Înfiinţarea 'Iraqi Civilian Defense Corps'

Transformarea societăţii irakiene într-un stat democratic este un proces complex ce vizează, în primul rând, instituţiile care vor asigura securitatea vieţii de zi cu zi a tuturor cetăţenilor. În acest context, recent s-a înfiinţat 'Iraqi Civilian Defense Corps' (I.C.D.C.), o structură aflată în subordinea Consiliului Autorităţii Provizorii a Irakului. I.C.D.C., tradus literal în limba română poate crea confuzii, deoarece misiunile sale se aseamănă mai mult cu cele ale Jandarmeriei, decât cu ale Apărării Civile, aşa cum ar părea la prima vedere. I.C.D.C. are în vedere îndeosebi participarea la operaţiuni umanitare şi de protecţie, care vor fi ordonate, în prima fază, de Comandamentul Coaliţiei, CJTF 7, şi ulterior de Ministerul de Interne al noului guvern irakian, care se va forma după 30 iunie 2004.

Batalionul 26 Infanterie are, printre altele, şi misiunea de monitorizare şi îndrumare a pregătirii unei companii din Batalionul I.C.D.C. aflat în responsabilitatea brigăzii italiene 'Ariete'. 12 militari români urmăresc ca programul de instrucţie să se desfăşoare în conformitate cu standardele stabilite.

Cei aproape 200 de oameni ai companiei sunt comandaţi de ofiţeri irakieni tineri, fără prea multă experienţă, dar foarte convinşi de importanţa activităţii lor.

Locotenentul Adinel Gheorghe, ofiţerul responsabil de compania irakiană, a spus: „Suntem alături de ei pe tot parcursul programului, astfel încât obiectivele propuse să fie îndeplinite pas cu pas. Deprinderile de militari se formează relativ repede, ei fiind deosebit de conştiincioşi şi dornici să corespundă cerinţelor.

Asimilarea cunoştinţelor teoretice se face mai greu, deorece limba engleză e cunoscută de foarte puţini dintre ei. Pe de altă parte, urmărim ca instruirea lor să se integreze în specificul batalionului, altfel riscăm ca, în final, să apară o structură I.C.D.C. cu caracter multinaţional, fiecare subunitate având profilul naţiunii mentor.”

Comandantul batalionului I.C.D.C., locotenent-colonelul irakian Amer, care este un ofiţer cu experienţă, inclusiv cea a războiului împotriva Iranului, ne-a declarat: „Este o adevărată bucurie să conlucrăm cu militarii români. Au multă răbdare cu militarii noştri şi ne-au învăţat tot ceea ce trebuie despre organizarea punctelor de control trafic, protecţia unui perimetru şi executarea patrulelor. Românii sunt mai mult decât nişte militari adevăraţi, ei sunt prietenii noştri. Iar pentru noi comportarea lor înseamnă foarte mult.”

În ciuda dificultăţilor de tot felul, a bazei materiale insuficiente şi a temperaturilor care ating deja 40 grade Celsius, I.C.D.C. devine cu fiecare zi o certitudine pentru liniştea şi securitatea cetăţenilor irakieni.

domeniu: 
categorie: