În perioada 21-24 aprilie o delegaţie din Rusia se va afla în vizită în România

In perioada 21-24 aprilie 2003, o delegatie din Federatia Rusa va efectua o vizita in Romania. Vizita se desfasoara la invitatia, presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), Lucian Biro.

Delegatia Federatiei Ruse este condusa de Mihail Ivanovici Solonin, ministru adjunct al Ministerului Energiei Atomice si are in componenta sa pe Victoria Valerievna Studenova, expert in cadrul Ministerului Energiei Atomice si pe Vitalii Ivanovici Sadovnicov, reprezentant al firmei “MAYAK”.

Programul vizitei cuprinde convorbiri la CNCAN privind dezvoltarea relatiilor bilaterale si o vizita la centrala nuclearo-electrica de la Cernavoda. Pe agenda vizitei sunt incluse, de asemenea, intalniri la Ministerul Apelor si Protectiei Mediului cu ministrul Petru Lificiu si la Ministerul Educatiei si Cercetarii cu Serban Constantin Valeca, ministru delegat pentru activitatea de cercetare.

In contextul aplicarii prevederilor Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind notificarea rapida a unui accident nuclear si schimbul de informatii asupra instalatiilor nucleare (semnat in februarie anul trecut, cu ocazia vizitei la Moscova a primului ministru Adrian Nastase), discutiile se vor inscrie pe linia amplificarii relatiilor bilaterale, a extinderii cooperarii si informarii reciproce asupra stadiului dezvoltarii sistemelor de raspuns in cazul unui accident nuclear.

domeniu: