K1: Iftimoaie s-a distrat cu Mirko Dalesic

Ionuţ Iftimoaie a revenit în circuitul K1 cu o victorie obţinută fără probleme împotriva croatului Mirko Dalesic.

Cu gândul mai mult la meciul cu Ray Sefo de la K1 Bucureşti, din 21 mai, Iftimoaie a încheiat rapid conturile cu Dalesic, croatul fiind pus de două ori la podea în aproximativ două minute.

Sportivul român a obţinut primul knock-down graţie unei directe de dreapta care s-a oprit direct în figura lui Dalesic. Al doilea knock-down a venit în urma unei serii de excepţie finalizată cu un genunchi în plină figură.

Iftimoaie ar fi dorit să continue meciul, dar la K1 ColliZion Split două knock-down-uri într-una din primele două reprize înseamnă automat încheierea partidei.

domeniu: 
categorie: