Patriarhul şi Preşedintele Academiei -propuşi parlamentari de PUR

Societatea civilă vrea ca Patriarhul şi Preşedintele Academiei să fie parlamentari. 100.000 de persoane s-au exprimat deja “pentru”.
Partidul Umanist a propus, în urmă cu câteva săptămâni, modificarea Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă ca Preşedintele Academiei, patriarhul României şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor să fie membri ai parlamentului. În mai puţin de 3 săptămâni, la nivelul întregii ţări s-au strâns peste 100.000 de semnături.
Potrivit propunerii Partidului Umanist, preşedintele Academiei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ar urma să fie membri ai Senatului, iar reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor să fie deputaţi. Ei vor fi desemnaţi de instituţiile pe care le reprezintă , după modelul alegerii în parlament a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.
Partidul Umanist insistă ca aceştia să fie promovaţi în parlament de structurile din care fac parte şi nu pe liste de partid, aşa ***** s-a întâmplat în legislatura actuală.
Partidul Umanist consideră că includerea sindicaliştilor pe liste de partid duce la înregimentarea celor în cauză. Ei nu mai au libertatea de a susţine interesele foştilor colegi în parlament deoarece ar intra în conflict cu partidul care I-a promovat în Legislativ.
Cât priveşte prezenţa Patriarhului şi a Preşedintelui Academiei în parlament, considerăm că o asemenea situaţie ar aduce un plus de autoritate morală acestei instituţii.
Campania de strângere de semnături continuă.

domeniu: 
categorie: 
Autor: