Întâlnirea ministrului Sârbu cu delegaţia Federaţiei Naţionale Sindicale 'Solidaritatea'90'

Astăzi, 30 aprilie 2004, Marian Sârbu, ministru delegat pentru relaţiile cu partenerii sociali, a primit o delegaţie a Federaţiei Naţionale Sindicale „Solidaritatea ‘90” din industria de apărare. Scopul întâlnirii l-a constituit situaţia industriei de apărare, lipsa comenzilor în acest sector şi implicit efectele negative pentru salariaţi.

Delegaţia membrilor federaţiei a prezentat domnului ministru propuneri privind adaptarea legislaţiei existente astfel încât forţa de muncă din acest domeniu să fie mai bine protejată.

domeniu: 
categorie: