Mesajul de condoleanţe al primului-ministru pentru familia sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, mort în Afganistan

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis astăzi familiei sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, mort în Afganistan, un mesaj de condoleanţe. Redăm mesajul de condoleanţe:

„Am aflat cu durere de pierderea sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, din Batalionul 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele”, decedat astăzi, la datorie, în Afganistan, şi de rănirea altor patru colegi ai săi.

Este o pierdere dureroasă pentru familia sa şi pentru camarazii săi, un moment trist pentru Armata Română şi pentru România. Îmi exprim profunda compasiune şi solidaritate, în acest moment dureros, faţă de toţi cei care l-au cunoscut pe Dragoş Traian Alexandrescu şi sincerele mele condoleanţe pentru familia greu încercată.

Dumnezeu să îl odihnească!

Sunt alături de cei patru militari români răniţi în timpul misiunii în Afganistan. Le preţuiesc curajul, devotamentul şi îi asigur de întregul meu sprijin. Le urez însănătoşire grabnică şi îi aştept să se întoarcă acasă cu bine, alături de familie şi de prieteni”.

domeniu: