O şatră de romi a fost internată în spital, în urma unei intoxicaţii alimentare

29 de romi din colonia Gepiu, cu vîrste între 3 şi 60 de ani, au fost internaţi de urgenţă în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea. Romii au fost diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară, cauzată de consum de carne infestată. Toată şatra a mîncat dintr-un porc bolnav, pe care l-au sacrificat ca să nu moară.
Potrivit afirmaţiilor directoarei spitalului, Sonia Drăghici, în urma internării rromilor s-au ocupat tpate paturile spitalului. Creşterea explozivă a numărului de bolnavi a golit farmacia spitalului, conducerea încercînd să facă rost de la alte instituţii sanitare de soluţie Ringer, necesară pentru înlocuirea în organismul ţiganilor a sărurilor minerale pierdute prin vărsături. În lipsa soluţiei speciale, şatra a beneficiat de perfuzii cu ser fiziologic.
În opinia directoarei Sonia Drăghici, acest caz recent relevă caracterul păgubos al planului de restructurare a spitalelor, propus de ministerul de resort. În cazul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Oradea, planul prevede reducerea numărului de paturi de la 170 la 110. ‘’Nu se poate şti cînd vine câte un val de bolnavi şi te trezeşti că n-ai unde să-i pui’’, spune Sonia Drăghici.
Ţiganii din şatra de la Gepiu sînt în afara oricărui pericol, însă necesită cîteva zile de spitalizare. În urmă cu mai bine de un an, aceeaşi şatră de romi a fost internată în spital pentru că mîncaseră din carnea unui cal mort, care era infestată.

domeniu: 
categorie: