Istorii mai puţin ştiute: File din arhiva Teatrului Naţional Radiofonic (LI)

Rubrică realizată de Costin Tuchilă – Între regizorii de marcă ai Teatrului radiofonic din ultimele decenii ale secolului trecut se cuvine amintit Titel Constantinescu (17 februarie 1927, Râmnicu Sărat – 13 mai 1999, Bucureşti), de la care au rămas numeroase înregistrări excepţionale cu piese clasice şi moderne, dar şi remarcabile dramatizări şi adaptări.

titel constantinescu 2

Titel Constantinescu

Titel Constantinescu avea întotdeauna un zâmbet cald, pornit parcă dintr-o tandreţe intelectuală şi un spirit bonom, un zâmbet care te făcea să te apropii, să-i devii repede familiar. Era în această atitudine un amestec de sinceritate şi eleganţă nu uşor de întâlnit, dar şi o căldură sufletească aparte. Cred că era un om foarte răbdător cu sine şi cu ceilalţi, care nu se grăbea niciodată să dea un verdict sau să se angajeze într-o întreprindere oarecare înainte de a avea o minimă certitudine de reuşită. Se apropia cu teamă şi cu răbdare, dar îndoielile sale, pe care le mărturiseşte uneori, erau cât se poate de constructive. Dotat cu un simţ de observaţie deosebit, cu instinct teatral sigur, avea o cultură artistică temeinică şi o disciplină interioară care reiese din piesele radiofonice pe care le-a montat timp de trei decenii. Nimic nu era improvizat, totul pornea dintr-o lectură minuţioasă, în care se întâlneau scriitorul şi omul de radio desăvârşit, care întrevede în articulaţiile textului desfăşurarea sa radiofonică.
„Stil radiofonic? Există – spune Titel Constantinescu. Şi eu personal, am crezut în el. Niciodată n-am citit un text, n-am adaptat sau dramatizat un text fără să-l gândesc «radiofonic». E ceva, poate la început mai greu de perceput, dar eu l-am apropiat mereu de ceea ce se cheamă «stil cinematografic», apropiindu-mă de el cu bucurie şi răbdare, de fiecare frază care ar putea declanşa o descoperire auditivă atractivă şi emoţională, de fiecare personaj care prin felul de a-şi rosti cuvântul, ar putea da nesperate adâncimi textului rostit de el în faţa microfonului.
E o lume ciudată această «cabină de imprimare» când, aflându-te în faţa microfonului pe care-l priveai la început fără curiozitate, dintr-o dată simţi că pătrunzi pe neştiute într-o lume plină de mişcare, de taine, de strigăt şi şoaptă, de-aici şi emoţia pe care o simţi aflat brusc în faţa lui, microfonul devenind un confident în faţa căruia, vrând nevrând trebuie să te destăinui. La toate acestea mă gândeam adeseori şi de-aici o atenţie specială cuvântului pe care l-ai şoptit acestui confident, rostirea lui necesitând multă dragoste şi multă fantezie. Mi-am scris foile cu dramatizări, adaptări de piese şi scenarii originale cu emoţia de a fi atent cu ceea ce-i destăinui, ştiind că de mâine textul spus va ajunge până departe, munţi, dealuri, văi, la urechile celor ce încă îndrăznesc şi mai ascultă teatrul radiofonic. N-am visat niciodată să devin regizor de teatru radiofonic, gândeam la cu totul altceva, dar pe parcurs acest «mod de viaţă» m-a acaparat făcându-mă să uit, cât de cât, nostalgiile mele de a face film. E o bucurie imensă să stai aplecat asupra unui text, să-i înţelegi fiecare replică, fiecare amănunt pe care-l credeai ascuns şi de nedescifrat la o lectură superficială.” (Confidentul căruia i te destăinui, în Teatrul Naţional Radiofonic, vol. II, 1973 – 1993, Bucureşti, Editura Casa Radio, 1998).

 

john gilbert a 12 a n

John Gilbert, ilustraţie la A douăsprezecea noapte de Shakespeare 

Această bucurie a descoperirii sau redescoperirii unui text din unghiul expresivităţii lui auditive, a posibilităţilor uneori misterioase pe care le are din punctul de vedere al dramaturgiei radiofonice se întrevede în montările sale, atât de diverse ca orizont stilistic şi arie de cuprindere. S-a apropiat deopotrivă de teatrul antic, lăsând o excelentă versiune a tragediei Oedip la Colona de Sofocle, cu Mircea Albulescu, Lucia Mureşan, Adela Mărculescu, Ion Pavlescu, Ion Marinescu (1981, difuzată în noiembrie pe eteatru), a comediei Phormio de Terenţiu (1976), a pieselor lui Seneca (Hercule pe Muntele Oeta, 1985, Medeea, 1980, cu Irina Răchiţeanu Şirianu în rolul titular), de dramaturgia shakespeariană (Macbeth,1990, cu Victor Rebengiuc, Irina Mazanitis, Ion Pavlescu, Dan Condurache, A douăsprezecea noapte, 1988, Iuliu Cezar, 1979, cu George Constantin în rolul titular, Totul e bine când se sfârşeşte cu bine, 1987) sau de cea a lui Bernard Shaw (Cezar şi Cleopatra, 1988), Oscar Wilde (Salomeea, 1992), Ibsen (Peer Gynt, 1984, Raţa sălbatică, 1991), Strindberg (Dansul morţii, 1978), de opera lui Mircea Eliade (Pe strada Mântuleasa, Ieşirea din labirint după Noaptea de Sânziene, Coloana nesfârşită), Mihail Sebastian (Oraşul cu salcâmi). Una dintre creaţiile sale regizorale de referinţă este Regele Ubu de Alfred Jarry (1991). Lui Titel Constantinescu îi datorăm excelente dramatizări după Lampedusa (Ghepardul, 1985), Victor Hugo (Cosette, Cocoşatul de la Notre-Dame) şi mai ales a romanului La Medeleni de Ionel Teodoreanu – teatru serial, 1988, numeroase scenarii de teatru pentru copii, originale sau adaptări şi dramatizări.

 

macbeth

Titel Constantinescu este regizorul lunii pe site-ul http://www.eteatru.ro/,
selecţia cuprinzând Cosette de V. Hugo, Dramă la vânătoare şi Masca de Cehov, A douăsprezecea noapte de Shakespeare, Britannicus de Racine, Salomeea de Oscar Wilde, Regele Ubu de Alfred Jarry, Jourdain nebunul de M. Bulgakov, Liolà de L. Pirandello.

 

salomeea ilustratie

Aubrey Beardsley, ilustraţie la Salomeea de Oscar Wilde, 1894

După absolvirea Facultăţii de Filologie în 1952, Titel Constantinescu a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, terminate în 1968. A debutat editorial la 23 de ani, cu Poveşti (1950), urmată de o serie de apreciate romane pentru copii, Prietenii mei cei mici (1958), S-au întors graurii (1960), Abecedarul din iarbă (1979), „populate de personaje pline de candoare, cu o fantezie debordantă şi reacţii tipice vârstei.” (Ileana Ciocârlie). Cele două volume de versuri, Numărătoare (1969) şi La umbra cailor sălbatici (1984), sunt ale unui reflexiv, care îşi asumă cu luciditate şi echilibru trăirile sentimentale.

 

cop titel c tinescu frica

În 1996, la Editura Victor Frunză apărea jurnalul lui Titel Constantinescu, Frica şi… alte spaime (1978 – 1989), tablou al vieţii cotidiene din perioada cea mai aspră a dictaturii ceauşiste, cu observaţii care depăşesc sfera jurnalului personal şi totodată minuţioasă analiză şi autoanaliză a fricii, laşităţii, inerţiei, dezamăgirii.
 

domeniu: 
categorie: