Manifestări organizate la Satu Mare pentru a marca aderarea României la NATO

În organizarea Prefecturii judeţului Satu Mare, Consiliului judeţean, Primăriei municipiului Satu Mare şi Direcţiei pentru Cultură şi Culte, în data de 2 aprilie, între orele 14 şi 17, în Piaţa Libertăţii, pe platoul din faţa restaurantului „Dacia”, se va desfăşura un program cultural susţinut de interpreţi şi formaţii artistice de renume din judeţ. Festivitatea este organizată pentru a marca şi la Satu Mare aderarea României şi a altor şase state la NATO, eveniment de însemnătate istorică, menit să consolideze democraţia şi securitatea în zona centrală şi de sud-est a Europei. Toţi cetăţenii din municipiul şi judeţul Satu Mare sunt invitaţi să fie participe la această mare sărbătoare.

domeniu: 
categorie: