicolaescu sa vina cu originalul casetei. A fost un moment tensionat cand Sergiu Nicolaescu se afla in studio cu un pistol indreptat asupra lui.

- Victor Ionescu a stat cu pistolul?
- Nu, un ofiter. Victor Ionescu dorea caseta originala, necenzurata. I-am spus sa o prezinte pe cea adusa de Sergiu Nicolaescu, ca eu imi asum intreaga raspundere pentru acest lucru. Ulterior, e adevarat, a fost transmisa o versiune mai completa. Post-factum, desigur, se pot judeca lucrurile in fel si chip. Dar atunci noi eram in fata unei realitati complicate si a unei presiuni foarte puternice. Eu cred ca este lipsa de decenta elementara incercarea de a atribui vinovatii celor care atunci si-au asumat si riscuri, care au fost tinta, de fapt, a acestor atacuri armate, care si-au asumat responsabilitati in momente grele pentru tara.

Golani erau cei care i-au agresat pe politisti

- V-ati referit la ei ca la niste golani, desi erau niste oameni care voiau o societate libera, nu voiau comunismul...
- Si? Aceasta putea motiva un asemenea comportament violent? Apoi, nu confundati oamenii care s-au folosit de Piata Universitatii ca de o tribuna electorala si isi exprimau opiniile politice cu cei frustrati care, pe vremea lui Ceausescu, nu au avut curajul sa se manifeste, si acum strigau: 'Jos criptocomunismul!'. Eu i-am numit 'golani' pe cei care i-au agresat pe politisti! Imi amintesc ca un gazetar francez care imi reprosa folosirea termenului de 'golani' pentru niste manifestanti - referindu-se la tinerii din Paris care in toamna aceluiasi an au savarsit acte violente in centrul Parisului - i-a numit 'derbedei'! Deci, la ei se poate! Piata Universitatii, timp de o luna de zile, a fost un amalgam. Unii mergeau acolo ca sa se distreze. Altii, ca sa-si exprime opinii politice. Dar acolo era si o masa de oameni carora li s-au inoculat ura si tentatia violentei. Ei numai asta au retinut din Piata Universitatii. Sa nu-i bagam intr-o oala pe toti!

- Pe Marian Munteanu cum il priveati, la vremea respectiva?
- Marian Munteanu si Liga Studentilor formau o categorie care isi exprima niste pozitii protestatare. Noi, atunci, la CPUN, am si discutat cum sa intram in dialog cu aceasta Piata a Universitatii. Au fost mai multe incercari pe care le-am facut, fara succes. Au fost patru membri desemnati de Biroul CPUN: Caramitru, Dinescu, Plesu si Haulica. Au incercat, cateva zile la rand, sa intre in dialog cu reprezentantii Pietei. Astazi se intelegeau cu unii, a doua zi erau contestati de altii. Nu exista o structura inchegata si cineva care sa aiba autoritate sa vorbeasca in numele tuturor. Pana la urma, am acceptat sa vina Marian Munteanu cu o delegatie in Dealul Mitropoliei. Au venit cu pretentia ca nu discuta cu mine decat daca facem un show televizat. Sau sa mergem in Piata si, sub lumina reflectoarelor, sa fim televizati direct, sau acolo, la CPUN, dar tot cu transmisie televizata direct. I-am primit si le-am zis: 'Hai sa vedem care sunt problemele, ce revendicari aveti, dupa care, daca vreti, dam declaratii, ne adresam inclusiv direct la televiziune'. N-au acceptat asa ceva. Din pacate, pe perioada desfasurarii Pietei Universitatii, n-am putut inchega un dialog si mi s-a reprosat acest lucru. Nu mi se poate reprosa mie ca n-am fost deschis la dialog. Poate ca, intr-adevar, daca manifestam si eu mai multa flexibilitate, chiar asa cum voiau ei, sa fi facut dialogul acela televizat. Fapt este ca, dupa alegerile din 20 mai, s-au schimbat datele problemei.

- In ce sens?
- Partidelor din Opozitie, Piata Universitatii nu le-a folosit. Perceptia in tara, chiar si in Capitala, a fost de respingere fata de acest nucleu, de vehiculare a urii si a incrancenarii. In al doilea rand, populatia Bucurestiului a fost enervata de existenta acestui nucleu de blocare a centrului orasului. Dupa alegeri, cea mai mare partea a celor care participau la aceste manifestari s-au retras. In paranteza fie spus, acolo s-au strigat si multe lucruri care exprimau un primitivism total: Nu doar 'Jos', ci si 'Moarte lui Iliescu!', 'Pana-n Anul Nou, Iliescu in cavou!', 'Iliescu, du-te acasa, ca ai nevasta canceroasa!'. Deci, expresii de o ura si de un primitivism flagrant. Cei care cauta acum sa prezinte idilic Piata Universitatii fac o opera de dezinformare crasa. Toate lucrurile astea au creat o stare de iritare si dezaprobare la adresa Pietei Universitatii. Dupa 20 mai, inclusiv Liga Studentilor a dat o declaratie oficiala ca se retrage din Piata Universitatii. Si PNT-ul a dat o declaratie similara. A mai ramas in Piata, in corturi, pentru trei saptamani inca, dupa alegeri, un grup de asa-zisi grevisti ai foamei. Televiziunea bulgara a dat scene obscene despre ce se intampla acolo, in corturi. Au mai ramas si doua asociatii care au spus ca erau solidare cu grevistii: Asociatia 21 Decembrie si Alianta Poporului. Orice incercari de a intra cu ei in dialog au esuat.

- Ce s-a intamplat in 11 iunie?
- Pe ziua de 11 iunie a avut loc o discutie la Guvern, a domnului Anton Vatasescu, care era viceprim-ministru, cu o delegatie a grevistilor foamei. Au vrut sa vada ce revendicari mai au. Ei au zis ca vor o televiziune libera. Nu cunosc toate detaliile, dar cunosc rezultatul. in urma discutiilor, delegatia grevistilor a acceptat sa se retraga de bunavoie din piata. Este intalnirea pe care, nu stiu de ce, nimeni nu o evoca acum. Dupa aceea, Ministerul de Interne a prezentat o propunere de organizare a eliberarii Pietei, considerand ca nu vor mai fi probleme. Aceasta a fost intalnirea la care am participat si eu.

- Daca s-au inteles, de ce mai trebuia sa intervina politia?
- Ca sa refaca ordinea din Piata, sa refaca semnele de circulatie pe carosabil si sa curete spatiile verzi, dupa indepartarea corturilor, de catre unitatile administrative. Aceasta operatiune s-a si desfasurat, in conditii se pare normale, in cursul diminetii. Violentele au aparut dupa-amiaza. Eu am revazut, acum, o caseta pe care era filmata toata Piata Universitatii, de dimineata pana seara. La ora 10.00, Piata era deja curata, caldaramul spalat.

- Cine filma Piata Universitatii?
- Nu stiu. A fost o caseta filmata dinspre Hotelul Intercontinental.

- Deci, ii supraveghea cineva...
- Nu despre asta e vorba; cineva a avut un aparat si a filmat. Au filmat si strainii, poate mai mult decat romanii. Am vazut recent aceasta caseta. La ora 10.00 dimineata, Piata era complet libera. Se vad niste autobuze in zona Muzeului de Istorie a Bucurestiului. Poate ca au gresit ca nu au redat zona imediat circulatiei. Abia dupa ora 14.00 au inceput primele agitatii, undeva spre Arhitectura. in jurul orei 16.00, politistii si scutierii care pazeau aceasta zona au fost alungati cu pietre de cei care veneau dinspre Academiei. E o fabulatie ce se spune, ca politia si-ar fi dat singura foc la autobuze. Dupa ora 16.00, Piata era din nou plina numai cu civili, cand a inceput incendierea autobuzelor si a terasei restaurantului 'Dunarea'. Incendierea masinilor a fost primul act de o agresivitate extrema, dupa parasirea Pietei de catre politie.

- Erau aceiasi oameni din Piata?
- Nu stiu. Era clar o grupa organizata, sau grupuri organizate, de oameni agresivi si o masa mai mare de civili care asistau. Dupa aceea au urmat alte agresiuni. Au fost acte de vandalism extrem, cu devastarea cladirii Politiei, a Arhivelor sale, cu masini distruse si incendiate. Apoi, a fost tinerea sub asediu a Ministerului de Interne pana seara tarziu, devastarea sediului SRI, a Televiziunii. Atunci s-a oprit si emisia, cand unii dintre agresori vroiau sa intre intr-un studio. Evocarile din ultima perioada, imaginile transmise pe posturile de televiziune au omis cu obstinatie sa prezinte actele de violenta din ziua de 13 iunie. Daca nu erau actele de agresiune din 13, nu veneau nici minerii, nu existau evenimentele din 14 si 15 iunie. Asta trebuie retinut. Actiunea acestor oameni a fost actiunea unor elemente anarhice, iresponsabile si primitive.

- Cum au venit minerii?
- La fel ca si in celelalte cazuri, ne-am trezit cu ei, dimineata.

- Nu se poate sa va treziti cu cateva garnituri de mineri...
- Nu i-a chemat nimeni, si unele incercari de a-i retine au fost tardive. Noi, in seara si in noaptea aceea, eram preocupati de ce se intampla in Capitala. Vedeam ca Politia a disparut, ca Armata ezita sa intervina, tinand seama de experienta evenimentelor din decembrie.

- Nu v-ati gandit nici o secunda ca, daca au venit in ianuarie, au venit in februarie, cand vad ce se intampla in Bucuresti, mai pot sa vina o data?
- Nu aceasta era principala problema in seara de 13 iunie, ci situatia de anarhie care domnea in Capitala si incapacitatea fortelor de ordine. Populatia era ingrozita in fata actelor de vandalism. Ca presedinte nou ales, m-am adresat atunci cetatenilor Capitalei, sa sprijine factorii de ordine. Ecouri au fost nu numai la minerii din Valea Jiului. Au venit cetateni din judete vecine, ca si mineri din vreo trei bazine.

- Bine, si nu ati aflat ca vin?
- Si daca aflam, ce puteam face? Fortele de ordine nu au fost in masura sa-i opreasca de la violente pe cei din Capitala, cum si cine sa-i opreasca pe cei ce veneau din afara? Nu putea nimeni sa-i mai opreasca. Cum sa opresti asa ceva? Pornisera deja. Aici e vorba de o miscare instinctuala a unor oameni, cu stari de spirit foarte bine conturate. Ne-am trezit cu ei dimineata. Ce sa facem? Unii s-au oprit in Piata Victoriei, altii s-au dus direct in Piata Universitatii.
Regret ca nu l-am gratiat pe Cozma la sfarsitul lui 2003

- De aceea l-ati gratiat pe Miron Cozma anul trecut?
- NU! Gratierea lui Miron Cozma facea parte dintr-un sir de acte ale ultimului meu mandat, in care mi-am propus sa promovez ideea de reconciliere nationala. Eu regret ca n-am facut-o mai devreme, la sfarsitul lui 2003, inceputul lui 2004. Nefacand-o la timp, am lasat-o dupa alegeri; n-a afectat cu nimic campania electorala.

- De unde au venit toate acele zvonuri privind drogurile, banii falsi si alte lucruri despre care se spunea ca se intampla in sediile de partide? A fost un 'creier negru' care a coordonat?
- Nu cred ca a fost unul, cred ca au fost mai multe si perverse. Intrebarea esentiala este insa alta. De ce aceasta miscare rebela, anarhica, la trei saptamani dupa alegeri? Probabil, ca sa impiedice structurarea noii puteri care a fost aleasa, sau sa o compromita din start. Noi am fost obligati sa amanam sedinta Parlamentului. Este clar ca primii care au platit, politic vorbind, toate actele de dezordine si violenta, inclusiv actiunea minerilor, au fost cei de la putere. Cei care se afla la putere sunt totdeauna responsabili. De ce, oare, cetatenii aflati pe strazile Bucurestiului le-au multumit minerilor? Credeti ca populatia Capitalei a aprobat violentele minerilor? De asemenea, credeti ca eu le-am multumit pentru asemenea acte, violente si reprobabile, despre care, din nefericire, am aflat mai tarziu? Oamenii erau disperati, de doua luni, de dezordinea din centrul Capitalei si de incapacitatea factorilor de ordine de a stopa violenta si anarhia.

- Sustineti ca actiunea minerilor a fost justificata?
- Nu actiunea minerilor, dar oamenii au vazut in mineri o salvare.

- I-ati acceptat pe mineri cand au venit? - Am acceptat o situatie data, un rau pe care nu l-am putut evita. Faptul ca am reusit sa-i adunam s-a datorat autoritatii de care ma bucuram. Cand li s-a spus 'veniti, ca va intalniti cu Iliescu', s-au adunat in Complexul Expozitional. Multumindu-le, am vrut sa spun ca situatia se stabilizeaza, ca ii invit sa plece. Actul minerilor a fost, pe de o parte, un act de solidaritate cu autoritatile legitime si cu institutiile statului, de protest la adresa celor care puneau in pericol stabilitatea tarii. Pe de alta parte, la randul lor, au savarsit violente regretabile si de neadmis. Dar, asa cum spuneam, violenta genereaza violenta. Aceiasi mineri au venit peste un an si ceva sa protesteze impotriva puterii pe care o aparasera. Au venit si au strigat 'Jos Iliescu', 'Jos Petre Roman'. Iar cei care-i dezavuasera in 1990 i-au aplaudat si incurajat, in septembrie 1991, inclusiv Congresul PNTCD si reprezentantii Aliantei Civice. Acesta este paradoxul unor comportamente si aprecieri. in concluzie, as dori ca, in ceea ce ma priveste, sa se tina seama de judecata faptelor, de statutul meu de sef al statului - atat in perioada de provizorat, in vremea CFSN si CPUN, cat si dupa alegerile succesive care au urmat. Exista tendinta la noi de a privi la seful statului ca la un fac-totum. Ne-am straduit, in toti acesti ani de dupa Revolutie, sa punem bazele statului de drept, cu separatia puterilor in stat si precizarea si delimitarea atributiilor tuturor institutiilor statului. Eu m-am straduit, ca presedinte al Romaniei, sa respect aceste reguli si sa asigur aplicarea lor in activitatea tuturor institutiilor. Chiar daca unii imi reproseaza ca nu m-am substituit altor institutii - sa fiu 'presedinte jucator' - cred ca am procedat corect si democratia si statul de drept au avut de castigat. Nu era datoria sefului statului sa faca anchete, sa dispuna arestari, sa se interfereze in activitatea organelor de ancheta si ale justitiei.
Imi pare rau ca am cedat si m-am intors

- Sa revenim in actualitatea politica. Cum priviti in momentul de fata schimbarile din PSD?
- Asa cum am mai spus, eu am fost de buna-credinta. imi pare rau ca nu am respectat ceea ce am declarat in anul 2002 ca, dupa incheierea mandatului, sa nu ma mai angajez in activitati executive nici pe linie de stat, nici pe linie de partid. Era, cred, o decizie corecta. Am cedat, simtind ca partidul trece prin momente grele, mai ales dupa alegerile locale, cand a fost un prim soc, cu pierderi, mai ales in marile orase. Am simtit ca exista o anumita deruta intr-un partid la fondarea caruia am avut, cred, o contributie esentiala. De aceea am acceptat chemarea oficiala a Congresului extraordinar din august 2004, care mi se adresa. Am privit aceasta hotarare a Congresului drept un S.O.S. al PSD care apela la mine, cand ma voi elibera de misiunea de sef al statului, sa revin si sa ma alatur eforturilor partidului, in perioada urmatoare. M-am angajat pana si in campania electorala, ceea ce mi s-a reprosat, poate pe drept, poate pe nedrept, incercand sa sprijin partidul.

- Dar mai cunosteati acest partid?
- Cred ca domnul Nastase avea, intr-un fel, dreptate cand afirma ca PSD-ul nu mai este nici PDSR, nici FSN; numai ca aceasta era valabil nu numai si nu atat in sens pozitiv. Eu am avut sentimentul ca PSD si-a pierdut suflul, si-a pierdut sufletul care l-a animat de-a lungul vremii, atat cand era la putere, cat si in opozitie. Au aparut foarte multi parveniti, oameni care au fost beneficiarii statutului de partid de guvernamant. Ei n-au privit cu ochi favorabili revenirea mea in partid. Poate ca si eu nu am reusit sa estimez, in mod realist, schimbarile produse. De aceea, raman valabile toate aprecierile pe care le-am facut la Consiliul National, care a urmat congresului din aprilie.

- Dar semnale au fost. Numai noi, din presa, cat am scris. De ce nu le-ati luat in calcul nici o secunda?
- Revedeti interventia mea la Biroul Executiv Central din februarie 2005, in care am facut o analiza, cred, foarte pertinenta, dar si foarte critica, la ceea ce se intampla in partid. De ce anume trebuie sa se debaraseze acest partid, daca vrea sa castige o pozitie necesara chiar tarii, care are nevoie de un puternic partid de centru-stanga. Am fost foarte critic atunci. Multora nu le-a placut acest lucru.

- De ce nu v-ati retras? Nu v-ati dat seama ca totusi exista o presiune si o tendinta clara spre altceva in PSD? Ca lumea doreste alt lider in frunte?
- Nu-i adevarat. Unde s-a exprimat asa ceva? Din contra, parerea dominanta exprima altceva, cu privire la innoirea necesara si debarasarea de anumite etichete, in care prezenta mea era privita ca o garantie.

- Va aduceti aminte ce a zis Dancu, ca Iliescu este ca o 'eticheta expirata'.
- Ma rog, asta era un punct de vedere.

- Al unui grup puternic.
- Care parea cu totul minoritar, atunci, in partid. Adica eu, intr-adevar, n-am stat sa ma preocup de evaluarea raporturilor de forte dintre diversele grupari din partid. Se apelase la mine si am luat de buna aceasta hotarare a unui congres al partidului. Eu nici nu facusem parte, atunci, din conducerea partidului. Iar eu am fost cel care am sugerat sa se reduca mandatul la doi ani de zile pentru noua conducere. Gandul meu era ca voi sprijini aceasta noua conducere, pe parcursul urmatorilor doi ani, si speram ca ea sa faca intr-adevar niste mutatii semnificative, care sa fie semnale pozitive pentru oameni; adica, ceea ce exprimau cei mai multi oameni din partid era indepartarea unor lideri cu vulnerabilitati, care au fost in atentia opiniei publice...

- Cine sunt oamenii acestia?
- Nu vreau sa-i numesc. Si Adevarul a vehiculat astfel de nume: deci, speram ca sa se faca acest lucru macar ca un prim pas, cu prilejul Congresului. Acesta a fost spiritul pe care eu l-am perceput, inclusiv de la clujeni. Analiza critica pe care o faceau ei era in convergenta, nu in divergenta cu mine. Dar au aparut si alte fisuri pe care eu nu le-am perceput. Eu m-am angajat pentru doi ani de zile sa fac echipa comuna ca sa pregatim un viitor Congres. De altfel, am si spus ca nu-mi fac sperante ca acest congres din 2005 va fi capabil sa rezolve radical problemele. Dar putea sa pregateasca premisele ca, peste doi ani de zile, PSD sa vina, intr-adevar, cu o fata innoita. Din pacate, aceasta previziune a mea nu s-a confirmat. Eu ma consider, de acum, in afara jocului, din acest punct de vedere. Este o conducere aleasa de un congres, eu le-am adresat un mesaj; vor reusi sa tina seama de el sau nu, vor reusi sa faca ceea ce astepta lumea chiar de la acest congres, este de acum raspunerea noii conduceri. Eu n-am de gand sa manifest nici ostilitate fata de actuala conducere si, cu atat mai putin, fata de partid. Daca voi putea fi util cu ceva, indiferent pe ce linie, o voi face; dar, prin tot ceea ce voi face, voi cauta sa sprijin insanatosirea partidului.

- Deci, veti pleca din partid?
- Nu stiu, deocamdata m-am abtinut de la aceasta masura si am lasat poarta deschisa. Am acceptat sa am o anumita legatura cu Institutul de Studii Social Democrate, in plan doctrinar, sa fiu prezent in dezbaterile pe care as vrea sa le sustin, dezbateri care sa dea, din acest punct de vedere, un fundament mai solid constructiei politice, cat si practice a partidului.

- Si ce v-ar putea determina sa plecati din partid?
- Daca voi simti ca prezenta mea este, pe de-o parte, inutila, sau chiar indezirabila, si ca nu voi gasi o platforma comuna...

- Acum cum simtiti partidul?
- Deocamdata, suntem pe o pozitie de neutralitate, de acceptare reciproca.

- Si credeti ca actuala conducere a PSD duce partidul in directia dorita de dvs.?
- Nu vreau sa ma grabesc sa fac aprecieri. Voi urmari cu atentie.

- De ce l-ati luat pe Omar Hayssam in avion?
- Nu l-am luat numai pe Omar Hayssam. Este vorba de oameni de afaceri. Se face o confuzie totala in aceasta privinta. Ei nu faceau parte din delegatiile oficiale. Erau trei componente distincte ale celor care ma insoteau in avion. Era delegatia oficiala, cu reprezentantii statului; era delegatia de gazetari pe care nu noi o avizam, ci publicatiile, mass-media care isi desemnau reprezentantii. Iar oamenii de afaceri, recomandati de ministere economice sau de Camera de Comert, functie de interesele lor de afaceri in tarile respective, isi plateau singuri toate cheltuielile. Noi le ofeream doar aceasta posibilitate, de a calatori cu acelasi avion, ceea ce insemna pentru Administratia Prezidentiala si economii, in felul acesta, la cheltuielile cu transportul.

- Dar pentru o persoana pentru care serviciile va dadeau note informative? V-ati pus problema ca aceasta persoana nu are ce sa caute in avion?
- Nu a aparut niciodata o chestiune flagranta, care sa prezinte aceasta gravitate. Dupa 2002, am avut ceva mai multe informatii, pe care mi le-a oferit Talpes, si de atunci nu a mai fost acceptat. Si nu era nimic deosebit in ce-l priveste pe Hayssam, fata de oricine altcineva. Adica, fiecare om de afaceri prezinta anumite semne de intrebare. Dinu Patriciu a fost cu noi de vreo doua ori. Era interesat si in Kazahstan, si la Moscova. Asta nu vrea sa spuna nimic, nu este nici o similitudine sau vreo paralela intre Dinu Patriciu si Omar Hayssam. Si apoi eu, ca sef al statului, stateam sa fac liste de pasageri, verificari? Preocuparea mea era legata de delegatia oficiala.

Eu am fost un democrat chiar si atunci cand eram activist de partid

- Mai aveti viitor politic?
- Depinde ce intelegeti prin asta.

- Ca om in prima linie si coordonator de prima linie.
- Este firesc sa nu mai indeplinesc asemenea rol. Am avut functia suprema in stat, am fost seful statului. Am iesit din aceasta zona.

- Eu vorbesc de zona de coordonare a unui partid.
- N-aveam de gand sa ma angajez pana nu am fost solicitat, asa cum v-am spus, nici din acest punct de vedere, si imi pare rau ca am cedat. Iar angajamentul meu era pe doi ani de zile. Atunci cand am si sustinut ca noul statut sa se schimbe, aveam de gand acesti doi ani de zile sa-i pun la dispozitia partidului, dupa care ma retrageam oricum. Deci n-aveam de gand sa continui. De acum inainte, nici nu ma mai gandesc la asa ceva.

- Ce ati avea de reprosat PSD-ului in momentul acesta?
- Deocamdata, n-a iesit din perioada de deruta pe care a provocat-o, din pacate, Congresul din aprilie. Si simt in teritoriu o anumita dezorientare a oamenilor, o anumita descurajare din partea foarte multora. Prima iesire pe care am si apreciat-o, intr-un fel, a fost sesiunea parlamentara in legatura cu motiunea de cenzura. In fine, grupul PSD s-a manifestat mai activ si mai cu convingere. Sper ca aceasta proba sa-i incurajeze.

- Va considerati un comunist de omenie sau un democrat? Sau un criptocomunist?
- intrebarea dumneavoastra are o nota provocatoare. Etichetarile apartin unor perioade revolute, care, din pacate, se mentin in mentalitatea multora. Altminteri, toti ne schimbam, in timp. Iar eu, spre deosebire de altii, mi-am asumat tot trecutul meu. Eu m-am schimbat structural, cu mult inainte de 1989.

- Deci, am auzit asa: criptocomunist, comunist de omenie, democrat.
- Eu am fost un democrat chiar si atunci cand eram activist de partid. Daca lumea m-a apreciat, indiferent unde am lucrat - la studenti, la tineret, la Timisoara, la Iasi, in domeniul profesional - aceasta s-a datorat manierei mele deschise, democratice in care am comunicat cu lumea, sensibilitatii fata de problemele oamenilor. Oamenii simpli m-au perceput ca pe unul de-al lor, un aparator al lor; asta inseamna un veritabil social-democrat. Un om care sa fie sensibil la problemele sociale si sa fie deschis si receptiv, sa asculte. Liderii politici nu prea stiu sa asculte. Eu cred ca am avut aceasta calitate, si oamenii au apreciat acest lucru. Nu m-am folosit niciodata de pozitia pe care am avut-o pentru avantaje personale sau ale unor apropiati; nu am manifestat tendinte autoritare, atitudini arogante, de comanda, sau de substituire a altor structuri democratice ale statului, cat am indeplinit functia de sef al statului; nici nu am fost reticent in receptarea parerilor oamenilor, nici nu am considerat vreodata parerea mea drept adevar absolut. Cred ca sunt trasaturi care au fost apreciate ca atare de oameni.

Material preluat din cotidianul 'Adevărul'

domeniu: 
categorie: