Intervenţia premierului la Forumul Culturii Române

INTERVENŢIA primului ministru al României, Adrian Năstase, la deschiderea lucrărilor Forumului Culturii Române
Bucureşti, Atheneul Român, 19 iunie 2002
Domnule preşedinte,
Prea Fericirea Voastră,
Domnule preşedinte al Academiei Române,
Doamnelor şi domnilor miniştri,
Domnule preşedinte al Fundaţiei Culturale Române,
Doamnelor şi domnilor,

Să-mi permiteţi să fac două rânduri de comentarii: pe de o parte, unele
comentarii de ordin general şi, apoi, unele observaţii şi anumite sugestii
concrete.
Pentru început, aş vrea să spun că riscurile acestui forum sunt la fel de
mari pe cât de generoasă este ideea. În mod evident, nimeni nu poate
contesta nevoia de a avea o strategie culturală naţională, atunci când eşti
o ţară mică, atunci când limba română este, deocamdată, o limbă de
circulaţie restrânsă. Toate aceste lucruri, în mod evident, afectează
capacitatea noastră de a promova ceea ce noi considerăm că reprezintă valori
culturale.
O strategie culturală naţională ar presupune, fie o cheltuială substanţială
de fonduri - şi aici, fără îndoială, vom observa cu toţii că resursele
noastre sunt limitate - nici actorii economici privaţi nu au prosperitatea
necesară - şi, uneori, nici deciziile lor spre a-şi orienta banii
disponibili către cultură mai curând decât către fonduri - din acest punct
de vedere, în mod evident, putem să observăm că vor exista anumite
dificultăţi, aşa cum cealaltă orientare pe care am putea să o avem în
vedere, un anumit tip de manifestare a autorităţii al statului, în ideea de
a crea o industrie culturală care să producă bunuri pentru export, o
industrie care să fie controlată şi planificată conform unei cereri a
pieţei. Aceasta ar fi, probabil, cealaltă extremă, la fel de puţin
recomandabilă.
Oricum, este nevoie de stabilirea unor criterii de evaluare a actului sau
produsului cultural şi, în definitiv, şi o instanţă cu rolul de spiritus
rector. Oamenii de cultură, cu simpatii diverse, vor considera, poate,
această iniţiativă de astăzi într-un mod relativ critic şi vor încerca să
creeze structuri paralele de tip off-brodway, oarecum în afara a ceea ce ar
putea să considere un cadru constrângător pentru actul de creaţie.
De aceea, şi aici observăm riscurile inevitabile, pe de o parte, o anumită
abordare academică sau birocratică sub aspectul construcţiei şi, de
asemenea, riscul unei alunecări într-o paradigmă naţionalistă a culturii,
tentaţie adeseori încercată în istoria culturii româneşti. Nu cred nici că
trebuie să mergem pe ceea ce poate să fie o altă tentaţie, la fel de
riscantă, şi anume un oarecare sentimentalism uşor semănătorist. Suntem
într-o anumită situaţie în care priorităţile, din păcate, sunt fixate mai
bine sau mai rău, putem să avem tentaţia să ne plângem pe umeri, unii
altora, sau putem să considerăm că suntem extrem de valoroşi prin ceea ce au
făcut înaintaţii noştri, din nou, tendinţe care ar putea să existe şi ar fi
fireşti, într-un fel, dar mă întreb cât de utile ne-ar fi.
Vă propun, mai curând, să încercăm să ne aplecăm asupra a ceea ce va
însemna cultura română în următoarele decenii, în următorii ani. Încercăm să
vedem, cu resursele pe care le avem, într-o relaţie de parteneriat
public-privat, ce anume avem de făcut, fiindcă, practic, dacă vom încerca să
mutăm banii dintr-un loc în altul, gândind că o structură sau alta este mai
potrivită pentru a gestiona aceşti bani, nu vom reuşi mare lucru. Mă refer
la banii guvernamentali. Până în prezent, singura instituţie care a reuşit
să dea un adevărat exemplu de parteneriat public-privat a fost Biserica şi
cu binecuvântarea Voastră, Prea Fericite Părinte, am să spun că cel mai bun
exemplu din acest punct de vedere îl reprezintă Biserica Ortodoxă, care a
reuşit, în 12 ani, să construiască 2000 de biserici, antrenând, pe de o
parte, enoriaşii, pe de altă parte, sponsorizările de la firmele particulare
şi, pe de altă parte, sprijinul de la guvern. Acesta va fi modelul pe care,
după părerea mea, îl vom putea folosi în viitor, construind proiecte foarte
clare şi finanţându-le în mod direct, nu punând bani în general într-un
anumit coş, din care după aceea, în funcţie de priorităţi şi de o anumită
dexteritate, vor putea, unii sau alţii, să înceapă să construiască diverse
proiecte, până la consumarea resurselor respective.
Din acest punct de vedere, eu cred că această întâlnire are un rost
important, pentru că, în mod evident, dacă vom discuta, în continuare,
foarte mult despre ce înseamnă cultură, ce înseamnă identitate, ce înseamnă
civilizaţie, diferenţă, multiculturalism, cultura media, dacă nu vom observa
că există o îmbinare extrem de evidentă, tot mai mult, între cultura
elitelor şi cultura maselor, nu vom reuşi să înţelegem că vectorii de
transmisie s-au modificat. Dacă în secolul al XIX-lea, spre exemplu,
principalul vector de transmisie era cartea, în mod evident, din secolul XX
lucrurile s-au schimbat, iar acum lucrurile s-au schimbat şi mai mult.
Am toată preţuirea pentru ideea de a construi cât mai multe biblioteci, dar
trebuie să înţelegem că, până la urmă, 60% dintre copiii noştri nu mai
citesc aproape deloc cărţi, în afară de cărţile şcolare şi, dacă nu vom lua
în considerare faptul că există un alt mod de stocare sau de transmitere a
acestor informaţii, riscăm să construim oraşe ale trecutului, cu instituţii
care nu mai au neapărat legătură cu prezentul. Vreau să înţelegeţi foarte
bine, consider că au fost necesare eforturile pe care le-am făcut şi mă
bucur foarte mult că am reuşit să inaugurăm cele două biblioteci
importante - Biblioteca Academiei, noul sediu, şi Biblioteca Centrală
Universitară - dar este important să dezvoltăm şi alte domenii ale
comunicării care sunt, în momentul de faţă, preferate de mulţi.
Este clar că dacă în domeniul economic există instituţii ordonatoare,
instituţii care încearcă, bine sau rău, în plan internaţional să stabilească
anumite coerenţe - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, în planul
culturii, ceea ce la un moment dat părea să fie UNESCO - în mod evident,
criteriile, modul de promovare s-au schimbat fundamental în ultimii ani şi,
din acest motiv, consider că avem noi datoria de a stabili felul în care
putem să promovăm cultura română în străinătate, în aşa fel încât accesând
butoanele calculatorului pe teme de cultură şi referitor la România, să nu
mai găsim mai curând referiri la România pentru hărţile vechi, în care
România, de fapt, era termenul sub care era decriptată Romania, în perioada
în care principatele române erau, de fapt, cele care acopereau zona
geografică românească. Dacă vrem ca aceste lucruri să se schimbe, va trebui
să înţelegem că efortul cel mai inteligent al nostru nu este să aducem toate
lucrările lui Brâncuşi în România, înapoi, fiindcă unul dintre
stereotipurile culturale este, iată, ca Brâncuşi să circule aiurea prin lume
şi a trebuit să-l aducem, de fiecare dată, acasă când apare în câte o
licitaţie. Dacă Brâncuşi are cota pe care o are, aceasta se datorează tocmai
faptului că unele dintre lucrările lui circulă în străinătate, iar dacă în
România nu facem decât să mutăm tablourile lui Grigorescu şi ale lui Tonitza
de la o familie la alta, de la un grup la altul, de la o persoană la alta,
în timp, aceasta este explicaţia pentru care cota internaţională a
pictorilor români extrem de valoroşi rămâne, în continuare, extrem de mică.
Va trebui, fără îndoială, să tragem concluzii din aceste lucruri şi să
vedem, inclusiv prin reglementările privitoare la patrimoniu, felul în care
trebuie să acţionăm. Din acest punct de vedere, vrem, pe de o parte, să
rămânem izolaţi în cultura noastră, să mergem de fiecare dată înapoi până la
daci şi la romani, dar, pe de altă parte, vrem să avem o acoperire
universală. Nu putem să trăim numai din ceea ce au făcut înaintaşii. De
aceea, este inadmisibil ca în România să nu existe, în momentul de faţă, cu
o singură excepţie la Galaţi, un Muzeu de Artă Contemporană. Sigur, este
extraordinar faptul că am reuşit să dăm lumii lucrări extrem de valoroase,
dar cum propunem o nouă avangardă, cum încercăm să valorizăm, să triem, să
decantăm valorile, care este instanţa? Dincolo de interesele care sunt
inevitabile, ale breslei; care este relaţia dintre social, politic, public
şi artă din acest punct de vedere?
Opinia mea este că va trebui să facem eforturi mai mari pentru a trece de
la ceea ce este o anumită cultură a elitelor, oarecum izolată şi cu tendinţe
politizante, la ceea ce este efortul, uneori considerat derizoriu, al
culturii de masă şi va trebui să înţelegem că, aşa cum fiecare societate
oscilează - societatea americană între Hemingway şi serialele Dalas, iar
societăţile latino-americane între Garcia Marchez şi o mulţime de
telenovele - aceleaşi probleme se pun şi în România şi avem datoria de a
interveni cu proiecte majore. Şi aici este o observaţie pe care aş dori să o
fac. Nu cred că putem să mergem pe un alt drum decât cel al
descentralizării, inclusiv în domeniul culturii. Cred că la nivel central va
trebui să reţinem doar proiectele majore, care să fie sprijinite, în mod
transparent, şi într-un mod foarte hotărât.
De aceea, dezbaterea de astăzi va trebui să stabilească şi priorităţi
pentru că, în măsura în care ne vom propune să ajutăm în egală măsură
absolut toate proiectele, vom descoperi foarte rapid că banii pe care îi
folosim nu sunt utilizaţi decât pentru redeschiderea, în fiecare an, a
organizărilor de şantier pentru lucrări de patrimoniu şi nu reuşim să facem
paşi mai departe. De aceea, stabilirea priorităţilor, cu responsabilităţile
inevitabile şi cu supărările care pot să survină, la un nivel sau altul, va
trebui să fie acceptată.
Daţi-mi voie să trec acum, foarte rapid, la câteva chestiuni pe care le
consider importante sub aspectul unor acţiuni viitoare în care Guvernul
doreşte să se implice în mod foarte serios. Statutul creatorului, în mod
necesar, va trebui să fie mai bine precizat din punct de vedere juridic. În
general, avocaţii, medicii, arhitecţii şi-au stabilit foarte bine statutul
social, statutul public, prin documente juridice. Trebuie să vedem cum putem
să asigurăm acelaşi lucru într-un mod foarte clar şi pentru creatori. S-au
făcut unele încercări, dar ele sunt, aş spune, deocamdată, fragmente ale
ceea ce ar trebui să reprezinte un statut mai clar, care să permită un model
de succes.
Uniunile de creaţie - să-mi daţi voie să spun - au oscilat între formulele
de protecţie mai curând pe anumite categorii de interese care veneau, şi
într-o formă remanentă, de dinainte de 1989. De aceea aş vrea să încercăm să
vedem mai clar cum putem să ajutăm mai bine uniunile de creaţie, breslele,
ca atare, să poată fi mai eficiente în promovarea valorilor pe care le
consideră importante spre a fi cunoscute în afară, în afara breslei şi în
afara ţării. Nu am, deocamdată, o idee foarte clară şi, de aceea, poate că
ar trebui să organizăm o discuţie în urma acestui forum, în care să vedem în
ce măsură Guvernul va putea, sub un aspect sau altul, să ia anumite măsuri,
să sprijine, într-un anumit fel, în ceea ce priveşte activitatea acestor
uniuni. Aşa cum, spre exemplu, am dori să ne implicăm pentru Uniunea
Artiştilor Plastici, dacă se va dori, în crearea unei Şcoli de Arte şi
Meserii, acolo unde este acum Combinatul Fondului Plastic, deci astfel de
proiecte care să fie foarte concrete. Am dori să ne implicăm în ceea ce
priveşte administrarea unor proiecte de interes general pentru comunitatea
artiştilor. S-a vorbit deja despre proiectul referitor la atelierele
pictorilor. Ştiţi foarte bine că, în foarte multe locuri din ţară, datorită
revendicărilor, practic, poate nu mai există ateliere pentru artiştii
plastici şi va trebui să vedem care să fie soluţia pe care să o propunem ca
alternativă. Deocamdată, am început în Bucureşti şi vom căuta să extindem
această iniţiativă.
Viaţa internă a bunurilor culturale. Aici, de asemenea, va trebui să vedem
o anumită realitate, care este aceea care înseamnă, pe de o parte,
închiderea librăriilor, dispariţia reţelelor de distribuţie, invazia
domeniului economic şi al profitului imediat peste ceea ce a însemnat
infrastructura locală a culturii. Nu cred că, în acest moment, am un
comentariu foarte bun aici, pentru că, practic, un anumit proces care a
început, care a generat un anumit tip de reacţie creează un anumit mod de
rezolvare a problemelor economice - privatizări şi aşa mai departe - au
generat, fără îndoială, dificultăţile pe care acum le-am observat mai
puternic.
Ar fi important să susţinem anumite domenii ale artei care au un potenţial
comercial mai redus, cel puţin în anumite faze - anumite ediţii critice,
muzica simfonică - sunt domenii care vor avea nevoie, probabil, în cadrul
acestor ierarhizări, nu din punct de vedere valoric, ci din punct de vedere
al nevoii de sprijin, de efortul nostru comun. Lansarea unor comenzi de stat
pentru mari proiecte culturale, repunerea pe piaţă a operelor de patrimoniu,
opere de artă monumentală pentru spaţiile publice, achiziţiile de opere de
artă pentru instituţii ale statului, programe pentru susţinerea artei vii,
ca să spun aşa, de fapt, a creatorilor care produc în momentul de faţă, care
generează prin actul de creaţie lucrări care în viitor vor intra în
patrimoniul cultural. Aceste eforturi pentru a sprijini prin tabere de
creaţie, prin vizite şi expoziţii în străinătate ceea ce avem noi în
momentul de faţă de oferit ar trebui să reprezinte, din punctul meu de
vedere, şi o datorie a Guvernului.
Încercăm, prin intermediul ambasadelor, dar nu reuşim întotdeauna. Sunt
unele lucruri pe care am dori să le facem cu mai multă implicare. În Austria
va începe, probabil anul viitor, ,,Anul României“ şi vom dori, în felul
acesta, să realizăm, aşa cum s-a făcut, parţial, în Suedia, cum s-a realizat
în alte zone, o prezenţă românească, o mai mare vizibilitate a României, nu
numai în planul problematicii investiţiilor - dacă dăm sau nu dăm suficiente
facilităţi - ci să vedem, în mai mare măsură, cum putem să marcăm prezenţa
noastră, vizibilitatea, percepţia despre România nu numai prin
stereotipurile clasice - mineri, copii handicapaţi - ci, în mare măsură,
prin ceea ce reprezintă dimensiunea valoroasă, culturală.
Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre ceea ce am numit aici, în notele
pe care le-am făcut, expansiunea culturală. Balanţa comerţului cultural, ca
să spun aşa, este dezechilibrată. Importăm mult mai multă cultură decât
exportăm, iar atunci când exportăm, exportăm produse, pastişe de diferite
feluri. Am fost recent la o întâlnire unde erau expuse obiecte culturale. În
realitate, era o vitrină cu obiecte de sticlă inscripţionate româneşte –
„Galee” - şi i-am rugat pe cei care erau acolo să întoarcă cel puţin vasele
respective, să nu se mai vadă acest lucru, pentru că, într-o anumită
perioadă, se scria cel puţin tip Galé şi doar cei care le vindeau după aceea
tăiau cuvântul tip şi rămânea doar Galé. Dar trebuie să înţelegem că avem,
în domeniul sticlăriei, o capacitate de a produce original, care trebuie să
fie asumată şi trebuie să fie promovată. Din acest punct de vedere, cred că
este important să încercăm să ne raportăm la acest tip de acţiuni, pentru că
suntem în competiţie cu celelalte culturi. Dacă vom produce numai pastişe,
le vom putea valorifica numai în condiţii derizorii.
Va trebui să redeschidem aceste pieţe externe. O strategie de expansiune
este necesară, iar dorinţa ca bunurile culturale româneşti să poată fi
exportate este la fel de normală ca şi în cazul produselor industriale sau
agricole. De aceea, am să vă rog, de curiozitate, să încercaţi să intraţi pe
motoare de căutare pe internet să vedeţi care sunt obiectele de artă
româneşti care circulă în lume. Luaţi oricare dintre aceste motoare, luaţi
oricare din casele de licitaţii, luaţi oricare dintre aceste locuri
internaţionale virtuale în care noi, practic, nu existăm. Din acest punct de
vedere, eu cred că viitorul Institut Român, sau cum se va numi fundaţia
respectivă, va avea datoria de a căuta lucruri spectaculoase, proiecte
majore care să poată să fie puse în aplicare. Dacă Fundaţiile Regale au
rămas în istoria culturii româneşti prin câteva lucruri, dar poate cel mai
important, prin publicarea unor lucrări de referinţă sub egida Fundaţiilor
Regale, cred că şi structura pe care încercăm să o creăm acum va avea
datoria să găsească aceste priorităţi şi nu să se aplece către toate zonele
culturale care sunt încă descoperite şi care, probabil, că nu vor putea
să-şi găsească rezolvări financiare încă o perioadă de timp.
Este foarte clar că în domeniul culturii există o zonă pe care noi o
ignorăm, aceea a marketingului cultural. Nu este important să ai numai
produse deosebite. Vreau să vă rog să vedeţi ce au făcut în ultima vreme
ruşii pe toate pieţele de artă, felul în care se creează acest marketing
extraordinar, cu impunerea unor nume, ceea ce au făcut ungurii. Uitaţi-vă la
felul în care, în ultima vreme, este impus Vasarely în plan internaţional.
Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu Teutch, ca să dau un singur exemplu,
expoziţia care a fost organizată în Statele Unite. Dar, în măsura în care
noi nu vom căuta să găsim, să înţelegem că nu mai este suficient, la fel ca
şi în sport, numai sportivul ca atare, ci şi instituţia care să-l promoveze,
care să-i asigure acest marketing, vom rămâne prizonierii unui mod de
abordare vetust. De aceea, cred că şi aici va trebui să încercăm să găsim
împreună soluţiile necesare prin care să avansăm aceste lucruri.
Este important să înţelegem că o validare culturală, dacă ne interesează
acest lucru, şi înţeleg că ne interesează foarte mult, se face în câteva
capitale europene. Din acest punct de vedere, prezenţa noastră va trebui să
fie mult mai marcată şi să încercăm să sprijinim financiar acest tip de
proiecte. Parisul, Londra, New York trebuie să reprezinte, în mod evident,
priorităţi sub aspectul acţiunilor pe care viitoarea structură pe care o
gândim va trebui să le sprijine, împreună cu instituţiile guvernamentale.
Existenţa în culturile tradiţionale, în momentul de faţă, a unei anumite
lâncezeli creează oportunitatea de a infuza sânge proaspăt, de a infuza
modele noi. În primă instanţă, este valoarea de exotic, de insolit a unor
teme care au venit din est, din Balcani, o anumită prospeţime de exprimare,
dar care şi acestea sunt oarecum perisabile, tocmai pentru că ele intră în
jocul modei. Este, de aceea, cred, important pentru noi să asigurăm o
susţinere care să fie nu numai conjuncturală, ci permanentă.
Oportunităţi majore, fără îndoială, vom găsi. Ele se bazează, pe de o
parte, pe o anumită tradiţie care ne permite, în siajul respectiv, să aducem
noi lucrări de artă, noi opere de creaţie şi va trebui să învăţăm din acest
punct de vedere. Repet, trebuie să înţelegem că marketingul, împreună cu
metodele de comunicare, reprezintă, în momentul acesta, în secolul acesta,
accesorii absolut necesare ale actului de creaţie.
Pe de altă parte, ca să nu prelungesc foarte mult aceste comentarii, am să
mă refer la unele aspecte instituţionale şi aici eu cred că este important
să înţelegem că formule în devălmăşie nu pot să genereze succes. Va trebui,
deci, să separăm domeniile de acţiune. Pe de o parte, ceea ce este domeniul
breslelor, domeniul uniunilor de creaţie. Pe de altă parte, domeniul
guvernamental, acţiunile care ţin de ministerele respective. Pe de altă
parte, domeniul public, domeniul neguvernamental, i-aş spune şi, din acest
punct de vedere, fundaţia sau structura care se va crea poate să realizeze
un efort sinergetic, aşa cum s-a întâmplat şi cu Fundaţiile Regale, pornind
de la o structură neguvernamentală, care să fie abilitată ca instituţie de
utilitate publică, să preia, pe de o parte, anumite resurse bugetare pentru
proiecte concrete, dar care să permită, spre deosebire de instituţiile
guvernamentale, şi utilizarea unor fonduri care să vină din donaţii, din
contribuţii personale, din sponsorizări internaţionale şi aşa mai departe.
Pentru aceasta, însă, fără îndoială că va trebui realizată o construcţie
foarte exactă din punctul de vedere al statutului şi al reglementărilor
respective.
Închei, spunând că, din punctul de vedere al Guvernului, această reuniune,
acest forum este extrem de important. Este important acest forum, deoarece
el arată că este nevoie de o colaborare mai activă între nivelul central şi
cel local, de o relaţie mai bună între structurile guvernamentale şi cele
neguvernamentale, iar asumarea de către Preşedinţie - această iniţiativă are
meritul de a fi fost lansată de către domnul preşedinte Ion Iliescu - a
acestei acţiuni mi se pare extrem de oportună şi extrem de utilă, pentru că
până la urmă va trebui să învăţăm că la finalizarea unor proiecte importante
nu se poate ajunge decât în comun. Acesta este, în opinia mea, meritul
principal al acestei reuniuni care ne va permite, în final, să găsim cele
mai bune soluţii, cel puţin pentru o parte din problemele care ne frământă.
Vă mulţumesc.

domeniu: 
categorie: 
Autor: