Jocurile de noroc la control

Comisarii Gărzii Financiare au verificat, pînă acum, 7 agenţi economici buzoieni deţinători de licenţe de jocuri de noroc. Controlul a debutat la începutul acestei săptămîni şi a urmărit dacă agenţii economici cu activitate în domeniul respectiv înregistrează veniturile reale şi efectuează plăţile, conform legislaţiei în vigoare şi dacă deţin licenţă de exploatare a jocurilor de noroc.

Potrivit comisarului şef Ion Leu, deţinătorii licenţei respective sînt obligaţi să procedeze la regularizarea taxelor lunare de autorizare ce se achită către bugetul de stat şi trebuie să respecte condiţiile care au stat la baza eliberării licenţei. 'La toţi agenţii economici am constatat abateri contravenţionale, pe care le-am sancţionat cu amenzi în valoare totală de 70 milioane de lei.

S-au aplicat 4 amenzi pe OG 28/1999 privind utilizarea caselor de marcat, pentru că nu înmînau în toate cazurile bonuri fiscale clienţilor. Celelalte 3 amenzi au fost date pe Legea 82/1991 a contabilităţii, republicată pentru neîntocmirea la zi a registrului de casă' a mai menţionat şeful Gărzii Financiare, Ion Leu.

domeniu: 
categorie: