Error message

  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; nodequeue_queue has a deprecated constructor in include_once() (line 1105 of /home/amosnew/public_html/arhiva/includes/bootstrap.inc).
  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; views_display has a deprecated constructor in require_once() (line 3139 of /home/amosnew/public_html/arhiva/includes/bootstrap.inc).
  • Deprecated function: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; views_many_to_one_helper has a deprecated constructor in require_once() (line 113 of /home/amosnew/public_html/arhiva/profiles/openpublish/modules/contrib/ctools/ctools.module).

'Observator' - editorialul lui Robert Turcescu în 'Cotidianul'

Cînd PUR-ul lui Voiculescu s-a sucit iar ca la Ploieşti, îmbrăţişînd Alianţa D.A. în dansul guvernării, am încercat să mă pun, pentru cîteva clipe, în pielea jurnaliştilor de la Antena 1. Grea încercare! Să faci în mai puţin de un an toate piruetele gazetăreşti dictate de politica de alianţe a partidului patronului nu-i foarte simplu, chiar dacă eşti jurnalist cu experienţă. Şi, slavă Domnului, Antena 1 nu duce lipsă de profesionişti. Sînt în această televiziune şi reporteri, şi prezentatori, şi producători foarte buni, oameni care contează mult pentru echilibrul fragil în care stă la ora actuală presa românească. Unii dintre ei, amici vechi şi corecţi, au încercat să-mi explice că n-a fost dracu’ chiar atît de negru. Şi că, în ciuda zvonurilor, patronul n-a impus direcţii de urmat în politica editorială. „Cu alte cuvinte, aţi avut libertatea de a spune orice, oricînd, despre oricine?!“, am întrebat cu mirare prefăcută. „Ei, nici chiar aşa, ştii şi tu cum e...“, mi s-a răspuns, cu un zîmbet obosit în colţul gurii. Ştiu cum e. Numai în cîteva redacţii, unde, spre exemplu, în campania electorală articolele anti-Băsescu erau licitate ca la piaţă de la două sute de euro în sus, există tembeli cocoţaţi în funcţii de conducere care anunţă, cu un soi de bucurie perversă, reinstaurarea cenzurii sau transformarea respectivului mijloc de informare într-o maşinărie de propagandă deşănţată în favoarea unor forţe politice. În rest, dansul din buric al mogulilor media pe lîngă scaunele Puterii este mult mai subtil. Pe cale de consecinţă, şi metodele de a atrage atenţia angajaţilor asupra intereselor patronatului sînt aparte. Nu ţi se spune direct cine trebuie protejat sau atacat, dar ţi se dă de înţeles. Despre ştirile care nu intră în jurnale din motive evident politice ţi se explică în mod savant că sînt neconforme cu politica editorială. Şi aşa mai departe, continuînd cu lista invitaţilor care n-au ce căuta la talk-show-urile televizate şi pînă la personajele despre care trebuie în fiecare zi descoperită sau inventată o informaţie negativă. În timp, mai periculoasă decît cenzura, în multe dintre redacţii se instalează autocenzura. Colegii din TVR şi Radiodifuziune ştiu prea bine ce înseamnă asta. Lucrînd sub presiunea pumnului Puterii, mulţi dintre ei ajung să considere atitudinile deontologice drept adevărate acte de disidenţă. Nu-mi iese din cap mărturisirea halucinantă a unei jurnaliste de la TVR Internaţional, care îmi povestea, mîndră nevoie mare, cum a refuzat ea să realizeze un interviu „comandat“ cu Adrian Năstase, în una dintre ultimele ore ale campaniei electorale. I se părea că făcuse o faptă eroică. Am compătimit-o sincer. Acelaşi sentiment l-am avut şi pentru colegii de la Antena 1 care, deşi era evident că au jucat după cum a cîntat PUR-ul lui Voiculescu, încercau să se mintă cu ideea comiterii unor compromisuri profesionale scuzabile.

Presa din România a traversat în ultimii ani una dintre cele mai negre perioade de după 1989. A fost, din nefericire, curva mai-marilor zilei. S-a lăsat tăvălită, contra cost, de toţi cei care au licitat pentru plăcerea de a se vedea frumoşi şi deştepţi pe micul ecran sau în ziare. În hora nebună a laudelor deşănţate pentru conducătorul Năstase cel Iubit, unii, precum celebrul preşedinte al Radioului public, Dragoş Şeuleanu, au jucat pînă li s-au rupt pingelele. În mod paradoxal, el face parte din conducerea Clubului Român de Presă, organizaţie la care, din cînd în cînd, se raportează întreaga opinie publică şi ziariştii înşişi cînd vine vorba despre profesionalism în mass-media. Dincolo de mirarea că personajul Şeuleanu face parte din CRP, îndrăznesc să întreb dacă nu cumva ar trebui să ne gîndim serios la înmormîntarea acestui Club care, în afară de acapararea nejustificată a imaginii de punct de reper pentru o întreagă breaslă, nu a făcut mai nimic pentru jurnaliştii oneşti ai României. Prinşi în iureşul evenimentelor de zi cu zi, anesteziaţi de relativa derută a patronilor şi amăgiţi cu ideea rezolvării lucrurilor de la sine, ziariştii români ar putea rata, încă o dată, şansa de a impune standarde şi reguli în relaţia cu publicul şi, mai ales, cu proprietarii mass-media. Dacă se va întîmpla asta, n-avem nici un drept să ne mai mire piruetele din PUR ale domnului Dan Voiculescu, pentru că de la jurnaliştii Antenei 1 vom afla că un aşa bun dansator n-are cum să nu apară la Observator.

domeniu: 
categorie: